1 « Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care l-am apucat de mâna dreaptă pentru a supune neamurile şi pentru a dezbrăca pe împăraţi de armurile lor; pentru a deschide porţile înaintea lui, porţi ce nu vor mai fi închise:
2 E u Însumi voi merge înaintea ta şi voi netezi munţii; voi sparge uşile de bronz şi voi tăia barele de fier;
3 î ţi voi da vistieriile întunericului, bogăţii ascunse în locuri tainice, ca să ştii că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care te chem pe nume.
4 D e dragul robului Meu Iacov, al alesului Meu Israel, te chem pe nume, îţi dau un nume de onoare, deşi tu nu Mă cunoşti.
5 E u sunt Domnul, nu este altul; în afară de Mine nu există un alt Dumnezeu! Te voi încinge, deşi tu nu Mă cunoşti,
6 p entru ca oamenii să cunoască, de la răsăritul soarelui şi până la apus, că nu există un altul în afară de Mine; Eu sunt Domnul, nu este altul!
7 E u întocmesc lumina şi creez întunericul; Eu aduc bunăstarea şi tot eu creez dezastrul; Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri!
8 P icuraţi, voi, ceruri de sus! Să plouă din nori dreptatea! Să se deschidă pământul larg şi să răsară mântuirea! Să răsară şi dreptatea împreună cu ea! Eu, Domnul, le-am creat.
9 V ai de cel ce se ceartă cu Făcătorul său, de cel care nu este decât un vas de pământ printre altele la fel! Îi va spune oare lutul olarului: ‘Ce faci?’ sau: ‘Nu i-ai pus mâini!’ ?
10 V ai de cel ce-i zice tatălui său: ‘Ce ai zămislit?’ sau mamei sale: ‘Ce ai adus pe lume?’»
11 A şa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel şi Făcătorul lui: «Cu privire la cele viitoare, îndrăzniţi să Mă întrebaţi despre copiii Mei? Îmi veţi porunci cu privire la lucrarea mâinilor Mele?
12 E u am făcut pământul şi am creat omul pe el; propriile Mele mâini au desfăşurat cerurile şi Eu am poruncit întregii lor oştiri.
13 E u l-am ridicat pe Cirus, în dreptatea Mea, şi-i voi netezi toate căile. El va rezidi cetatea Mea şi îi va elibera pe exilaţii Mei, nu pentru vreun preţ sau vreo răsplată, zice Domnul Oştirilor.»“
14 „ Aşa vorbeşte Domnul: «Produsele Egiptului şi mărfurile din Cuş, precum şi sabeenii înalţi la statură, vor veni spre tine şi îţi vor aparţine; vor veni în lanţuri în urma ta. Se vor pleca înaintea ta şi ţi se vor ruga, zicând: ‘Recunoaştem că Dumnezeu este cu tine! Alt Dumnezeu nu este! Nu există un alt Dumnezeu în afară de El!’»
15 C u adevărat, Tu eşti un Dumnezeu Care Se ascunde. O, Dumnezeu al lui Israel, Mântuitorule!
16 F ăcuţi de ruşine şi umiliţi vor fi cu toţii; cuprinşi de ruşine vor umbla împreună, toţi făuritorii de idoli.
17 D ar Israel va fi mântuit de Domnul cu o mântuire veşnică; voi nu veţi mai fi făcuţi de ruşine, nici umiliţi, pe vecie.
18 C ăci aşa vorbeşte Domnul, Cel Care a creat cerurile – El este Dumnezeu – Cel Care a întocmit şi a făcut pământul – El l-a întemeiat şi nu l-a creat să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: «Eu sunt Domnul, nu există altul!
19 E u nu am vorbit în ascuns, în vreun colţ întunecos al pământului; nu am zis urmaşilor lui Iacov: ‘Căutaţi-Mă în zadar!’ Eu, Domnul, spun adevărul, fac cunoscut ce este drept.
20 S trângeţi-vă! Veniţi! Apropiaţi-vă cu toţii, voi supravieţuitori dintre neamuri! Fără minte sunt cei care îşi poartă idolii de lemn, şi se roagă unui dumnezeu care nu poate mântui.
21 V orbiţi! Prezentaţi-vă cauza! Lăsaţi-i să se sfătuiască împreună! Cine a prevestit aceasta cu multă vreme în urmă? Cine a vestit-o în trecut? Oare nu Eu, Domnul ? Nu există alt Dumnezeu în afară de Mine, Dumnezeu drept şi Mântuitor; nu este altul în afară de Mine!
22 Î ntoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi, toţi cei ce locuiţi până la marginile pământului, căci Eu sunt Dumnezeu, nu există altul!
23 A m jurat pe Mine Însumi; gura Mea a rostit, cu dreptate, un cuvânt ce nu va fi retras: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va jura,
24 s punând despre Mine: ‘Numai în Domnul este dreptate şi putere!’». Toţi cei ce au fost mâniaţi pe El vor veni la El şi vor fi făcuţi de ruşine.
25 Î n Domnul vor fi îndreptăţiţi şi se vor lăuda toţi urmaşii lui Israel.