2 Cronici 28 ~ 2 Chronicles 28

picture

1 A haz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească şi a domnit la Ierusalim timp de şaisprezece ani. El nu a făcut ce este drept înaintea Domnului, aşa cum făcuse David, strămoşul său,

Ahaz was twenty years old when he began his sixteen-year reign in Jerusalem. He did not do right in the sight of the Lord, like David his father.

2 c i a umblat în căile regilor lui Israel. El a făcut chipuri turnate pentru baali,

But he walked in the ways of the kings of Israel and even made molten images for the Baals.

3 a adus tămâie în valea Ben-Hinom şi i-a trecut chiar şi pe fiii săi prin foc, potrivit obiceiurilor idolatre ale popoarelor pe care le izgonise Domnul dinaintea israeliţilor.

And he burned incense in the Valley of Ben-hinnom and burned his sons as an offering, after the abominable customs of the nations whom the Lord drove out before the Israelites.

4 D e asemenea, el a adus jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub orice copac verde.

He sacrificed also and burnt incense in the high places, on the hills, and under every green tree.

5 D omnul, Dumnezeul său, l-a dat pe mâna regelui Aramului. Arameii l-au învins şi i-au luat o mulţime de prizonieri pe care i-au adus la Damasc. Apoi Domnul l-a dat şi pe mâna regelui lui Israel, din partea căruia a suferit o mare înfrângere.

Therefore the Lord his God gave Ahaz into the power of the king of Syria, who defeated him and carried away a great multitude of the Jews as captives, taking them to Damascus. And he was also delivered into the hands of the king of Israel, who smote Judah with a great slaughter.

6 P ekah, fiul lui Remalia, a ucis într-o singură zi, în Iuda, o sută douăzeci de mii de războinici, pentru că Îl părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul strămoşilor lor.

For Pekah son of Remaliah slew in Judah 120, 000 in one day, all courageous men, because they had forsaken the Lord, the God of their fathers.

7 Z icri, un războinic efraimit, l-a ucis pe Maaseia, fiul regelui, pe Azrikam, conducătorul palatului, precum şi pe Elkana, al doilea om după rege.

And Zichri, a mighty man of Ephraim, slew Maaseiah, King Ahaz’ son, and Azrikam the governor of the house, and Elkanah, who was second to the king.

8 I sraeliţii au luat de la fraţii lor două sute de mii de prizonieri: femei, fii şi fiice. De asemenea, au mai luat de la ei multă pradă şi au adus prada la Samaria.

And the Israelites carried away captive 200, 000 of their kinsmen —women, sons, and daughters—and also took much plunder from them and brought it to Samaria.

9 A colo era un profet al Domnului, cu numele de Oded. El a ieşit înaintea oştirii care sosea în Samaria şi a zis: „În mânia Sa faţă de cei din Iuda, Domnul, Dumnezeul strămoşilor voştri, i-a dat în mâinile voastre, dar voi i-aţi ucis cu o furie care a ajuns până la ceruri.

But a prophet of the Lord was there whose name was Oded, and he went out to meet the army that was returning to Samaria and said to them, Behold, because the Lord, the God of your fathers, was angry with Judah, He delivered them into your hand; but you have slain them in a fury that reaches up to heaven.

10 I ar acum vă gândiţi ca oamenii luaţi din Iuda şi din Ierusalim să vă slujească ca sclavi şi sclave. Dar oare voi nu sunteţi vinovaţi faţă de Domnul, Dumnezeul vostru?

And now you intend to suppress the people of Judah and Jerusalem, both men and women, as your slaves. But are not you yourselves guilty of crimes against the Lord your God?

11 A cum, ascultaţi-mă şi daţi drumul prizonierilor aduşi dintre fraţii voştri, căci mânia cea aprigă a Domnului este peste voi!“

Now hear me therefore, and set the prisoners free again whom you have taken captive of your kinsmen, for the fierce wrath of the Lord is upon you.

12 T otodată nişte bărbaţi dintre căpeteniile lui Efraim, şi anume Azaria, fiul lui Iehohanan, Berechia, fiul lui Meşilemot, Ezechia, fiul lui Şalum şi Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor ce veneau de la război.

Then certain of the heads of the Ephraimites —Azariah son of Johanan, Berechiah son of Meshillemoth, Jehizkiah son of Shallum, and Amasa son of Hadlai—stood up against those returning from the war

13 E i le-au zis astfel: „Nu-i aduceţi aici pe prizonierii aceştia, căci altfel Domnul ne va învinui! Vreţi să adăugăm şi mai mult la păcatele şi greşelile noastre, când vina noastră este deja atât de mare, iar apriga Lui mânie este peste Israel?“

And said, You shall not bring the captives in here; we are guilty before the Lord already, and what you intend will add more to our sins and our guilt. For our trespass (guilt) is great, and there is fierce anger against Israel.

14 R ăzboinicii au lăsat prizonierii şi prada înaintea căpeteniilor şi a întregii adunări.

So the armed men left the captives and the spoil before the princes and all the assembly.

15 A poi, oamenii care au fost menţionaţi pe nume s-au ridicat şi i-au sprijinit pe prizonieri. Din prada luată, i-au îmbrăcat pe toţi cei goi. I-au îmbrăcat, i-au încălţat, i-au hrănit, le-au dat să bea, i-au uns, i-au purtat pe măgari pe toţi cei obosiţi şi i-au adus la Ierihon, Cetatea Palmierilor, la cei de-un neam cu ei. După aceea ei s-au întors în Samaria.

And the men who have been mentioned by name rose up and took the captives, and with the spoil they clothed all who were naked among them; and having clothed them, shod them, given them food and drink, anointed them, and carried all the feeble of them upon donkeys, they brought them to Jericho, the City of Palm Trees, to their brethren. Then they returned to Samaria.

16 Î n vremea aceea, regele Ahaz a trimis după ajutor la împăraţii Asiriei.

At that time King Ahaz sent to the king of Assyria to help him.

17 E domiţii au venit iarăşi, au învins pe Iuda şi au luat prizonieri.

For again the Edomites had come and smitten Judah and carried away captives.

18 F ilistenii au năvălit în cetăţile lui Iuda din zona deluroasă şi din Neghev, au cucerit Bet-Şemeş, Aialon, Ghederot, Soho cu satele dimprejurul ei, Timna cu satele dimprejurul ei, precum şi Ghimzo cu satele dimprejurul ei şi s-au aşezat în ele.

The Philistines had invaded the cities of the low country and of the South (the Negeb) of Judah, and had taken Beth-shemesh, Aijalon, Gederoth, and Soco, and also Timnah and Gimzo, with their villages, and they settled there.

19 D omnul a umilit Iuda din cauza lui Ahaz, regele lui Israel, pentru că acesta a lăsat fără frâu nelegiuirea în Iuda şi a fost necredincios fără măsură faţă de Domnul.

For the Lord brought Judah low because of Ahaz king of Israel, for Ahaz had dealt with reckless cruelty against Judah and had been faithless against the Lord.

20 T iglat-Pileser, împăratul Asiriei, a venit la el, dar mai mult i-a adus necaz decât să-l sprijine.

So Tilgath-pilneser king of Assyria came to him and distressed him without strengthening him.

21 A haz a despuiat de aur Casa Domnului, palatul său şi casele conducătorilor săi şi l-a dăruit împăratului Asiriei, însă acest lucru nu i-a fost de nici un folos.

For Ahaz took from the house of the Lord and out of the house of the king and from the princes and gave it as tribute to the king of Assyria, but it did not help Ahaz.

22 Î n vremea strâmtorării sale, a fost şi mai necredincios faţă de Domnul. Acesta a fost regele Ahaz!

In the time of his distress he became still more unfaithful to the Lord—this same King Ahaz.

23 A jertfit zeilor Damascului, cei care l-au înfrânt, deoarece el spusese: „Zeii regilor din Aram i-au ajutat pe aceştia, deci le voi jertfi şi eu ca să mă ajute şi pe mine!“ Însă tocmai aceşti zei au fost cauza pierzării lui şi a întregului Israel.

For he sacrificed to the gods of Damascus, which had defeated him, for he said, Since the gods of the kings of Syria helped them, I will sacrifice to them that they may help me. But they were the ruin of him and of all Israel.

24 A haz a strâns vasele din Casa lui Dumnezeu, a tăiat în bucăţi vasele din Casa lui Dumnezeu, a închis porţile Casei lui Dumnezeu şi a zidit altare în toate ungherele Ierusalimului.

And Ahaz collected the utensils of the house of God and cut them in pieces; and he shut up the doors of the Lord’s temple and made himself altars in every corner of Jerusalem.

25 A zidit înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie zeilor şi L-a provocat astfel la mânie pe Domnul, Dumnezeul strămoşilor lui.

In each city of Judah he made high places to burn incense to other gods, provoking to anger the Lord, the God of his fathers.

26 C elelalte fapte ale lui şi toate căile lui, de la început până la sfârşit, sunt scrise în „Cartea regilor lui Iuda şi ai lui Israel“.

Now the rest of his acts and of all his ways, from first to last, behold, they are written in the Book of the Kings of Judah and Israel.

27 A haz s-a culcat alături de părinţii lui şi l-au înmormântat în cetatea Ierusalimului, căci nu l-au pus în mormântul regilor lui Israel. Şi în locul lui a domnit fiul său Ezechia.

And Ahaz slept with his fathers, and they buried him in the city, in Jerusalem, but they did not bring him into the tombs of the kings of Israel. And Hezekiah his son reigned in his stead.