Evrei - 5

picture

1 O rice mare preot este ales dintre oameni şi desemnat să-I slujească lui Dumnezeu pentru ei, ca să aducă atât daruri, cât şi jertfe pentru păcate.

2 E l poate fi blând cu cei neştiutori şi rătăciţi, pentru că el însuşi este cuprins de slăbiciune.

3 Ş i din pricina acestei slăbiciuni el trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale poporului.

4 N u el îşi ia această onoare, ci este chemat de Dumnezeu, aşa cum a fost şi Aaron.

5 T ot astfel, nici Cristos nu S-a slăvit pe Sine, devenind Mare Preot, ci Dumnezeu I-a spus: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut!“,

6 a şa cum spune şi în altă parte: „Tu eşti preot în veci potrivit rânduielii lui Melhisedek.“

7 E l, în timpul vieţii Lui pe pământ, s-a rugat şi a făcut cereri, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, către Cel Care a putut să-L scape de la moarte, şi a fost auzit datorită reverenţei Sale.

8 C hiar dacă era Fiu, a învăţat să asculte prin ceea ce a suferit

9 ş i, fiind făcut desăvârşit, a devenit sursa unei mântuiri veşnice pentru toţi cei care ascultă de El,

10 f iind numit Mare Preot de către Dumnezeu, potrivit rânduielii lui Melhisedek. Avertizare împotriva apostaziei

11 C u privire la aceasta avem multe să vă spunem, dar este greu de explicat, pentru că aţi ajuns greoi la pricepere.

12 D e fapt, cu toate că acum trebuia să fiţi învăţători, voi aveţi din nou nevoie de cineva care să vă înveţe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.

13 O ricine se hrăneşte cu lapte nu este obişnuit cu învăţătura despre dreptate, pentru că este copil.

14 Î nsă hrana tare este pentru cei maturi, care, prin practică, şi-au antrenat capacitatea de înţelegere pentru a distinge binele de rău.