1 O are nu are omul o viaţă plină de trudă pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale unui ziler ?

«La vita dell’uomo sulla terra è come quella di un soldato; i suoi giorni sono simili ai giorni di un mercenario.

2 C a un sclav care tânjeşte după umbra serii sau ca un lucrător ce îşi aşteaptă plata,

Come lo schiavo anela l’ombra, come l’operaio aspetta il suo salario,

3 a şa am avut şi eu parte de luni de deşertăciune şi nopţi de necaz mi s-au dat.

così a me toccano mesi di sciagura, mi sono assegnate notti di dolore.

4 C ând mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea e aşa de lungă şi mă frământ până în zori.

Non appena mi corico, dico: “Quando mi alzerò?” Ma la notte si prolunga, e mi sazio di agitazioni fino all’alba.

5 T rupul îmi este acoperit de viermi şi de coji pământii; pielea îmi crapă şi supurează,

La mia carne è coperta di vermi e di croste polverose, la mia pelle si richiude, poi riprende a suppurare.

6 z ilele mele sunt mai iuţi decât suveica ţesătorului şi se sfârşesc fără nădejde.

I miei giorni se ne vanno più veloci della spola, si consumano senza speranza.

7 A du-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea.

Ricòrdati che la mia vita è un soffio! L’occhio mio non vedrà più il bene.

8 O chiul care mă priveşte nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.

Lo sguardo di chi ora mi vede non mi potrà più scorgere; gli occhi tuoi mi cercheranno, ma io non sarò più.

9 C a norul care se risipeşte şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor.

La nuvola svanisce e si dilegua; così chi scende nel soggiorno dei morti non ne risalirà;

10 N u se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai cunoaşte.

non tornerà più nella sua casa e il luogo dove stava non lo riconoscerà più.

11 D e aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!

Io, perciò, non terrò chiusa la bocca; nell’angoscia del mio spirito io parlerò, mi lamenterò nell’amarezza dell’anima mia.

12 S unt eu Marea sau monstrul Tanin, de ai pus o strajă în jurul meu?

Sono io forse il mare o un mostro marino che tu ponga intorno a me una guardia?

13 C ând zic: «Patul meu mă va mângâia şi aşternutul îmi va alina plângerea!»,

Quando dico: “Il mio letto mi darà sollievo, il mio giaciglio allevierà la mia pena!”,

14 a tunci Tu mă înspăimânţi cu visuri şi mă îngrozeşti cu vedenii.

tu mi sgomenti con sogni e mi spaventi con visioni;

15 A şa că aş alege mai bine sugrumarea, mai bine moartea, decât aceste oase.

io preferisco soffocare, a queste mie ossa preferisco la morte.

16 L e dispreţuiesc …! Nu voi trăi în veci! Lasă-mă singur, căci doar o suflare îmi este viaţa.

Io mi sto consumando; non vivrò sempre; ti prego, lasciami stare; i giorni miei non sono che un soffio.

17 C e este omul ca să-ţi pese atât de mult de el şi să-i dai aşa multă atenţie,

Che cos’è l’uomo che tu ne faccia tanto caso, che tu t’interessi a lui,

18 s ă-l cercetezi în fiecare dimineaţă şi să-l încerci în orice clipă?

lo visiti ogni mattina e lo metta alla prova ogni istante?

19 N u vei înceta oare să te mai uiţi la mine şi să mă laşi astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?

Quando cesserai di tenere lo sguardo fisso su di me? Quando mi darai tempo d’inghiottire la mia saliva?

20 D acă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat drept ţintă? Am devenit o povară pentru Tine?

Se ho peccato, che ho fatto a te, o guardiano degli uomini? Perché hai fatto di me il tuo bersaglio a tal punto che sono divenuto un peso a me stesso?

21 D e ce nu-mi ierţi păcatul şi nu-mi dai la o parte nelegiuirea? Curând voi fi zăcând în ţărână, mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“

Perché non perdoni le mie trasgressioni e non cancelli la mia iniquità? Poiché presto giacerò nella polvere; tu mi cercherai, ma io non sarò più».