1 « الإنسانُ المَولُودُ مِنِ امْرأةٍ حَياتُهُ قَصِيرَةٌ وَمَليئَةٌ بِالشَّقاءِ.

Omul născut din femeie are zile puţine, dar pline de necaz.

2 ك َزَهرَةٍ تَنمُو حَياةُ الإنسانِ ثُمَّ تَذْوِي، وَتَهرُبُ كَظِلٍّ لا يَدُومُ.

Răsare ca o floare şi se usucă; fuge ca o umbră şi nu se mai vede.

3 و َمَعَ ذَلِكَ، فَأنتَ، يا اللهُ، تَفتَحُ عَينَيكَ عَلَيَّ، وَتَقُودُنِي إلَى المُحاكَمَةِ مَعَكَ.

Ai Tu ochii aţintiţi asupra unui astfel de om? Îl chemi Tu la judecată cu Tine?

4 « مَنْ يَقدِرُ أنْ يَجعَلَ النَّجِسَ طاهِراً؟ لا أحَدُ!

Cine poate scoate ceva curat din ceva necurat? Nimeni!

5 م ا دامَت أيّامُ حَياتِهِ مُحَدَّدَةٌ سَلَفاً، وَطُولُ عُمرِهِ مَعلُوماً لَدَيكَ، فَلا يُمكِنُ أنْ يَتَغَيَّرَ.

Zilele omului sunt hotărâte. Tu cunoşti numărul lunilor lui şi i-ai pus hotare pe care nu le poate trece.

6 أ بْعِدْ عَينَيكَ عَنهُ وَدَعْهُ وَشَأنَهُ، لِكَي يَتَمَتَّعَ بِحَياتِهِ كَما يَفعَلُ الأجِيرُ.

Aşa că nu te mai uita la el şi lasă-l singur să se bucure ca un lucrător de ziua lui.

7 « للِشَّجَرَةِ رَجاءٌ. إنْ قُطِعَتْ فَإنَّها تَنمُو مِنْ جَدِيدٍ، وَأغْصانُها تَظَلُّ تَنْبُتُ.

Pentru un copac tot mai este nădejde: dacă este tăiat, el va răsări din nou şi lăstarii lui nu încetează să reapară.

8 و َإذا شاخَ فِي الأرْضِ جِذْرُها، وَماتَ فِي التُّرابِ جِذعُها،

Deşi rădăcina îi îmbătrâneşte în pământ şi-i piere trunchiul în ţărână,

9 ف َبِالماءِ القَلِيلِ تَعُودُ فَتُزْهِرُ، وَتُنتِجُ أغصاناً كَنَبْتَةٍ جَدِيدَةٍ.

la mireasma apei va înmuguri şi va da ramuri ca o plantă.

10 أ مّا الإنْسانُ فَيَضعُفُ وَيَمُوتُ. يَفقِدُ الإنسانُ صِحَّتَهُ، فَأينَ يَكُونُ عِندَ ذَلِكَ؟

Fiinţa umană, însă, când moare, îşi pierde toată vlaga; omul, după ce îşi dă ultima suflare, nu mai este.

11 ت َنْفَدُ المِياهُ مِنْ بُحَيرَةٍ، وَيَنشَفُ النَّهرُ مِنْ مَصْدَرِهِ.

După cum apele pier din mare, iar râul seacă şi se usucă,

12 ه َكَذا أيضاً يَضطَجِعُ الإنسانُ وَلا يَنهَضُ. فَلَنْ يَستَيقِظَ المَوتَى أوْ يَقُومُونَ مِنْ نَومِهِمْ، إلّا حِينَ تَزُولُ السَّماواتُ.

tot aşa omul se culcă şi nu se mai ridică, cât vor fi cerurile nu se mai trezeşte, nici nu se mai scoală din somnul lui.

13 « لَيتَكَ تَخفِينِي فِي الهاوِيَةِ، وَتُخَبِّئُنِي حَتَّى يَهدَأَ غَضَبُكَ. لَيتَكَ تُحَدِّدُ لِي وَقتاً تَذْكُرُنِي فِيهِ.

O! de m-ai ascunde în Locuinţa Morţilor, de m-ai acoperi până Îţi trece mânia şi de mi-ai hotărî o vreme când să-Ţi aminteşti de mine!

14 إ نْ ماتَ إنسانٌ، فَهَلْ يَحيا ثانِيَةً؟ إذاً سَأنتَظِرُ كُلَّ أيّامِ جُندِيَّتِي، حَتَّى يأتِيَ إعفائِي.

Dacă un om moare, va trăi el din nou? În toate zilele trudei mele, aş aştepta să-mi vină eliberarea.

15 س َتَدعُونِي فَأُلَبِّي، فَأنتَ تَشتاقُ إلَى عَمَلِ يَدَيكَ.

Atunci mă vei chema şi-Ţi voi răspunde; vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.

16 ح ِينَئِذٍ، سَتُراقِبُ خُطُواتِي، وَلَنْ تَتَرَصَّدَ خَطايايَ.

Atunci îmi vei număra paşii şi nu-mi vei mai ţine în seamă păcatul;

17 س َتَضَعُ خَطِيَّتِي فِي كِيسٍ مَختُومٍ، وَسَتَستُرُ إثمِي فَلا تَراهُ.

vei pecetlui fărădelegile mele într-un sac şi-mi vei acoperi nedreptatea.

18 « لَكِنْ كَما يَسقُطُ جُزءٌ مِنَ الجَبَلِ وَيُجرَفُ، وَكَما تُزَحْزَحُ الصَّخرَةُ مِنْ مَكانِها،

Dar aşa cum munţii cad şi se surpă, iar stânca e mutată din locul ei

19 و َكَما تَتَآكَلُ الحِجارَةُ بِالماءِ، وَتَغسِلُ السُّيُولُ تُرابَ الأرْضِ، هَكَذا تُدَمِّرُ يا اللهُ رَجاءَ الإنسانِ الفانِي.

şi aşa cum apa sapă în piatră, iar torenţii spală pământul, tot aşa distrugi Tu nădejdea omului.

20 ت َهزِمُهُ وَتَنتَصِرُ عَلَيهِ، فَيَمْضِي. تُرسِلُهُ إلَى المَوتِ بَعدَ أنْ غَيَّرتِ الهَزِيمَةُ وَجهَهُ!

Îl învingi pentru totdeauna şi el se duce; îi schimbi înfăţişarea şi apoi îl izgoneşti.

21 إ ذا أُكْرِمَ أولادُهُ، فَإنَّهُ لا يَعلَمُ، وَإذا ذَلُّوا، فَإنَّهُ لا يَدرِي.

Dacă fiii lui sunt onoraţi, el nu ştie, dacă sunt înjosiţi, el nu vede.

22 غ َيرَ أنَّ جَسَدَهُ يَتَألَّمُ، وَلا يَنُوحُ إلّا عَلَى نَفسِهِ.»

El simte doar durerea trupului său şi suferă doar pentru sine.“