1 O mul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

«L'uomo nato da donna vive pochi giorni ed è pieno di inquietudini.

2 S e naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

Spunta come un fiore poi è reciso; fugge come un'ombra e non dura.

3 Ş i asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

Sopra un tale essere tu tieni gli occhi aperti, e mi fai comparire in giudizio con te.

4 C um ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Chi può trarre una cosa pura da una impura? Nessuno.

5 D acă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

Poiché i suoi giorni sono fissati, il numero dei suoi mesi dipende da te, e tu gli hai posto dei limiti che non può oltrepassare;

6 î ntoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

distogli da lui lo sguardo e lascialo stare, finché abbia terminato la sua giornata come un bracciante,

7 U n copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

Almeno per l'albero c'è speranza; se è tagliato, cresce nuovamente e continua a mettere germoglio.

8 C înd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

Anche se la sua radice invecchia sotto terra e il suo tronco muore nel suolo

9 î nverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

al sentore dell'acqua germoglia nuovamente e mette rami come una pianta.

10 D ar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

L'uomo invece muore e rimane atterrato; quando egli esala l'ultimo respiro, dov'è mai?

11 C um pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

Possono venir meno le acque nel mare e un fiume prosciugarsi e seccare.

12 a şa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

ma l'uomo che giace non si rialza piú; finché non vi siano piú cieli, non si risveglierà né piú si desterà dal suo sonno.

13 A h! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

Oh, volessi tu nascondermi nello Sceol, occultarmi finché la tua ira sia passata, fissarmi un termine e ricordarti di me!

14 D acă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Se l'uomo muore può ancora tornare in vita? Aspetterei tutti i giorni del mio duro servizio, finché giungesse l'ora del mio cambiamento.

15 A tunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

Mi chiameresti e io risponderei; tu avresti un grande desiderio per l'opera delle tue mani.

16 D ar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

Allora tu conteresti i miei passi ma non osserveresti i miei peccati;

17 c ălcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

sigilleresti il mio peccato in un sacco e copriresti la mia colpa.

18 C um se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

Ma come una montagna cade e si sgretola e come una rupe è rimossa dal suo posto;

19 c um este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

come le acque corrodono le pietre e come le alluvioni portano via il suolo della terra, cosí tu distruggi la speranza dell'uomo.

20 Î l urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

Tu lo sopraffai per sempre, ed egli se ne va; tu sfiguri il suo volto e lo cacci via.

21 D e ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

Se i suoi figli sono onorati, egli non lo sa; se sono disprezzati, egli non lo nota.

22 N umai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``

Egli sente solamente il grande dolore della sua carne e si affligge per se stesso».