1 O , de ai despica cerurile şi ai coborî! Cum ar tremura munţii înaintea Ta!

Didst Thou not rend the heavens? Thou didst come down, From thy presence did mountains flow,

2 C a focul care aprinde vreascurile sau face ca apa să fiarbă, aşa să-Ţi faci cunoscut Numele duşmanilor Tăi, pentru ca neamurile să tremure înaintea Ta!

(As fire kindleth stubble -- Fire causeth water to boil,) To make known Thy name to Thine adversaries, From Thy presence do nations tremble.

3 C ând ai făcut lucruri înfricoşătoare, la care nu ne aşteptam, când Te-ai coborât, munţii s-au cutremurat înaintea Ta.

In Thy doing fearful things -- we expect not, Thou didst come down, From Thy presence did mountains flow.

4 D in vremuri străvechi nu s-a pomenit, nici o ureche n-a auzit şi nici un ochi n-a văzut vreun alt Dumnezeu în afară de Tine, Care să lucreze pentru cei ce-L aşteaptă.

Even from antiquity have not heard, They have not given ear, Eye hath not seen a God save Thee, He doth work for those waiting for Him.

5 T u vii în întâmpinarea celor ce, cu bucurie, împlinesc dreptatea, a celor ce, pe căile Tale, îşi aduc aminte de Tine. Dar iată că te-ai mâniat, pentru că am continuat să păcătuim împotriva lor. Şi să mai fim oare mântuiţi?

Thou hast met with the rejoicer And the doer of righteousness, In Thy ways they remember Thee, Lo, Thou hast been wroth when we sin, By them continuance, and we are saved.

6 T oţi am devenit ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită. Toţi ne ofilim ca o frunză, şi nedreptăţile noastre ne mătură ca vântul.

And we are as unclean -- all of us, And as a garment passing away, all our righteous acts; And we fade as a leaf -- all of us. And our iniquities as wind do take us away.

7 N u este nimeni care să cheme Numele Tău sau să încerce să se ţină strâns de Tine, căci Ţi-ai ascuns faţa de noi, şi ne-ai lăsat să pierim din cauza nedreptăţilor noastre.

And there is none calling in Thy name, Stirring up himself to lay hold on Thee, For Thou hast hid Thy face from us, And thou meltest us away by our iniquities.

8 D ar Doamne, Tu eşti Tatăl nostru! Noi suntem lutul, iar Tu eşti olarul nostru; noi toţi suntem lucrarea mâinii Tale.

And now, O Jehovah, thou our Father, We the clay, and Thou our Framer, And the work of Thy hand -- all of us.

9 N u te mânia prea tare, Doamne! Nu-ţi aminti de nelegiuire pentru totdeauna! Priveşte spre noi, Te rugăm, căci suntem cu toţii poporul Tău!

Be not wroth, O Jehovah, very sore, Nor for ever remember iniquity, Lo, look attentively, we beseech Thee, Thy people we all.

10 C etăţile Tale sfinte au devenit o pustie; Sionul însuşi este o pustie, iar Ierusalimul o pustietate.

Thy holy cities have been a wilderness, Zion a wilderness hath been, Jerusalem a desolation.

11 T emplul nostru sfânt şi plin de slavă, în care părinţii noştri Te lăudau, a fost dat pradă flăcărilor şi toate lucrurile în care ne găseam plăcerea sunt ruine.

Our holy and our beautiful house, Where praise Thee did our fathers, Hath become burnt with fire, And all our desirable things have become a waste.

12 D upă toate acestea, Doamne, vei rămâne totuşi deoparte? Vei continua să taci şi să ne pedepseşti atât de aspru?“

For these dost Thou refrain Thyself, Jehovah? Thou art silent, and dost afflict us very sore!'