1 O , de ai despica cerurile şi ai coborî! Cum ar tremura munţii înaintea Ta!

Ach daß du den Himmel zerrissest und führest herab, daß die Berge vor dir zerflössen, wie ein heißes Wasser vom heftigen Feuer versiedet,

2 C a focul care aprinde vreascurile sau face ca apa să fiarbă, aşa să-Ţi faci cunoscut Numele duşmanilor Tăi, pentru ca neamurile să tremure înaintea Ta!

(64-1b) daß dein Name kund würde unter deinen Feinden und die Heiden vor dir zittern müßten,

3 C ând ai făcut lucruri înfricoşătoare, la care nu ne aşteptam, când Te-ai coborât, munţii s-au cutremurat înaintea Ta.

durch die Wunder, die du tust, deren man sich nicht versieht, daß du herabführest und die Berge vor dir zerflössen!

4 D in vremuri străvechi nu s-a pomenit, nici o ureche n-a auzit şi nici un ochi n-a văzut vreun alt Dumnezeu în afară de Tine, Care să lucreze pentru cei ce-L aşteaptă.

Wie denn von der Welt her nicht vernommen ist noch mit Ohren gehört, auch kein Auge gesehen hat einen Gott außer dir, der so wohltut denen, die auf ihn harren.

5 T u vii în întâmpinarea celor ce, cu bucurie, împlinesc dreptatea, a celor ce, pe căile Tale, îşi aduc aminte de Tine. Dar iată că te-ai mâniat, pentru că am continuat să păcătuim împotriva lor. Şi să mai fim oare mântuiţi?

Du begegnest dem Fröhlichen und denen, so Gerechtigkeit übten und auf deinen Wegen dein gedachten. Siehe, du zürntest wohl, da wir sündigten und lange darin blieben; uns ward aber dennoch geholfen.

6 T oţi am devenit ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită. Toţi ne ofilim ca o frunză, şi nedreptăţile noastre ne mătură ca vântul.

Aber nun sind wir allesamt wie die Unreinen, und alle unsre Gerechtigkeit ist wie ein unflätig Kleid. Wir sind alle verwelkt wie die Blätter, und unsre Sünden führen uns dahin wie Wind.

7 N u este nimeni care să cheme Numele Tău sau să încerce să se ţină strâns de Tine, căci Ţi-ai ascuns faţa de noi, şi ne-ai lăsat să pierim din cauza nedreptăţilor noastre.

Niemand ruft deinen Namen an oder macht sich auf, daß er sich an dich halte; denn du verbirgst dein Angesicht vor uns und lässest uns in unsern Sünden verschmachten.

8 D ar Doamne, Tu eşti Tatăl nostru! Noi suntem lutul, iar Tu eşti olarul nostru; noi toţi suntem lucrarea mâinii Tale.

Aber nun, HERR, du bist unser Vater; wir sind der Ton, du bist der Töpfer; und wir alle sind deiner Hände Werk.

9 N u te mânia prea tare, Doamne! Nu-ţi aminti de nelegiuire pentru totdeauna! Priveşte spre noi, Te rugăm, căci suntem cu toţii poporul Tău!

HERR, zürne nicht zu sehr und denke nicht ewig der Sünde. Siehe doch das an, daß wir alle dein Volk sind.

10 C etăţile Tale sfinte au devenit o pustie; Sionul însuşi este o pustie, iar Ierusalimul o pustietate.

Die Städte deines Heiligtums sind zur Wüste geworden; Zion ist zur Wüste geworden, Jerusalem liegt zerstört.

11 T emplul nostru sfânt şi plin de slavă, în care părinţii noştri Te lăudau, a fost dat pradă flăcărilor şi toate lucrurile în care ne găseam plăcerea sunt ruine.

Das Haus unsrer Heiligkeit und Herrlichkeit, darin dich unsre Väter gelobt haben, ist mit Feuer verbrannt; und alles, was wir Schönes hatten, ist zu Schanden gemacht.

12 D upă toate acestea, Doamne, vei rămâne totuşi deoparte? Vei continua să taci şi să ne pedepseşti atât de aspru?“

HERR, willst du so hart sein zu solchem und schweigen und uns so sehr niederschlagen?