1 O are nu are omul o viaţă plină de trudă pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale unui ziler ?

“Não é pesado o labor do homem na terra? Seus dias não são como os de um assalariado?

2 C a un sclav care tânjeşte după umbra serii sau ca un lucrător ce îşi aşteaptă plata,

Como o escravo que anseia pelas sombras do entardecer, ou como o assalariado que espera ansioso pelo pagamento,

3 a şa am avut şi eu parte de luni de deşertăciune şi nopţi de necaz mi s-au dat.

assim me deram meses de ilusão, e noites de desgraça me foram destinadas.

4 C ând mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea e aşa de lungă şi mă frământ până în zori.

Quando me deito, fico pensando: Quanto vai demorar para eu me levantar? A noite se arrasta, e eu fico me virando na cama até o amanhecer.

5 T rupul îmi este acoperit de viermi şi de coji pământii; pielea îmi crapă şi supurează,

Meu corpo está coberto de vermes e cascas de ferida, minha pele está rachada e vertendo pus.

6 z ilele mele sunt mai iuţi decât suveica ţesătorului şi se sfârşesc fără nădejde.

“Meus dias correm mais depressa que a lançadeira do tecelão, e chegam ao fim sem nenhuma esperança.

7 A du-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea.

Lembra-te, ó Deus, de que a minha vida não passa de um sopro; meus olhos jamais tornarão a ver a felicidade.

8 O chiul care mă priveşte nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.

Os que agora me vêem, nunca mais me verão; puseste o teu olhar em mim, e já não existo.

9 C a norul care se risipeşte şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor.

Assim como a nuvem se esvai e desaparece, assim quem desce à sepultura não volta.

10 N u se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai cunoaşte.

Nunca mais voltará ao seu lar; a sua habitação não mais o conhecerá.

11 D e aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!

“Por isso não me calo; na aflição do meu espírito desabafarei, na amargura da minha alma farei as minhas queixas.

12 S unt eu Marea sau monstrul Tanin, de ai pus o strajă în jurul meu?

Sou eu o mar, ou o monstro das profundezas, para que me ponhas sob guarda?

13 C ând zic: «Patul meu mă va mângâia şi aşternutul îmi va alina plângerea!»,

Quando penso que a minha cama me consolará e que o meu leito aliviará a minha queixa,

14 a tunci Tu mă înspăimânţi cu visuri şi mă îngrozeşti cu vedenii.

mesmo aí me assustas com sonhos e me aterrorizas com visões.

15 A şa că aş alege mai bine sugrumarea, mai bine moartea, decât aceste oase.

É melhor ser estrangulado e morrer do que sofrer assim;

16 L e dispreţuiesc …! Nu voi trăi în veci! Lasă-mă singur, căci doar o suflare îmi este viaţa.

sinto desprezo pela minha vida! Não vou viver para sempre; deixa-me, pois os meus dias não têm sentido.

17 C e este omul ca să-ţi pese atât de mult de el şi să-i dai aşa multă atenţie,

“Que é o homem, para que lhe dês importância e atenção,

18 s ă-l cercetezi în fiecare dimineaţă şi să-l încerci în orice clipă?

para que o examines a cada manhã e o proves a cada instante?

19 N u vei înceta oare să te mai uiţi la mine şi să mă laşi astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?

Nunca desviarás de mim o teu olhar? Nunca me deixarás a sós, nem por um instante?

20 D acă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat drept ţintă? Am devenit o povară pentru Tine?

Se pequei, que mal te causei, ó tu que vigias os homens? Por que me tornaste teu alvo? Acaso tornei-me um fardo para ti?

21 D e ce nu-mi ierţi păcatul şi nu-mi dai la o parte nelegiuirea? Curând voi fi zăcând în ţărână, mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“

Por que não perdoas as minhas ofensas e não apagas os meus pecados? Pois logo me deitarei no pó; tu me procurarás, mas eu já não existirei”.