1 O are nu are omul o viaţă plină de trudă pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale unui ziler ?

Le sort de l'homme sur la terre est celui d'un soldat, Et ses jours sont ceux d'un mercenaire.

2 C a un sclav care tânjeşte după umbra serii sau ca un lucrător ce îşi aşteaptă plata,

Comme l'esclave soupire après l'ombre, Comme l'ouvrier attend son salaire,

3 a şa am avut şi eu parte de luni de deşertăciune şi nopţi de necaz mi s-au dat.

Ainsi j'ai pour partage des mois de douleur, J'ai pour mon lot des nuits de souffrance.

4 C ând mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea e aşa de lungă şi mă frământ până în zori.

Je me couche, et je dis: Quand me lèverai-je? quand finira la nuit? Et je suis rassasié d'agitations jusqu'au point du jour.

5 T rupul îmi este acoperit de viermi şi de coji pământii; pielea îmi crapă şi supurează,

Mon corps se couvre de vers et d'une croûte terreuse, Ma peau se crevasse et se dissout.

6 z ilele mele sunt mai iuţi decât suveica ţesătorului şi se sfârşesc fără nădejde.

Mes jours sont plus rapides que la navette du tisserand, Ils s'évanouissent: plus d'espérance!

7 A du-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea.

Souviens-toi que ma vie est un souffle! Mes yeux ne reverront pas le bonheur.

8 O chiul care mă priveşte nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.

L'oeil qui me regarde ne me regardera plus; Ton oeil me cherchera, et je ne serai plus.

9 C a norul care se risipeşte şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor.

Comme la nuée se dissipe et s'en va, Celui qui descend au séjour des morts ne remontera pas;

10 N u se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai cunoaşte.

Il ne reviendra plus dans sa maison, Et le lieu qu'il habitait ne le connaîtra plus.

11 D e aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!

C'est pourquoi je ne retiendrai point ma bouche, Je parlerai dans l'angoisse de mon coeur, Je me plaindrai dans l'amertume de mon âme.

12 S unt eu Marea sau monstrul Tanin, de ai pus o strajă în jurul meu?

Suis-je une mer, ou un monstre marin, Pour que tu établisses des gardes autour de moi?

13 C ând zic: «Patul meu mă va mângâia şi aşternutul îmi va alina plângerea!»,

Quand je dis: Mon lit me soulagera, Ma couche calmera mes douleurs,

14 a tunci Tu mă înspăimânţi cu visuri şi mă îngrozeşti cu vedenii.

C'est alors que tu m'effraies par des songes, Que tu m'épouvantes par des visions.

15 A şa că aş alege mai bine sugrumarea, mai bine moartea, decât aceste oase.

Ah! je voudrais être étranglé! Je voudrais la mort plutôt que ces os!

16 L e dispreţuiesc …! Nu voi trăi în veci! Lasă-mă singur, căci doar o suflare îmi este viaţa.

Je les méprise!... je ne vivrai pas toujours... Laisse-moi, car ma vie n'est qu'un souffle.

17 C e este omul ca să-ţi pese atât de mult de el şi să-i dai aşa multă atenţie,

Qu'est-ce que l'homme, pour que tu en fasses tant de cas, Pour que tu daignes prendre garde à lui,

18 s ă-l cercetezi în fiecare dimineaţă şi să-l încerci în orice clipă?

Pour que tu le visites tous les matins, Pour que tu l'éprouves à tous les instants?

19 N u vei înceta oare să te mai uiţi la mine şi să mă laşi astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?

Quand cesseras-tu d'avoir le regard sur moi? Quand me laisseras-tu le temps d'avaler ma salive?

20 D acă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat drept ţintă? Am devenit o povară pentru Tine?

Si j'ai péché, qu'ai-je pu te faire, gardien des hommes? Pourquoi me mettre en butte à tes traits? Pourquoi me rendre à charge à moi-même?

21 D e ce nu-mi ierţi păcatul şi nu-mi dai la o parte nelegiuirea? Curând voi fi zăcând în ţărână, mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“

Que ne pardonnes-tu mon péché, Et que n'oublies-tu mon iniquité? Car je vais me coucher dans la poussière; Tu me chercheras, et je ne serai plus.