1 Regi - 15

picture

1 Î n al optsprezecelea an de domnie a regelui Ieroboam, fiul lui Nebat, peste Iuda a început să domnească Abia.

2 E l a domnit la Ierusalim timp de trei ani. Mama lui se numea Maaca şi era fiica lui Absalom.

3 E l a trăit în toate păcatele pe care tatăl său le săvârşise înaintea lui şi inima lui nu I-a fost devotată în întregime Domnului, Dumnezeul său, cum fusese inima strămoşului său David.

4 T otuşi Domnul, Dumnezeul său, i-a dat o lumină în Ierusalim de dragul lui David, ridicându-l la tron pe fiul său după el şi consolidând Ierusalimul,

5 c ăci David a făcut ce este drept înaintea Domnului şi toată viaţa lui nu s-a abătut de la nici una dintre poruncile pe care El i le dăduse, în afară de evenimentul cu hititul Urie.

6 C ât timp a trăit Roboam, Ieroboam a fost în război cu el.

7 C elelalte fapte ale lui Abia şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Între Abia şi Ieroboam a fost război.

8 A bia s-a culcat alături de părinţii săi şi l-au înmormântat în Cetatea lui David, iar în locul lui a domnit fiul său Asa. Domnia lui Asa în Iuda

9 Î n al douăzecilea an al domniei lui Ieroboam, regele lui Israel, Asa a început să domnească peste Iuda.

10 E l a domnit la Ierusalim timp de patruzeci şi unu de ani. Bunica lui se numea Maaca şi era fiica lui Absalom.

11 A sa a făcut ce este drept înaintea Domnului, ca strămoşul său David.

12 I -a nimicit din ţară pe bărbaţii care se prostituau şi a îndepărtat toţi idolii pe care părinţii lui îi făcuseră.

13 D e asemenea, chiar şi pe bunica sa, Maaca, nu a mai lăsat-o să fie regină, pentru că făcuse un idol hidos al Aşerei. Asa i-a sfărâmat idolul şi l-a ars lângă uedul Chidron.

14 D ar înălţimile nu au fost îndepărtate, deşi inima lui Asa I-a fost devotată în întregime Domnului în tot timpul vieţii lui.

15 E l a adus în Casa Domnului lucrurile pe care el şi tatăl său le închinaseră Domnului: argintul, aurul şi vasele.

16 Î ntre Asa şi Başa, regele lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor.

17 B aşa, regele lui Israel, a înaintat împotriva lui Iuda. El a început să fortifice Rama, ca să nu dea voie nimănui să iasă sau să intre în teritoriul lui Asa, regele lui Iuda.

18 A sa a luat tot argintul şi aurul care rămăsese în vistieriile Casei Domnului şi în vistieriile palatului regelui şi l-a dat slujitorilor săi. Apoi, regele Asa i-a trimis pe aceştia la Ben-Hadad, fiul lui Tab-Rimon, fiul lui Hezion, regele Aramului, care locuia în Damasc, zicându-i astfel:

19 Să fie un legământ între mine şi tine, aşa cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit un dar de argint şi de aur! Du-te deci şi rupe legământul tău cu Başa, regele lui Israel, ca el să se retragă dinaintea mea.“

20 B en-Hadad a ascultat de regele Asa şi i-a trimis pe conducătorii oştirilor sale împotriva cetăţilor lui Israel. Ei au cucerit cetăţile Iyon, Dan, Abel-Bet-Maaca, tot Chineretul, precum şi toată ţara lui Neftali.

21 C ând Başa a auzit acest lucru, a încetat să mai fortifice Rama şi s-a retras la Tirţa.

22 A tunci regele Asa i-a chemat pe toţi cei din Iuda – nici unul n-a fost scutit – ca să ia pietrele şi lemnele folosite de Başa la fortificarea Ramei. Regele Asa le-a folosit la fortificarea Ghevei din Beniamin şi a Miţpei.

23 C elelalte fapte ale lui Asa, toată puterea lui, tot ce a făcut el şi cetăţile pe care le-a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? La bătrâneţe el a avut o boală de picioare.

24 A sa s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în cetatea strămoşului său David. Apoi în locul lui a domnit fiul său Iehoşafat. Domnia lui Nadab peste Israel şi complotul lui Başa

25 N adab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, şi a domnit timp de doi ani peste Israel.

26 E l a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a trăit ca tatăl său; a trăit în păcatele prin care acesta îl făcuse şi pe Israel să păcătuiască.

27 B aşa, fiul lui Ahia, din seminţia lui Isahar, a uneltit împotriva lui şi l-a ucis la Ghibeton, care aparţine filistenilor, în timp ce Nadab şi tot Israelul asediau Ghibetonul.

28 B aşa l-a ucis în al treilea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, şi a domnit el în locul lui.

29 C ând a devenit rege, Başa a omorât toată familia lui Ieroboam; n-a lăsat pe nimeni în viaţă dintre cei ai lui Ieroboam, ci i-a omorât pe toţi, potrivit cuvântului profeţit de Domnul prin robul Său Ahia din Şilo,

30 d in cauza păcatelor pe care Ieroboam le făcuse şi prin care îl făcuse şi pe Israel să păcătuiască mâniindu-L astfel pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

31 C elelalte fapte ale lui Nadab şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?

32 Î ntre Asa şi Başa, regele lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor. Domnia lui Başa peste Israel

33 Î n al treilea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, Başa, fiul lui Ahia, a început să domnească peste tot Israelul, la Tirţa, şi a domnit timp de douăzeci şi patru de ani.

34 E l a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat în căile lui Ieroboam, comițând păcatele prin care acesta îl făcuse şi pe Israel să păcătuiască.