1 O are nu are omul o viaţă plină de trudă pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale unui ziler ?

»Nuestra vida en este mundo es de duro trabajo; nuestros días son como los de un jornalero.

2 C a un sclav care tânjeşte după umbra serii sau ca un lucrător ce îşi aşteaptă plata,

Somos como los esclavos: sólo queremos descansar; parecemos asalariados: sólo queremos que nos paguen.

3 a şa am avut şi eu parte de luni de deşertăciune şi nopţi de necaz mi s-au dat.

Pero en mi caso, ¿qué me ha tocado? ¡Meses de sufrimiento y noches de miseria!

4 C ând mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea e aşa de lungă şi mă frământ până în zori.

Me acuesto y me pregunto si volveré a levantarme; se me hacen largas las noches, esperando el nuevo día.

5 T rupul îmi este acoperit de viermi şi de coji pământii; pielea îmi crapă şi supurează,

Mi cuerpo es una costra infestada de gusanos; la poca piel que me queda huele mal y supura.

6 z ilele mele sunt mai iuţi decât suveica ţesătorului şi se sfârşesc fără nădejde.

Pasan mis días más veloces que una lanzadera, y ya he perdido toda esperanza.

7 A du-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea.

»Dios mío, recuerda que mi vida es como un suspiro, y que mis ojos no volverán a ver el bien.

8 O chiul care mă priveşte nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.

Los que hoy me ven, no volverán a verme, pues cuando tú me mires, dejaré de existir.

9 C a norul care se risipeşte şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor.

Como nubes que se van desvaneciendo son los que mueren: del sepulcro jamás volverán.

10 N u se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai cunoaşte.

Jamás vuelven a su casa; en su lugar de origen son olvidados.

11 D e aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!

»Por eso no puedo quedarme callado. Es tanta mi angustia y mi amargura que tengo que dar voz a mi queja.

12 S unt eu Marea sau monstrul Tanin, de ai pus o strajă în jurul meu?

¡Yo no soy el mar, ni un monstruo marino, para que tengas que ponerme una mordaza!

13 C ând zic: «Patul meu mă va mângâia şi aşternutul îmi va alina plângerea!»,

Cuando pienso hallar consuelo en mi lecho, y que acostado atenuaré mis quejas,

14 a tunci Tu mă înspăimânţi cu visuri şi mă îngrozeşti cu vedenii.

tú vienes y me asustas en mis sueños; ¡me llenas de terror con visiones!

15 A şa că aş alege mai bine sugrumarea, mai bine moartea, decât aceste oase.

¡Preferiría que me estrangularas, que me quitaras la vida!

16 L e dispreţuiesc …! Nu voi trăi în veci! Lasă-mă singur, căci doar o suflare îmi este viaţa.

¡Aborrezco esta vida! ¡No quiero seguir viviendo! ¡Déjame ya! ¡No vale la pena seguir viviendo!

17 C e este omul ca să-ţi pese atât de mult de el şi să-i dai aşa multă atenţie,

¿Qué es el ser humano, que lo engrandeces, y lo tienes tan cerca de tu corazón?

18 s ă-l cercetezi în fiecare dimineaţă şi să-l încerci în orice clipă?

¿Por qué lo visitas todos los días, y a todas horas lo pones a prueba?

19 N u vei înceta oare să te mai uiţi la mine şi să mă laşi astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?

¿Cuándo vas a dejar de vigilarme? ¿Cuándo vas a dejarme siquiera tragar saliva?

20 D acă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat drept ţintă? Am devenit o povară pentru Tine?

Si he pecado, ¿qué daño puedo hacerte? ¡Deja ya de vigilar a los seres humanos! ¿Por qué te ensañas tanto conmigo? ¿Por qué me ves como una carga?

21 D e ce nu-mi ierţi păcatul şi nu-mi dai la o parte nelegiuirea? Curând voi fi zăcând în ţărână, mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“

¡Quítame esta rebeldía, y perdona mi maldad! Así podré volver a ser polvo, y si mañana me buscas, ya no existiré.»