1 O mul născut din femeie are zile puţine, dar pline de necaz.

2 R ăsare ca o floare şi se usucă; fuge ca o umbră şi nu se mai vede.

3 A i Tu ochii aţintiţi asupra unui astfel de om? Îl chemi Tu la judecată cu Tine?

4 C ine poate scoate ceva curat din ceva necurat? Nimeni!

5 Z ilele omului sunt hotărâte. Tu cunoşti numărul lunilor lui şi i-ai pus hotare pe care nu le poate trece.

6 A şa că nu te mai uita la el şi lasă-l singur să se bucure ca un lucrător de ziua lui.

7 P entru un copac tot mai este nădejde: dacă este tăiat, el va răsări din nou şi lăstarii lui nu încetează să reapară.

8 D eşi rădăcina îi îmbătrâneşte în pământ şi-i piere trunchiul în ţărână,

9 l a mireasma apei va înmuguri şi va da ramuri ca o plantă.

10 F iinţa umană, însă, când moare, îşi pierde toată vlaga; omul, după ce îşi dă ultima suflare, nu mai este.

11 D upă cum apele pier din mare, iar râul seacă şi se usucă,

12 t ot aşa omul se culcă şi nu se mai ridică, cât vor fi cerurile nu se mai trezeşte, nici nu se mai scoală din somnul lui.

13 O ! de m-ai ascunde în Locuinţa Morţilor, de m-ai acoperi până Îţi trece mânia şi de mi-ai hotărî o vreme când să-Ţi aminteşti de mine!

14 D acă un om moare, va trăi el din nou? În toate zilele trudei mele, aş aştepta să-mi vină eliberarea.

15 A tunci mă vei chema şi-Ţi voi răspunde; vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.

16 A tunci îmi vei număra paşii şi nu-mi vei mai ţine în seamă păcatul;

17 v ei pecetlui fărădelegile mele într-un sac şi-mi vei acoperi nedreptatea.

18 D ar aşa cum munţii cad şi se surpă, iar stânca e mutată din locul ei

19 ş i aşa cum apa sapă în piatră, iar torenţii spală pământul, tot aşa distrugi Tu nădejdea omului.

20 Î l învingi pentru totdeauna şi el se duce; îi schimbi înfăţişarea şi apoi îl izgoneşti.

21 D acă fiii lui sunt onoraţi, el nu ştie, dacă sunt înjosiţi, el nu vede.

22 E l simte doar durerea trupului său şi suferă doar pentru sine.“