Matei - 13

picture

1 Î n aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi S-a aşezat lângă mare.

2 M ari mulţimi de oameni s-au adunat în jurul Lui, astfel că El S-a suit într-o barcă şi S-a aşezat acolo; întreaga mulţime stătea pe ţărm.

3 E l le-a vorbit despre multe lucruri în pilde şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene!

4 Î n timp ce semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o.

5 O altă parte a căzut în locuri stâncoase, unde nu avea pământ mult. A răsărit repede, pentru că nu avea pământ adânc,

6 d ar când a răsărit soarele, s-a ofilit şi, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat.

7 O altă parte a căzut între spini, iar spinii au crescut şi au sufocat-o.

8 A lta însă a căzut pe un pământ bun şi a dat rod: un grăunte a rodit o sută, altul – şaizeci, altul – treizeci.

9 C ine are urechi, să audă!“

10 U cenicii au venit la El şi L-au întrebat: – De ce le vorbeşti în pilde?

11 I sus le-a răspuns: – Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei Cerurilor, dar lor nu le-a fost dat.

12 C ăci celui ce are i se va da şi va avea din abundenţă, dar de la cel ce nu are se va lua chiar şi ce are.

13 D e aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.

14 Ş i cu privire la ei se împlineşte profeţia lui Isaia, care zice: „Veţi asculta întruna, dar nu veţi înţelege şi veţi privi mereu, dar nu veţi pricepe.

15 C ăci inima celor din acest popor s-a împietrit. Urechile lor aud greu şi ochii li s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să-i vindec“.

16 D ar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud!

17 A devărat vă spun că mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, dar n-au auzit!

18 A scultaţi deci ce înseamnă pilda semănătorului.

19 C ând cineva aude Cuvântul Împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa care a fost semănată lângă drum.

20 S ămânţa care a fost semănată în locuri stâncoase este cel care aude Cuvântul şi-l primeşte imediat cu bucurie,

21 d ar nu are rădăcină în el, ci durează doar pentru o vreme. Şi când vine necazul sau persecuţia din pricina Cuvântului, el se poticneşte imediat.

22 S ămânţa care a fost semănată între spini este cel care aude Cuvântul, dar îngrijorările vieţii şi înşelăciunea bogăţiei sufocă Cuvântul şi acesta devine neroditor.

23 S ămânţa care a fost semănată în pământ bun este cel care aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce într-adevăr rod: un grăunte dă o sută, altul – şaizeci, altul – treizeci. Pilda neghinei

24 I sus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia Cerurilor poate fi asemănată cu un om care a semănat o sămânţă bună în ogorul lui.

25 D ar, în timp ce oamenii dormeau, a venit duşmanul lui, a semănat neghină printre grâu şi apoi a plecat.

26 C ând plantele au răsărit şi au făcut rod, a apărut şi neghina.

27 S clavii stăpânului casei au venit şi i-au zis: – Stăpâne, oare n-ai semănat tu sămânţă bună în ogorul tău? De unde are atunci neghină?

28 E l le-a răspuns: – Un duşman a făcut lucrul acesta. Sclavii l-au întrebat: – Vrei să mergem s-o strângem?

29 D ar el le-a răspuns: – Nu, ca nu cumva, atunci când strângeţi neghina, să dezrădăcinaţi şi grâul împreună cu ea.

30 L ăsaţi-le pe amândouă să crească împreună până la seceriş, iar la vremea secerişului le voi spune secerătorilor: «Strângeţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi pentru a fi arsă, iar grâul adunaţi-l în hambarul meu!»“ Pilda bobului de muştar şi a drojdiei

31 I sus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia Cerurilor este ca un bob de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ogorul său:

32 e l este într-adevăr cel mai mic dintre toate seminţele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi devine un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuibul între ramurile lui“.

33 L e-a mai pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia Cerurilor este ca drojdia pe care o ia o femeie şi o pune în trei măsuri de făină şi care, până la urmă, face să dospească tot aluatul.“

34 I sus le-a spus mulţimilor toate aceste lucruri în pilde. Nu le vorbea deloc fără să folosească pilde,

35 c a să se împlinească astfel ce a fost spus prin profetul care zice: „Îmi voi deschide gura cu pilde, voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii“. Pilda neghinei explicată

36 A poi Isus le-a dat drumul mulţimilor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui au venit la El şi I-au zis: – Explică-ne pilda cu neghina din ogor!

37 I sus le-a răspuns: – Cel Ce seamănă sămânţa bună este Fiul Omului.

38 O gorul este lumea. Sămânţa bună îi reprezintă pe fiii Împărăţiei, iar neghina îi reprezintă pe fiii celui rău.

39 D uşmanul care a semănat-o este diavolul. Secerişul este sfârşitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii.

40 D eci, aşa cum este strânsă neghina şi arsă în foc, tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului:

41 F iul Omului Îşi va trimite îngerii, care vor strânge din Împărăţia Lui toate pricinile de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea

42 ş i îi vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!

43 A tunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi, să audă! Pilda comorii ascunse şi a mărgăritarului

44 Î mpărăţia Cerurilor este ca o comoară ascunsă într-un ogor. Omul care o găseşte, o ascunde şi, de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi apoi cumpără ogorul acela.

45 D e asemenea, Împărăţia Cerurilor este ca un negustor care caută mărgăritare frumoase.

46 C ând găseşte un mărgăritar foarte preţios, se duce şi vinde tot ce are, iar apoi îl cumpără. Pilda năvodului

47 S au Împărăţia Cerurilor este ca un năvod care a fost aruncat în mare şi în care au fost prinşi tot felul de peşti.

48 C ând este plin, pescarii îl scot pe ţărm, se aşază şi adună peştii buni în vase, iar pe cei răi îi aruncă afară.

49 T ot aşa va fi şi la sfârşitul veacului: îngerii vor ieşi, îi vor separa pe cei răi din mijlocul celor drepţi

50 ş i-i vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!

51 A ţi înţeles voi toate aceste lucruri? – Da, i-au răspuns ei.

52 E l le-a zis: – De aceea, orice cărturar care a fost instruit cu privire la Împărăţia Cerurilor este ca stăpânul unei case, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi. Necredinţa celor din Nazaret

53 D upă ce a terminat de spus aceste pilde, Isus a plecat de acolo

54 ş i a venit în patria Lui. El a început să le dea învăţătură oamenilor în sinagoga lor, în aşa fel încât aceştia erau uimiţi şi se întrebau: „De unde are Acest Om înţelepciunea aceasta şi puterea de a face minuni?

55 O are nu este Acesta fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui, iar Iacov, Iosif, Simon şi Iuda nu sunt oare fraţii Lui?

56 Ş i surorile Lui, nu sunt oare toate printre noi? Atunci de unde are Acest Om toate aceste lucruri?“

57 Ş i astfel ei se poticneau în El. Isus însă le-a zis: „Un profet nu este fără onoare decât în patria şi în casa lui“.

58 Ş i n-a făcut multe minuni acolo din cauza necredinţei lor.