1 O mul născut din femeie are zile puţine, dar pline de necaz.

»Todos los que nacemos de una mujer vivimos muy poco y sufrimos demasiado.

2 R ăsare ca o floare şi se usucă; fuge ca o umbră şi nu se mai vede.

Somos como las flores: al cortarlas se marchitan; somos como sombras: efímeras y pasajeras.

3 A i Tu ochii aţintiţi asupra unui astfel de om? Îl chemi Tu la judecată cu Tine?

¿Y sobre alguien así pones los ojos? ¿Y con alguien así entras en juicio?

4 C ine poate scoate ceva curat din ceva necurat? Nimeni!

¿Acaso la impureza puede purificarse? ¡Eso es algo que nadie puede lograr!

5 Z ilele omului sunt hotărâte. Tu cunoşti numărul lunilor lui şi i-ai pus hotare pe care nu le poate trece.

Los días del hombre ya están contados; tú has decidido ya cuántos meses vivirá; su vida tiene un límite que no puede traspasar.

6 A şa că nu te mai uita la el şi lasă-l singur să se bucure ca un lucrător de ziua lui.

¡Deja de mirarlo! ¡Déjalo tranquilo! ¡Deja que goce de la vida antes de morir!

7 P entru un copac tot mai este nădejde: dacă este tăiat, el va răsări din nou şi lăstarii lui nu încetează să reapară.

»Al árbol cortado, le quedan raíces; y vuelve a retoñar, y no le faltan renuevos.

8 D eşi rădăcina îi îmbătrâneşte în pământ şi-i piere trunchiul în ţărână,

Tal vez con el paso del tiempo envejezca su raíz, y su tronco llegue a morir en el polvo,

9 l a mireasma apei va înmuguri şi va da ramuri ca o plantă.

pero al sentir el agua, cobra vida, y crece y echa nuevo follaje.

10 F iinţa umană, însă, când moare, îşi pierde toată vlaga; omul, după ce îşi dă ultima suflare, nu mai este.

Pero si el hombre muere, termina su vida; si el hombre perece, ¿a dónde va a parar?

11 D upă cum apele pier din mare, iar râul seacă şi se usucă,

¡Se evapora, como el agua del mar! ¡Desaparece, como el agua de un río seco!

12 t ot aşa omul se culcă şi nu se mai ridică, cât vor fi cerurile nu se mai trezeşte, nici nu se mai scoală din somnul lui.

El hombre muere y no vuelve a levantarse; ¡mientras el cielo exista, no se levantará de su sueño!

13 O ! de m-ai ascunde în Locuinţa Morţilor, de m-ai acoperi până Îţi trece mânia şi de mi-ai hotărî o vreme când să-Ţi aminteşti de mine!

»Quisiera que me escondieras en el sepulcro, que me ocultaras mientras se aplaca tu enojo, que te fijaras un plazo para acordarte de mí!

14 D acă un om moare, va trăi el din nou? În toate zilele trudei mele, aş aştepta să-mi vină eliberarea.

Cuando el hombre muere, ¿acaso vuelve a vivir? Mientras tenga que cumplir mi servicio obligatorio, esperaré con paciencia a que llegue mi relevo.

15 A tunci mă vei chema şi-Ţi voi răspunde; vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.

Cuando tú me llames, yo te responderé; y te deleitarás en la obra de tus manos.

16 A tunci îmi vei număra paşii şi nu-mi vei mai ţine în seamă păcatul;

Dejarás entonces de vigilar todos mis pasos, y dejarás también de contar todos mis pecados,

17 v ei pecetlui fărădelegile mele într-un sac şi-mi vei acoperi nedreptatea.

echarás en un saco y guardarás todas mis locuras, y cubrirás por completo mis injusticias.

18 D ar aşa cum munţii cad şi se surpă, iar stânca e mutată din locul ei

»El monte que se desgaja, no vuelve a levantarse; ruedan sus peñas y cambian de lugar;

19 ş i aşa cum apa sapă în piatră, iar torenţii spală pământul, tot aşa distrugi Tu nădejdea omului.

el ímpetu del agua desgasta las piedras, el aluvión arrastra el polvo de la tierra, y tú pones fin a nuestras esperanzas.

20 Î l învingi pentru totdeauna şi el se duce; îi schimbi înfăţişarea şi apoi îl izgoneşti.

Nos apabullas, y desaparecemos; nos avasallas, y entonces nos despides.

21 D acă fiii lui sunt onoraţi, el nu ştie, dacă sunt înjosiţi, el nu vede.

Si nuestros hijos llegan a triunfar, no lo sabremos; tampoco llegaremos a saber si caen en la deshonra.

22 E l simte doar durerea trupului său şi suferă doar pentru sine.“

Solamente sabremos de nuestros sufrimientos, y cargaremos con nuestra propia tristeza.»