1 S tăpânul Domn mi-a mai arătat următorul lucru: am văzut un coş cu fructe coapte.

هَذا ما أراهُ اللهُ لِي: سَلَّةً مِنْ ثِمارِ الصَّيفِ النّاضِجَةِ.

2 E l m-a întrebat: – Ce vezi tu, Amos? – Un coş cu fructe coapte, am răspuns eu. Atunci Domnul mi-a zis: – Vine sfârşitul poporului Meu, Israel! Nu-l voi mai cruţa!

وَقالَ لِي: «يا عامُوسُ، ماذا تَرَى؟» فَقُلْتُ: «سَلَّةً مِنْ ثِمارِ الصَّيفِ النّاضِجَةِ.» حِينَئِذٍ، قالَ اللهُ لِي: «قَدْ أتَتْ نِهايَةُ شَعبِي إسْرائِيلَ، فَلَنْ أغفِرَ لَهُمْ.

3 Î n ziua aceea, zice Stăpânul Domn, cântecele de la Templu se vor preface în urlete. Vor fi o mulţime de hoituri aruncate peste tot! Tăcere!

وَسَتُصبِحُ الأغانِي فِي القَصرِ نُواحاً فِي ذَلِكَ اليَومِ، يَقُولُ الرَّبُّ الإلَهُ. فَسَتَكُونُ الأجسادُ المَيِّتَةُ كَثِيرَةً. سَوفَ تُلقَونَ إلَى كُلِّ مَكانٍ بِصَمتٍ.» الاهتِمامُ بالمال

4 A scultaţi aceasta, voi, care-i călcaţi în picioare pe sărmani şi-i prăpădiţi pe săracii din ţară.

استَمِعُوا لِهَذا يا مَنْ تَدُوسُونَ عَلَى البائِسِينَ، الَّذِينَ تُدَمِّرُونَ المَساكِينِ فِي هَذِهِ الأرْضِ،

5 V oi ziceţi: „Când va trece luna nouă, ca să putem vinde grâne? Cât mai este din Sabat, ca să deschidem grânarele, să micşorăm cantitatea, să mărim preţul, să măsluim cumpăna ca să înşelăm,

يا مَنْ تَقُولُونَ: «مَتَى سَيَنتَهِي عِيدُ أوَّلِ الشَّهرِ، كَي نَعُودَ لِبَيعِ القَمحِ؟ وَمَتَى سَيَنتَهِي يَومُ السَّبتِ لِنَفتَحَ مَخازِنَ القَمحِ لِنبِيعَهُ؟ حِينَئِذٍ، سَنُقَلِّلُ حَجْمَ القُفَّةِ وَنَرفَعُ سِعْرَها. وَسَنَسْتَخْدِمُ مَكاييلَ مَغْشُوشَةً.

6 s ă-i cumpărăm pe săraci pe argint şi pe sărmani – pentru o pereche de sandale şi să vindem codină în loc de grâne?“

حِينَئِذٍ، سَنَشتَرِي المَساكِينَ بِالفِضَّةِ، وَالمُحتاجِينَ مُقابِلَ ثَمَنِ حِذائَينِ، وَسَنَبِيعُ القَمحَ الرَّدِيءَ.»

7 D omnul a jurat pe mândria lui Iacov: „Nu voi uita niciodată vreuna din faptele lui!“

أقسَمَ اللهُ بِاسْمِهِ الَّذِي يَفخَرُ بِهِ يَعقُوبُ، وَقالَ: «لَنْ أنسَى أبَداً أيَّ عَمَلٍ مِنْ أعْمالِهِمِ الشِّرِّيرَةِ.

8 „ Să nu tremure ţara din pricina aceasta şi să nu jelească toţi cei ce locuiesc în ea? Să nu se ridice ca Nilul tot ce este în ţară, să nu se învolbureze şi apoi să se retragă precum Râul Egiptului?

ألَنْ تَهتَزَّ الأرْضُ بِسَبَبِ هَذا، وَيَنُوحَ كُلُّ مَنْ يَسكُنُ فِيها، وَتَرتَفِعَ كُلُّها كَنَهرِ النِّيلِ وَتَتَقَلَّبُ، ثُمَّ تَغُوصَ ثانِيةً كَنِيلِ مِصْرَ؟»

9 Î n ziua aceea, zice Stăpânul Domn, voi face să apună soarele la amiază şi voi întuneca pământul în miezul zilei.

يَقُولُ الرَّبُّ الإلَهُ: «فِي ذَلِكَ الوَقتِ، سَأجعَلُ الشَّمسَ تَغرُبُ فِي الظَّهِيرَةِ، وَسَأجعَلُ الأرْضَ مُظلِمَةً كَئِيبَةً،

10 V oi preface sărbătorile voastre în bocet şi toate cântecele voastre – în cântece de jale. Voi face ca toate coapsele să fie acoperite cu saci şi toate capetele să fie rase. Voi face vremea aceea ca jalea pentru singurul fiu, iar sfârşitul ei – ca o zi amară.“

وَسَأُحَوِّلُ أغانِيكُمْ إلَى أغانِيَ نَوحٍ. سَأضَعُ ثِيابَ حُزنٍ عَلَى أجْسادِكُمْ، وَسَأجلِبُ الصَّلَعَ عَلَى كُلِّ رَأسٍ. سَأجعَلُ نَوحَكُمْ كَنَوحٍ عَلَى ابنٍ وَحِيدٍ، وَأجعَلُ نِهايَتَها يَوماً مُرّاً.» الجُوعُ لِكَلِمَةِ الله

11 „ Iată, vin zile, zice Stăpânul Domn, când voi trimite foamete în ţară, dar nu foame după pâine şi nu sete după apă, ci după auzirea cuvintelor Domnului.

يَقُولُ الرَّبُّ الإلَهُ: «سَيَأتِي وَقتٌ حِينَ آتِي بِزَمَنِ جُوعٍ فِي الأرْضِ، لَيسَ جُوعاً لِلطَّعامِ، وَلا عَطَشاً لِلماءِ، لَكِنْ لِسَماعِ كَلامِ اللهِ.

12 E i vor umbla şovăind de la o mare la alta, vor cutreiera de la nord la răsărit, căutând Cuvântul Domnului, dar nu-l vor găsi.

سَيَجُولُونَ مِنَ البَحرِ إلَى البَحرِ، وَمِنَ الشَّمالِ إلَى الشَّرقِ. بَحثاً عَنْ كَلامِ اللهِ ، لَكِنَّهُمْ لَنْ يَجِدُوهُ.

13 Î n ziua aceea, fecioarele frumoase şi tinerii vor leşina de sete.

فِي ذَلِكَ الوَقتِ، سَيَضعُفُ الفِتيانُ وَالفَتَياتُ الجَمِيلاتُ مِنَ العَطَشِ.

14 C ei ce obişnuiau să jure pe ruşinea Samariei şi să zică: «Viu este zeul tău, Dane!» sau «Vie este calea ta, Beer-Şeba!», aceia vor cădea şi nu se vor mai ridica.“

وَالَّذِينَ يُقسِمُونَ بِإثمِ السّامِرَةِ وَيَقُولُونَ: ‹نُقْسِمُ بإلَهِكَ يا دانُ،› وَ‹نُقْسِمُ بِعِبادَةِ إلِهِ بِئرَ السَّبعِ،› سَيَسقُطُونَ وَلا يَقُومُونَ.»