1 I ov şi-a continuat discursul şi a mai zis:

وَعادَ أيُّوبُ وَطَرَحَ دَعْواهُ:

2 „ O! de-aş mai fi ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu!

«لَيتَ حَياتِي كانَتْ كَالشُّهُورِ السّابِقَةِ، قَبلَ مَجِيءِ الضِّيقِ. كَتِلكَ الأيّامِ الَّتِي حَمانِي اللهُ فِيها،

3 C ând candela Lui lumina peste capul meu şi prin lumina Lui umblam în întuneric!

عِندَما أضاءَ نُورُهُ فَوْقَ رَأسِي، وَكُنتُ أمشِي فِي الظُّلمَةِ بِنُورِهِ.

4 C ând eram în zilele puterii mele, când prietenia lui Dumnezeu era peste cortul meu,

عِندَما كُنتُ بَعْدُ فِي قُوَّتِي، وَكانَتْ صَداقَةُ اللهِ تُظَلِّلُ خَيمَتِي.

5 c ând Cel Atotputernic era încă cu mine şi copiii mei erau în jurul meu,

عِندَما كانَ القَدِيرُ بَعْدُ مَعِي، وَصِغارِي يُحِيطُونَ بِي.

6 c ând mi se scăldau paşii în smântână, iar stânca turna lângă mine pâraie de untdelemn.

عِندَما كُنتُ أغسِلُ قَدَمَيَّ بِالحَلِيبِ! وَكانَتِ المَعاصِرُ الصَّخرِيَّةُ تَسكُبُ لِيَ جَداوِلَ زَيتٍ.

7 C ând mergeam la poarta cetăţii, când îmi pregăteam scaunul în piaţă,

«عِندَما كُنتُ أخرُجُ إلَى بَوّابَةِ المَدِينَةِ، وَأتَّخِذُ مَجلِسِي فِي ساحَتِها.

8 c ei tineri mă vedeau şi se trăgeau înapoi şi cei bătrâni se ridicau şi rămâneau în picioare,

كانَ الشَّبابُ يَرَوْنَنِي فَيَنْسَحِبُونَ، وَالكِبارُ يَقُومُونَ وَيَقِفُونَ.

9 c onducătorii se opreau din vorbit şi-şi puneau mâna la gură,

كانَ الوُجَهاءُ يَتَوَقَّفُونَ عَنِ الكَلامِ، وَيَضَعُونَ أيدِيهِمْ عَلَى أفواهِهِمْ.

10 g lasul căpeteniilor amuţea şi li se lipea limba de cerul gurii.

كانَتْ أصواتُ الأُمَراءِ تَخْرَسُ، فَلا يَنْطِقُونَ بِحَرْفٍ.

11 O ricine mă auzea mă vorbea de bine şi oricine mă vedea era de partea mea,

كانُوا يَمتَدِحُونَ كُلَّ ما أقُولُ، وَيَستَحسِنُونَ كُلَّ ما أفعَلُ.

12 p entru că scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul care nu avea sprijin.

لأنِّي أنقَذتُ المِسكِينَ المُستَغِيثَ، وَاليَتِيمَ الَّذِي لا سَنَدَ لَهُ.

13 O mul care murea mă binecuvânta; făceam inima văduvei să cânte de bucurie.

حَتَّى المُشَرَّدُونَ كانُوا يَسْألُونَ لِيَ البَرَكَةَ، وَأدْخَلْتُ الفَرَحَ عَلَى قُلُوبِ الأرامِلِ.

14 M ă îmbrăcam cu dreptatea precum cu o haină, judecata dreaptă îmi era robă şi turban;

لَبِسْتُ البِرَّ فَكَسانِي كَثَوبٍ. وَلَبِسْتُ العَدلَ رِداءً وَعِمامَةً،

15 e ram ochi pentru cel orb şi picior pentru cel olog;

كُنتُ لِلأعمَى عَينَينِ، وَلِلكَسِيحِ قَدَمَينِ.

16 e ram tată pentru cel în nevoie şi cercetam cauza celui străin.

كُنتُ أباً لِلمُحتاجِ، أدْرُسُ قَضايا أُناسٍ لا أعرِفُهُمْ، لِأُساعِدَهُمْ فِي المَحكَمَةِ.

17 Z drobeam colţii celui nedrept şi smulgeam prada din dinţii lui.

كَسَّرْتُ قُوَّةَ الظّالِمِ، وَجَعَلتُهُ يُسقِطُ فَرِيسَتَهُ مِنْ فَمِهِ.

18 Î mi ziceam: «Voi muri în cuibul meu şi zilele mele vor fi multe ca nisipul.

«ثُمَّ قُلْتُ لِنَفسِي: سَأمُوتُ فِي سِنٍّ مُتَقَدِّمَةٍ، وَسَتُضاعَفُ أيّامُ حَياتِي لِتَكُونَ كَعَدَدِ الرَّملِ،

19 R ădăcinile mele vor ajunge la apă şi roua va sta toată noaptea pe ramurile mele;

وَسَتَمتَدُّ إلَى الماءِ جُذُورِي، وَيَبِيتُ النَّدَى عَلَى أغصانِي.

20 g loria mea va fi mereu proaspătă, iar în mână voi avea întotdeauna un arc nou.»

وَتَتَجَدَّدُ عَلَى الدَوامِ قُوَّتِي، وَتَرجِعُ قَوسِي شابَّةً فِي يَدِي.

21 T oţi mă ascultau şi aşteptau, tăceau aşteptând sfatul meu.

«كانَ النّاسُ يَنتَظِرُونَ لِيَسمَعُونِي، وَيَصمُتُونَ لِسَماعِ نَصِيحَتِي.

22 D upă ce vorbeam, nu mai vorbea nimeni, şi cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.

بَعدَ أنْ أتَكَلَّمَ، لا يَبقَى لِلآخَرِينَ شَيءٌ يَقُولُونَهُ، وَيَنزِلُ عَلَيهِمْ كَلامِي كَالمَطَرِ.

23 E i mă aşteptau cum se aşteaptă ploaia, îşi deschideau gura ca după o ploaia târzie.

فَكانُوا يَنْتَظِرُونَنِي كَما يَنْتَظِرُونَ المَطَرَ، وَيَفتَحُونَ أفواهَهُمْ كَما للِمَطَرِ المُتَأخِّرِ.

24 C ând îşi pierdeau încrederea, le zâmbeam, şi seninătatea feţei mele le era scumpă.

إذا ابتَسَمْتُ لَهُمْ لا يُصَدِّقُونَ مِنَ الفَرَحِ، وَوَجْهِي البَشُوشُ يُشَجِّعُهُمْ.

25 L e alegeam calea şi le eram conducător, locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale, eram ca unul care îi mângâie pe cei ce se jelesc.

اختَرتُ أنْ أكُونَ مَعَهُمْ، رَغْمَ أنِّي كُنتُ قائِدَهُمْ. جَلَستُ مَعَهُمْ كَما يَجلِسُ مَلِكٌ بَينَ قُوّاتِهِ، وَكَمَنْ يُعَزِّي النّائِحِينَ.