1 O mul născut din femeie are zile puţine, dar pline de necaz.

«الإنسانُ المَولُودُ مِنِ امْرأةٍ حَياتُهُ قَصِيرَةٌ وَمَليئَةٌ بِالشَّقاءِ.

2 R ăsare ca o floare şi se usucă; fuge ca o umbră şi nu se mai vede.

كَزَهرَةٍ تَنمُو حَياةُ الإنسانِ ثُمَّ تَذْوِي، وَتَهرُبُ كَظِلٍّ لا يَدُومُ.

3 A i Tu ochii aţintiţi asupra unui astfel de om? Îl chemi Tu la judecată cu Tine?

وَمَعَ ذَلِكَ، فَأنتَ، يا اللهُ، تَفتَحُ عَينَيكَ عَلَيَّ، وَتَقُودُنِي إلَى المُحاكَمَةِ مَعَكَ.

4 C ine poate scoate ceva curat din ceva necurat? Nimeni!

«مَنْ يَقدِرُ أنْ يَجعَلَ النَّجِسَ طاهِراً؟ لا أحَدُ!

5 Z ilele omului sunt hotărâte. Tu cunoşti numărul lunilor lui şi i-ai pus hotare pe care nu le poate trece.

ما دامَت أيّامُ حَياتِهِ مُحَدَّدَةٌ سَلَفاً، وَطُولُ عُمرِهِ مَعلُوماً لَدَيكَ، فَلا يُمكِنُ أنْ يَتَغَيَّرَ.

6 A şa că nu te mai uita la el şi lasă-l singur să se bucure ca un lucrător de ziua lui.

أبْعِدْ عَينَيكَ عَنهُ وَدَعْهُ وَشَأنَهُ، لِكَي يَتَمَتَّعَ بِحَياتِهِ كَما يَفعَلُ الأجِيرُ.

7 P entru un copac tot mai este nădejde: dacă este tăiat, el va răsări din nou şi lăstarii lui nu încetează să reapară.

«للِشَّجَرَةِ رَجاءٌ. إنْ قُطِعَتْ فَإنَّها تَنمُو مِنْ جَدِيدٍ، وَأغْصانُها تَظَلُّ تَنْبُتُ.

8 D eşi rădăcina îi îmbătrâneşte în pământ şi-i piere trunchiul în ţărână,

وَإذا شاخَ فِي الأرْضِ جِذْرُها، وَماتَ فِي التُّرابِ جِذعُها،

9 l a mireasma apei va înmuguri şi va da ramuri ca o plantă.

فَبِالماءِ القَلِيلِ تَعُودُ فَتُزْهِرُ، وَتُنتِجُ أغصاناً كَنَبْتَةٍ جَدِيدَةٍ.

10 F iinţa umană, însă, când moare, îşi pierde toată vlaga; omul, după ce îşi dă ultima suflare, nu mai este.

أمّا الإنْسانُ فَيَضعُفُ وَيَمُوتُ. يَفقِدُ الإنسانُ صِحَّتَهُ، فَأينَ يَكُونُ عِندَ ذَلِكَ؟

11 D upă cum apele pier din mare, iar râul seacă şi se usucă,

تَنْفَدُ المِياهُ مِنْ بُحَيرَةٍ، وَيَنشَفُ النَّهرُ مِنْ مَصْدَرِهِ.

12 t ot aşa omul se culcă şi nu se mai ridică, cât vor fi cerurile nu se mai trezeşte, nici nu se mai scoală din somnul lui.

هَكَذا أيضاً يَضطَجِعُ الإنسانُ وَلا يَنهَضُ. فَلَنْ يَستَيقِظَ المَوتَى أوْ يَقُومُونَ مِنْ نَومِهِمْ، إلّا حِينَ تَزُولُ السَّماواتُ.

13 O ! de m-ai ascunde în Locuinţa Morţilor, de m-ai acoperi până Îţi trece mânia şi de mi-ai hotărî o vreme când să-Ţi aminteşti de mine!

«لَيتَكَ تَخفِينِي فِي الهاوِيَةِ، وَتُخَبِّئُنِي حَتَّى يَهدَأَ غَضَبُكَ. لَيتَكَ تُحَدِّدُ لِي وَقتاً تَذْكُرُنِي فِيهِ.

14 D acă un om moare, va trăi el din nou? În toate zilele trudei mele, aş aştepta să-mi vină eliberarea.

إنْ ماتَ إنسانٌ، فَهَلْ يَحيا ثانِيَةً؟ إذاً سَأنتَظِرُ كُلَّ أيّامِ جُندِيَّتِي، حَتَّى يأتِيَ إعفائِي.

15 A tunci mă vei chema şi-Ţi voi răspunde; vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.

سَتَدعُونِي فَأُلَبِّي، فَأنتَ تَشتاقُ إلَى عَمَلِ يَدَيكَ.

16 A tunci îmi vei număra paşii şi nu-mi vei mai ţine în seamă păcatul;

حِينَئِذٍ، سَتُراقِبُ خُطُواتِي، وَلَنْ تَتَرَصَّدَ خَطايايَ.

17 v ei pecetlui fărădelegile mele într-un sac şi-mi vei acoperi nedreptatea.

سَتَضَعُ خَطِيَّتِي فِي كِيسٍ مَختُومٍ، وَسَتَستُرُ إثمِي فَلا تَراهُ.

18 D ar aşa cum munţii cad şi se surpă, iar stânca e mutată din locul ei

«لَكِنْ كَما يَسقُطُ جُزءٌ مِنَ الجَبَلِ وَيُجرَفُ، وَكَما تُزَحْزَحُ الصَّخرَةُ مِنْ مَكانِها،

19 ş i aşa cum apa sapă în piatră, iar torenţii spală pământul, tot aşa distrugi Tu nădejdea omului.

وَكَما تَتَآكَلُ الحِجارَةُ بِالماءِ، وَتَغسِلُ السُّيُولُ تُرابَ الأرْضِ، هَكَذا تُدَمِّرُ يا اللهُ رَجاءَ الإنسانِ الفانِي.

20 Î l învingi pentru totdeauna şi el se duce; îi schimbi înfăţişarea şi apoi îl izgoneşti.

تَهزِمُهُ وَتَنتَصِرُ عَلَيهِ، فَيَمْضِي. تُرسِلُهُ إلَى المَوتِ بَعدَ أنْ غَيَّرتِ الهَزِيمَةُ وَجهَهُ!

21 D acă fiii lui sunt onoraţi, el nu ştie, dacă sunt înjosiţi, el nu vede.

إذا أُكْرِمَ أولادُهُ، فَإنَّهُ لا يَعلَمُ، وَإذا ذَلُّوا، فَإنَّهُ لا يَدرِي.

22 E l simte doar durerea trupului său şi suferă doar pentru sine.“

غَيرَ أنَّ جَسَدَهُ يَتَألَّمُ، وَلا يَنُوحُ إلّا عَلَى نَفسِهِ.»