1 Î n acea vreme au sosit unii şi I-au istorisit lui Isus despre galileenii al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
2 E l le-a răspuns: „Credeţi că acei galileeni au fost mai păcătoşi decât ceilalţi galileeni, pentru că au suferit aceste lucruri?
3 V ă spun că nu! Dar dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri într-un fel asemănător!
4 S au credeţi că acei optsprezece peste care a căzut turnul Siloamului şi i-a omorât au fost mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiesc în Ierusalim?
5 V ă spun că nu! Ci dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri într-un fel asemănător!“
6 A poi le-a spus această pildă: „Un om avea un smochin plantat în via sa. A venit să caute roade în el, dar n-a găsit.
7 A tunci i-a zis vierului: – Iată că sunt deja trei ani de când vin şi caut roade în acest smochin, dar nu găsesc! Taie-l (deci)! De ce să mai ocupe pământul degeaba?!
8 Î nsă acesta i-a răspuns: – Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta, iar eu voi săpa în jurul lui şi îi voi pune gunoi.
9 P oate că, de acum înainte, va face roade; dacă nu, îl vei tăia!“ Vindecarea unei femei într-o zi de Sabat
10 Î ntr-o zi de Sabat, Isus dădea învăţătură într-una din sinagogi.
11 Ş i iată că acolo era o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputinţă; ea era încovoiată şi nu se putea îndrepta pe deplin.
12 C ând a văzut-o, Isus a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti eliberată de neputinţa ta!“
13 Ş i-a întins mâinile peste ea şi deodată ea s-a îndreptat şi-L slăvea pe Dumnezeu.
14 Î nsă conducătorul sinagogii, indignat că Isus a vindecat în ziua de Sabat, a zis mulţimii: „Sunt şase zile în care trebuie să se lucreze. Veniţi deci în acele zile să fiţi vindecaţi, nu în ziua de Sabat!“
15 D ar Domnul i-a răspuns şi a zis: „Ipocriţilor! Care dintre voi nu-şi dezleagă boul sau măgarul de la iesle şi nu-l duce să-l adape în ziua de Sabat?!
16 A ceastă femeie, care este o fiică a lui Avraam şi pe care, iată, Satan a ţinut-o legată timp de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de această neputinţă în ziua de Sabat?“
17 T oţi potrivnicii Lui au rămas de ruşine când a zis aceste lucruri. Şi întreaga mulţime se bucura de toate lucrurile minunate care se înfăptuiau prin El. Pilda bobului de muştar şi a drojdiei
18 A poi a zis: „Cu ce seamănă Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna?
19 E a este ca un bob de muştar pe care l-a luat un om şi l-a aruncat în grădina lui. El a crescut şi a devenit un copac, iar păsările cerului şi-au făcut cuiburi între ramurile lui.“
20 E l a zis iarăşi: „Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu?
21 E a este ca drojdia pe care o ia o femeie şi o pune în trei măsuri de făină şi care, până la urmă, face să dospească tot aluatul.“ Intrarea în Împărăţie
22 I sus trecea prin cetăţi şi prin sate, dând învăţătură şi continuându-şi călătoria spre Ierusalim.
23 C ineva L-a întrebat: „Doamne, numai câţiva vor fi mântuiţi?“ El le-a zis:
24 „ Străduiţi-vă să intraţi pe uşa cea îngustă, căci vă spun că mulţi vor încerca să intre, dar nu vor putea.
25 O dată ce Stăpânul casei se va ridica şi va încuia uşa, voi, stând afară, veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: «Doamne, deschide-ne!», însă El vă va răspunde: «Nu ştiu de unde sunteţi!»
26 A tunci veţi începe să ziceţi: «Noi am mâncat şi am băut înaintea Ta, şi pe străzile noastre ai dat Tu învăţătură!»
27 D ar El va răspunde: «Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi! Plecaţi de la Mine, voi, toţi lucrătorii nedreptăţii!»
28 V a fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor când îi veţi vedea pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov şi pe toţi profeţii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi aruncaţi afară!
29 V or veni de la răsărit şi de la apus, de la nord şi de la sud şi se vor aşeza la masă în Împărăţia lui Dumnezeu!
30 Ş i iată că sunt unii din cei de pe urmă care vor fi cei dintâi şi sunt unii din cei dintâi care vor fi cei din urmă.“
31 C hiar în ceasul acela au venit câţiva dintre farisei şi I-au zis: – Pleacă şi du-te de aici, căci Irod vrea să Te omoare!
32 E l le-a răspuns: – Duceţi-vă şi spuneţi-i acelei vulpi: iată că scot demoni şi înfăptuiesc vindecări azi şi mâine, iar a treia zi voi termina.
33 T rebuie însă ca azi, mâine şi poimâine să-Mi continui drumul, pentru că nu se poate ca un profet să piară afară din Ierusalim!
34 I erusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De-atâtea ori am vrut să-ţi adun copiii aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar n-aţi vrut!
35 I ată însă că vi se lasă casa pustie! Vă spun că nu Mă veţi mai vedea până (va veni vremea când) veţi zice: „Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!“