1 „ Duhul Stăpânului Domn este peste Mine, căci Domnul M-a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună. El M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc celor captivi eliberarea şi celor legaţi – izbăvirea,
2 s ă vestesc anul de îndurare al Domnului şi ziua răzbunării Dumnezeului nostru, să mângâi pe toţi cei ce jelesc,
3 s ă le ofer celor ce plâng în Sion – să le ofer coroană în loc de cenuşă, untdelemnul bucuriei în locul plânsetului, mantaua laudei în locul duhului mâhnit. Vor fi numiţi stejari ai dreptăţii, un sad al Domnului, care să-I arate slava.
4 E i vor rezidi vechile ruine şi vor ridica ceea ce a fost devastat în trecut; vor restaura cetăţile aflate în ruină, pe acelea care, timp de generaţii, au rămas devastate.
5 S trăinii vor rămâne şi vă vor paşte turmele, iar fiii străinului vă vor fi plugari şi vieri.
6 V oi însă veţi fi chemaţi preoţi ai Domnului, veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru; vă veţi înfrupta din bogăţiile neamurilor şi vă veţi lăuda cu bogăţiile lor.
7 Î n locul ruşinii lor, vor primi îndoită porţie şi în locul ocării, se vor bucura de moştenirea lor. Astfel, ei vor moşteni o îndoită parte în ţara lor şi bucuria veşnică va fi a lor.
8 C ăci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, Eu urăsc jaful şi nedreptatea; îi voi răsplăti cu credincioşie şi voi încheia un legământ veşnic cu ei.
9 U rmaşii lor vor fi cunoscuţi printre neamuri şi descendenţii lor printre popoare. Toţi cei ce-i vor vedea vor recunoaşte că ei sunt descendenţi care au fost binecuvântaţi de Domnul.
10 S unt copleşit de bucurie în Domnul şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci El M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii şi M-a acoperit cu mantia dreptăţii ca pe un mire care se încununează cu o mitră şi ca pe o mireasă care se împodobeşte cu bijuteriile ei.
11 C ăci aşa cum pământul face să răsară vlăstarul şi aşa cum grădina face să încolţească ceea ce este semănat, tot aşa Stăpânul Domn va face ca dreptatea şi lauda să răsară înaintea tuturor neamurilor.