1 S oarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

»Nuestra vida en este mundo es de duro trabajo; nuestros días son como los de un jornalero.

2 C um suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

Somos como los esclavos: sólo queremos descansar; parecemos asalariados: sólo queremos que nos paguen.

3 a şa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

Pero en mi caso, ¿qué me ha tocado? ¡Meses de sufrimiento y noches de miseria!

4 M ă culc, şi zic:, Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

Me acuesto y me pregunto si volveré a levantarme; se me hacen largas las noches, esperando el nuevo día.

5 T rupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

Mi cuerpo es una costra infestada de gusanos; la poca piel que me queda huele mal y supura.

6 Z ilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

Pasan mis días más veloces que una lanzadera, y ya he perdido toda esperanza.

7 A du-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

»Dios mío, recuerda que mi vida es como un suspiro, y que mis ojos no volverán a ver el bien.

8 O chiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

Los que hoy me ven, no volverán a verme, pues cuando tú me mires, dejaré de existir.

9 C um se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

Como nubes que se van desvaneciendo son los que mueren: del sepulcro jamás volverán.

10 N u se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

Jamás vuelven a su casa; en su lugar de origen son olvidados.

11 D e aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

»Por eso no puedo quedarme callado. Es tanta mi angustia y mi amargura que tengo que dar voz a mi queja.

12 O are o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

¡Yo no soy el mar, ni un monstruo marino, para que tengas que ponerme una mordaza!

13 C înd zic:, Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

Cuando pienso hallar consuelo en mi lecho, y que acostado atenuaré mis quejas,

14 a tunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

tú vienes y me asustas en mis sueños; ¡me llenas de terror con visiones!

15 A h! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

¡Preferiría que me estrangularas, que me quitaras la vida!

16 L e dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

¡Aborrezco esta vida! ¡No quiero seguir viviendo! ¡Déjame ya! ¡No vale la pena seguir viviendo!

17 C e este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

¿Qué es el ser humano, que lo engrandeces, y lo tienes tan cerca de tu corazón?

18 s ă -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

¿Por qué lo visitas todos los días, y a todas horas lo pones a prueba?

19 C înd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

¿Cuándo vas a dejar de vigilarme? ¿Cuándo vas a dejarme siquiera tragar saliva?

20 D acă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

Si he pecado, ¿qué daño puedo hacerte? ¡Deja ya de vigilar a los seres humanos! ¿Por qué te ensañas tanto conmigo? ¿Por qué me ves como una carga?

21 P entruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``

¡Quítame esta rebeldía, y perdona mi maldad! Así podré volver a ser polvo, y si mañana me buscas, ya no existiré.»