1 D omnul este lumina şi mântuirea mea; de cine să mă tem? Domnul este refugiul vieţii mele; de cine să-mi fie frică?
2 C ând se apropie răufăcătorii de mine ca să-mi devoreze carnea, tocmai ei, asupritorii şi duşmanii mei, se poticnesc şi cad.
3 C hiar dacă ar înainta o oştire împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme; chiar dacă s-ar porni război împotriva mea, chiar şi atunci aş fi încrezător.
4 U n singur lucru cer de la Domnul şi-l caut cu stăruinţă: să locuiesc în Casa Domnului în toate zilele vieţii mele, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să-L caut în Templul Lui,
5 c ăci El mă va tăinui în Coliba Sa în ziua cea rea, mă va ascunde în locul tainic al Cortului Său şi mă va înălţa pe o stâncă.
6 D eja mi se înalţă capul deasupra duşmanilor care mă împresoară; de aceea voi aduce la Cortul Lui jertfe în sunet de trâmbiţă, voi cânta şi Îl voi lăuda pe Domnul.
7 D oamne, ascultă-mi glasul când Te chem, îndură-te de mine şi răspunde-mi!
8 I nima îmi spune din partea Ta: „Caută faţa Mea!“ Doamne, faţa Ta o caut!
9 N u-Ţi ascunde faţa de mine, nu îndepărta cu mânie pe robul Tău! Tu eşti ajutorul meu! Nu mă da uitării şi nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!
10 C hiar dacă tatăl meu şi mama mea m-ar părăsi, Domnul m-ar primi.
11 D oamne, învaţă-mă calea Ta, condu-mă pe cărarea cea netedă, din pricina duşmanilor mei!
12 N u-mi da sufletul pe mâna vrăjmaşilor mei, căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi care suflă numai violenţă.
13 E u încă mai cred un lucru: că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!
14 N ădăjduieşte în Domnul! Fii tare şi încurajează-ţi inima! Nădăjduieşte în Domnul!