1 S oarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

“Não é pesado o labor do homem na terra? Seus dias não são como os de um assalariado?

2 C um suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

Como o escravo que anseia pelas sombras do entardecer, ou como o assalariado que espera ansioso pelo pagamento,

3 a şa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

assim me deram meses de ilusão, e noites de desgraça me foram destinadas.

4 M ă culc, şi zic:, Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

Quando me deito, fico pensando: Quanto vai demorar para eu me levantar? A noite se arrasta, e eu fico me virando na cama até o amanhecer.

5 T rupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

Meu corpo está coberto de vermes e cascas de ferida, minha pele está rachada e vertendo pus.

6 Z ilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

“Meus dias correm mais depressa que a lançadeira do tecelão, e chegam ao fim sem nenhuma esperança.

7 A du-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

Lembra-te, ó Deus, de que a minha vida não passa de um sopro; meus olhos jamais tornarão a ver a felicidade.

8 O chiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

Os que agora me vêem, nunca mais me verão; puseste o teu olhar em mim, e já não existo.

9 C um se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

Assim como a nuvem se esvai e desaparece, assim quem desce à sepultura não volta.

10 N u se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

Nunca mais voltará ao seu lar; a sua habitação não mais o conhecerá.

11 D e aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

“Por isso não me calo; na aflição do meu espírito desabafarei, na amargura da minha alma farei as minhas queixas.

12 O are o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

Sou eu o mar, ou o monstro das profundezas, para que me ponhas sob guarda?

13 C înd zic:, Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

Quando penso que a minha cama me consolará e que o meu leito aliviará a minha queixa,

14 a tunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

mesmo aí me assustas com sonhos e me aterrorizas com visões.

15 A h! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

É melhor ser estrangulado e morrer do que sofrer assim;

16 L e dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

sinto desprezo pela minha vida! Não vou viver para sempre; deixa-me, pois os meus dias não têm sentido.

17 C e este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

“Que é o homem, para que lhe dês importância e atenção,

18 s ă -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

para que o examines a cada manhã e o proves a cada instante?

19 C înd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

Nunca desviarás de mim o teu olhar? Nunca me deixarás a sós, nem por um instante?

20 D acă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

Se pequei, que mal te causei, ó tu que vigias os homens? Por que me tornaste teu alvo? Acaso tornei-me um fardo para ti?

21 P entruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``

Por que não perdoas as minhas ofensas e não apagas os meus pecados? Pois logo me deitarei no pó; tu me procurarás, mas eu já não existirei”.