1 O are nu are omul o viaţă plină de trudă pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale unui ziler ?

2 C a un sclav care tânjeşte după umbra serii sau ca un lucrător ce îşi aşteaptă plata,

3 a şa am avut şi eu parte de luni de deşertăciune şi nopţi de necaz mi s-au dat.

4 C ând mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea e aşa de lungă şi mă frământ până în zori.

5 T rupul îmi este acoperit de viermi şi de coji pământii; pielea îmi crapă şi supurează,

6 z ilele mele sunt mai iuţi decât suveica ţesătorului şi se sfârşesc fără nădejde.

7 A du-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea.

8 O chiul care mă priveşte nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.

9 C a norul care se risipeşte şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor.

10 N u se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai cunoaşte.

11 D e aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!

12 S unt eu Marea sau monstrul Tanin, de ai pus o strajă în jurul meu?

13 C ând zic: «Patul meu mă va mângâia şi aşternutul îmi va alina plângerea!»,

14 a tunci Tu mă înspăimânţi cu visuri şi mă îngrozeşti cu vedenii.

15 A şa că aş alege mai bine sugrumarea, mai bine moartea, decât aceste oase.

16 L e dispreţuiesc …! Nu voi trăi în veci! Lasă-mă singur, căci doar o suflare îmi este viaţa.

17 C e este omul ca să-ţi pese atât de mult de el şi să-i dai aşa multă atenţie,

18 s ă-l cercetezi în fiecare dimineaţă şi să-l încerci în orice clipă?

19 N u vei înceta oare să te mai uiţi la mine şi să mă laşi astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?

20 D acă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat drept ţintă? Am devenit o povară pentru Tine?

21 D e ce nu-mi ierţi păcatul şi nu-mi dai la o parte nelegiuirea? Curând voi fi zăcând în ţărână, mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“