1 O mul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

»Todos los que nacemos de una mujer vivimos muy poco y sufrimos demasiado.

2 S e naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

Somos como las flores: al cortarlas se marchitan; somos como sombras: efímeras y pasajeras.

3 Ş i asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

¿Y sobre alguien así pones los ojos? ¿Y con alguien así entras en juicio?

4 C um ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

¿Acaso la impureza puede purificarse? ¡Eso es algo que nadie puede lograr!

5 D acă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

Los días del hombre ya están contados; tú has decidido ya cuántos meses vivirá; su vida tiene un límite que no puede traspasar.

6 î ntoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

¡Deja de mirarlo! ¡Déjalo tranquilo! ¡Deja que goce de la vida antes de morir!

7 U n copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

»Al árbol cortado, le quedan raíces; y vuelve a retoñar, y no le faltan renuevos.

8 C înd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

Tal vez con el paso del tiempo envejezca su raíz, y su tronco llegue a morir en el polvo,

9 î nverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

pero al sentir el agua, cobra vida, y crece y echa nuevo follaje.

10 D ar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

Pero si el hombre muere, termina su vida; si el hombre perece, ¿a dónde va a parar?

11 C um pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

¡Se evapora, como el agua del mar! ¡Desaparece, como el agua de un río seco!

12 a şa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

El hombre muere y no vuelve a levantarse; ¡mientras el cielo exista, no se levantará de su sueño!

13 A h! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

»Quisiera que me escondieras en el sepulcro, que me ocultaras mientras se aplaca tu enojo, que te fijaras un plazo para acordarte de mí!

14 D acă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Cuando el hombre muere, ¿acaso vuelve a vivir? Mientras tenga que cumplir mi servicio obligatorio, esperaré con paciencia a que llegue mi relevo.

15 A tunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

Cuando tú me llames, yo te responderé; y te deleitarás en la obra de tus manos.

16 D ar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

Dejarás entonces de vigilar todos mis pasos, y dejarás también de contar todos mis pecados,

17 c ălcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

echarás en un saco y guardarás todas mis locuras, y cubrirás por completo mis injusticias.

18 C um se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

»El monte que se desgaja, no vuelve a levantarse; ruedan sus peñas y cambian de lugar;

19 c um este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

el ímpetu del agua desgasta las piedras, el aluvión arrastra el polvo de la tierra, y tú pones fin a nuestras esperanzas.

20 Î l urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

Nos apabullas, y desaparecemos; nos avasallas, y entonces nos despides.

21 D e ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

Si nuestros hijos llegan a triunfar, no lo sabremos; tampoco llegaremos a saber si caen en la deshonra.

22 N umai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``

Solamente sabremos de nuestros sufrimientos, y cargaremos con nuestra propia tristeza.»