1 S oarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

«Non compie forse un duro lavoro l'uomo sulla terra, e i suoi giorni non sono come i giorni di un bracciante?

2 C um suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

Come lo schiavo sospira l'ombra e come il bracciante aspetta il suo salario,

3 a şa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

cosí a me sono toccati in sorte mesi di calamità e mi sono state assegnate notti di dolore.

4 M ă culc, şi zic:, Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

Appena mi corico, dico: "quando mi alzerò?" Ma la notte si prolunga e sono continuamente agitato fino all'alba.

5 T rupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

La mia carne è coperta di vermi e di vermi e di zolle di terra, la mia pelle si screpola ed è ripugnante.

6 Z ilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

I mie giorni sono più veloci di una spola da tessitore e si consumano senza speranza.

7 A du-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

Ricordati che la mia vita è un soffio il mio occhio non vedrà piú il bene.

8 O chiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

L'occhio di chi mi vede non mi scorgerà piú; i tuoi occhi saranno su di me ma io non sarò piú.

9 C um se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

Come una nuvola svanisce e si dilegua, cosí chi scende nello Sceol, non risale piú;

10 N u se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

non tornerà piú nella sua casa, e la sua dimora non lo riconoscerà piú

11 D e aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

Perciò non terrò chiusa la bocca parlerò nell'angoscia del mio spirito, mi lamenterò nell'amarezza della mia anima.

12 O are o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

Sono io forse il mare o un mostro marino che tu mi faccia sorvegliare da una guardia?

13 C înd zic:, Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

Quando dico: il mio letto mi darà sollievo, il mio giaciglio allevierà il mio dolore

14 a tunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

tu mi spaventi con sogni e mi atterrisci con visioni;

15 A h! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

Cosí l'anima mia preferisce soffoca e morire piuttosto che questa vita.

16 L e dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

Mi disfaccio; non vivrò per sempre lasciami stare, i giorni miei non sono che un soffio.

17 C e este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

Che cosa è l'uomo perché tu lo renda grande e presti a lui attenzione,

18 s ă -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

e lo visiti ogni mattina mettendolo alla prova ad ogni istante?

19 C înd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

Quando distoglierai il tuo sguardo da me, e mi lascerai inghiottire la mia saliva?

20 D acă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

Se ho peccato, che cosa ti ho fatto, o guardiano degli uomini? Perché mi hai fatto il tuo bersaglio, al punto di essere divenuto un peso a me stesso?

21 P entruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``

Perché non perdoni le mie trasgressioni e non passi sopra la mia iniquità? Perché presto giacerò nella polvere; tu mi cercherai, ma io non sarò piú».