2 Regi - 14

picture

1 Î n al doilea an al domniei lui Iehoaş, fiul lui Iehoahaz, regele lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioaş, regele lui Iuda.

2 E l era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de douăzeci şi nouă de ani. Mama lui se numea Iehoadin şi era din Ierusalim.

3 E l a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar totuşi nu cum făcuse strămoşul său David, ci, în toate lucrurile, a făcut la fel cum făcuse tatăl său, Ioaş.

4 E l nu a îndepărtat înălţimile, astfel încât poporul încă mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.

5 D upă ce şi-a întărit domnia, el i-a omorât pe slujitorii care-l uciseseră pe tatăl său, regele.

6 T otuşi pe fiii ucigaşilor el nu i-a omorât din pricina a ceea ce este scris în Cartea Legii lui Moise, unde Domnul porunceşte: „Să nu-i omori pe părinţi pentru copii şi nici pe copii pentru părinţi, ci fiecare om să fie omorât pentru păcatul lui.“

7 E l a omorât zece mii de edomiţi în Valea Sării şi a cucerit Sela prin luptă, numind-o apoi Iokteel, nume pe care şi l-a păstrat până în ziua aceasta.

8 D upă aceea, Amaţia a trimis nişte soli la Iehoaş, fiul lui Iehoahaz, fiul lui Iehu, regele lui Israel, zicându-i: – Vino să ne confruntăm!

9 D ar Iehoaş, regele lui Israel, i-a răspuns lui Amaţia, regele lui Iuda, astfel: – Spinul din Liban a trimis un sol să-i spună cedrului din Liban: „Dă-o pe fiica ta de soţie fiului meu!“ Imediat însă animalele sălbatice au trecut pe acolo şi au călcat spinul în picioare.

10 T u ai învins într-adevăr Edomul şi de aceea ţi s-a înălţat inima! Bucură-te de slava ta şi rămâi acasă. De ce să stârneşti o nenorocire care ar putea duce la căderea ta şi a lui Iuda?

11 A maţia însă nu a ascultat. Prin urmare, Iehoaş, regele lui Israel, a pornit la atac. El şi Amaţia, regele lui Iuda, s-au confruntat la Bet-Şemeş, în Iuda.

12 I uda a fost învins de Israel şi fiecare om a fugit acasă.

13 I ehoaş, regele lui Israel, l-a prins pe Amaţia, regele lui Iuda, fiul lui Ioaş, fiul lui Ahazia, la Bet-Şemeş. Apoi a venit la Ierusalim şi a spart zidul Ierusalimului de la Poarta Efraim până la Poarta Colţului, pe o lungime de patru sute de coţi.

14 A luat tot aurul şi argintul împreună cu toate obiectele pe care le-a găsit în Casa Domnului şi în vistieriile palatului regelui. A luat şi prizonieri, după care s-a întors în Samaria.

15 C elelalte fapte ale lui Iehoaş, ce a făcut el şi isprăvile lui din războiul împotriva lui Amaţia, regele lui Iuda, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?

16 I ehoaş s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat în Samaria, alături de regii lui Israel. Şi în locul lui a domnit fiul său Ieroboam.

17 A maţia, fiul lui Ioaş, regele lui Iuda, a mai trăit încă cincisprezece ani după moartea lui Iehoaş, fiul lui Iehoahaz, regele lui Israel.

18 C elelalte fapte ale lui Amaţia, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

19 S lujitorii lui Amaţia au pus la cale un complot împotriva lui la Ierusalim. El a fugit la Lachiş, dar ei au trimis după el oameni care l-au omorât acolo.

20 L -au adus pe cai şi a fost înmormântat la Ierusalim, alături de părinţii săi, în Cetatea lui David.

21 Ş i tot poporul lui Iuda l-a luat pe Azaria, care era în vârstă de şaisprezece ani şi l-a numit rege în locul tatălui său, Amaţia.

22 D upă ce regele Amaţia a murit, Azaria a rezidit Elatul şi l-a adus din nou sub stăpânirea lui Iuda. Domnia lui Ieroboam II peste Israel

23 I eroboam, fiul lui Iehoaş, regele lui Israel, a început să domnească la Samaria în al cincisprezecelea an al domniei lui Amaţia, fiul lui Ioaş, regele lui Iuda. El a domnit timp de patruzeci şi unu de ani.

24 E l a făcut ce este rău înaintea Domnului şi nu s-a depărtat de nici unul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.

25 E l a luat înapoi hotarele lui Israel, de la Lebo-Hamat până la Marea Arabei, după Cuvântul Domnului, Dumnezeul lui Israel, rostit prin robul Său Iona, fiul lui Amitai, profetul din Gat-Hefer –

26 c ăci Domnul văzuse că necazul fiecărui israelit, sclav sau liber, era nespus de mare şi nu era nici un ajutor pentru Israel.

27 D omnul nu hotărâse că va şterge numele lui Israel de sub ceruri, astfel că El i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Iehoaş.

28 C elelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el şi isprăvile lui din războiul în urma căruia a luat înapoi, pentru Israel, Damascul şi Hamatul, care aparţinuseră lui Iuda, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?

29 I eroboam s-a culcat alături de părinţii săi, regii lui Israel. Şi în locul lui a domnit fiul său Zaharia.