1 S oarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

“¿No está el hombre obligado a trabajar sobre la tierra ? ¿ No son sus días como los días de un jornalero ?

2 C um suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

Como esclavo que suspira por la sombra, Y como jornalero que espera con ansias su paga,

3 a şa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

Así me han dado en herencia meses inútiles, Y noches de aflicción me han asignado.

4 M ă culc, şi zic:, Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

Cuando me acuesto, digo: ‘¿Cuándo me levantaré?’ Pero la noche sigue, Y estoy dando vueltas continuamente hasta el amanecer.

5 T rupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

Mi carne está cubierta de gusanos y de una costra de tierra; Mi piel se endurece y supura.

6 Z ilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

Mis días pasan más veloces que la lanzadera de telar, Y llegan a su fin sin esperanza.

7 A du-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

Recuerda, oh Dios, que mi vida es un soplo, Mis ojos no volverán a ver el bien.

8 O chiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

El ojo del que me ve no me verá más; Tus ojos estarán sobre mí, pero yo no existiré.

9 C um se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

Como una nube se desvanece y pasa, Así el que desciende al Seol (región de los muertos) no subirá;

10 N u se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

No volverá más a su casa, Ni su lugar lo verá más.

11 D e aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

Por tanto, no refrenaré mi boca, Hablaré en la angustia de mi espíritu, Me quejaré en la amargura de mi alma.

12 O are o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

¿Soy yo el mar, o un monstruo marino, Para que Tú me pongas guardia?

13 C înd zic:, Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

Si digo: ‘Mi cama me consolará, Mi lecho atenuará mi queja,’

14 a tunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

Entonces Tú me asustas con sueños Y me aterrorizas con visiones.

15 A h! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

Mi alma, pues, escoge la asfixia, La muerte, en lugar de mis dolores.

16 L e dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

Languidezco; no he de vivir para siempre. Déjame solo, pues mis días son un soplo.

17 C e este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

¿Qué es el hombre para que lo engrandezcas, Para que Te preocupes por él,

18 s ă -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

Para que lo examines cada mañana, Y a cada momento lo pongas a prueba ?

19 C înd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

¿Nunca apartarás de mí Tu mirada, Ni me dejarás solo hasta que trague mi saliva?

20 D acă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

¿He pecado ? ¿Qué Te he hecho, Oh guardián de los hombres ? ¿Por qué has hecho de mí Tu blanco, De modo que soy una carga para mí mismo?

21 P entruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``

Entonces, ¿por qué no perdonas mi transgresión Y quitas mi iniquidad ? Porque ahora dormiré en el polvo; Y Tú me buscarás, pero ya no existiré.”