1 A poi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima atât lui, cât şi slujitorilor săi, ca să descopăr aceste semne în mijlocul lor

2 ş i pentru ca voi să puteţi istorisi copiilor şi nepoţilor voştri cât de aspru m-am purtat cu egiptenii, ce semne am făcut în mijlocul lor; şi astfel să ştiţi că Eu sunt Domnul. “

3 M oise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smereşti înaintea Mea? Lasă-Mi poporul să plece şi să Mi se închine.

4 D acă nu-Mi vei lăsa poporul să plece, voi aduce mâine lăcuste în ţara ta.

5 E le vor acoperi ţara şi nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor mânca ce v-a mai rămas după grindină, vor mânca orice copac care creşte pe câmp şi

6 î ţi vor umple palatele tale, casele slujitorilor tăi şi ale tuturor egiptenilor; va fi ceva ce nici părinţii, nici părinţii părinţilor tăi n-au văzut de când sunt ei pe pământ şi până în ziua de azi.»“ Apoi ei s-au întors şi au ieşit de la Faraon.

7 S lujitorii lui Faraon i-au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă poporul să plece ca să se închine Domnului, Dumnezeul lor; încă nu înţelegi că Egiptul este ruinat?“

8 M oise şi Aaron au fost aduşi înapoi la Faraon şi el le-a zis: – Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge?

9 M oise i-a răspuns: –Vom merge cu tinerii şi cu bătrânii, cu fiii şi fiicele noastre, cu turmele şi cirezile noastre, pentru că avem de ţinut o sărbătoare în cinstea Domnului.

10 E l le-a zis: – Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi cu copiii voştri! Băgaţi de seamă, căci aveţi de gând să faceţi ceva rău.

11 N u, nu! Doar bărbaţii voştri pot merge să se închine Domnului, pentru că aceasta aţi cerut. Şi au fost izgoniţi dinaintea lui Faraon.

12 D upă aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului şi o vor invada lăcustele care vor mânca orice plantă din ţara Egiptului, tot ce a mai rămas după urgia cu grindina.“

13 M oise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului şi Domnul a adus vântul de răsărit peste ţară pe tot timpul zilei şi al nopţii; când s-a făcut dimineaţă, vântul de răsărit a adus lăcustele.

14 L ăcustele au venit peste toată ţara Egiptului şi s-au aşezat pe întreg teritoriul ei, un roi de lăcuste atât de numeros, cum n-a mai fost vreodată şi nu va mai fi.

15 E le au acoperit întreaga ţară şi tot pământul s-a făcut negru; au mâncat toate plantele din ţară şi tot rodul pomilor care a mai rămas după urgia cu grindina. În toată ţara Egiptului n-a mai rămas nimic verde, nici copaci şi nici plante pe câmp.

16 F araon i-a chemat repede pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, şi împotriva voastră.

17 I artă-mi şi păcatul acesta şi roagă-te Domnului, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“

18 E i au ieşit de la Faraon şi Moise s-a rugat din nou Domnului.

19 D omnul a făcut să sufle dinspre apus un vânt puternic care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie. Nici o lăcustă n-a fost lăsată în Egipt.

20 D ar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta nu i-a lăsat pe israeliţi să plece. A noua urgie: întunericul

21 A poi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer ca să se facă întuneric peste toată ţara Egiptului; atât de întuneric, încât să-l pipăi cu mâna.“

22 M oise şi-a întins mâna spre cer şi s-a făcut un mare întuneric peste toată ţara Egiptului timp de trei zile.

23 O amenii nu se puteau vedea unii pe alţii şi timp de trei zile nu s-au putut mişca de unde erau; dar toţi israeliţii au avut lumină acolo unde locuiau.

24 F araon l-a chemat pe Moise şi i-a zis: – Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului. Copiii voştri pot merge cu voi, însă turmele şi cirezile voastre vor rămâne.

25 M oise i-a răspuns: – Trebuie să ne laşi să aducem jertfe şi arderi-de-tot Domnului, Dumnezeul nostru.

26 V itele noastre trebuie să meargă cu noi; nici o copită nu va rămâne, pentru că trebuie să alegem dintre ele pentru a ne închina Domnului, Dumnezeul nostru, şi nu ştim ce vom folosi pentru a ne închina Domnului decât atunci când vom ajunge acolo.

27 D ar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon şi acesta n-a vrut să-i lase să plece.

28 A poi Faraon i-a zis: – Ieşi de la mine! Fereşte-te să-mi mai vezi faţa, pentru că, în ziua în care-mi vei vedea faţa, vei muri.

29 – Să fie precum ai zis! i-a răspuns Moise. Nu-ţi voi mai vedea faţa.