1 O mul născut din femeie are zile puţine, dar pline de necaz.

EL HOMBRE nacido de mujer, Corto de días, y harto de sinsabores:

2 R ăsare ca o floare şi se usucă; fuge ca o umbră şi nu se mai vede.

Que sale como una flor y es cortado; Y huye como la sombra, y no permanece.

3 A i Tu ochii aţintiţi asupra unui astfel de om? Îl chemi Tu la judecată cu Tine?

¿Y sobre éste abres tus ojos, Y me traes á juicio contigo?

4 C ine poate scoate ceva curat din ceva necurat? Nimeni!

¿Quién hará limpio de inmundo? Nadie.

5 Z ilele omului sunt hotărâte. Tu cunoşti numărul lunilor lui şi i-ai pus hotare pe care nu le poate trece.

Ciertamente sus días están determinados, y el número de sus meses está cerca de ti: Tú le pusiste términos, de los cuales no pasará.

6 A şa că nu te mai uita la el şi lasă-l singur să se bucure ca un lucrător de ziua lui.

Si tú lo dejares, él dejará de ser: Entre tanto deseará, como el jornalero, su día.

7 P entru un copac tot mai este nădejde: dacă este tăiat, el va răsări din nou şi lăstarii lui nu încetează să reapară.

Porque si el árbol fuere cortado, aún queda de él esperanza; retoñecerá aún, Y sus renuevos no faltarán.

8 D eşi rădăcina îi îmbătrâneşte în pământ şi-i piere trunchiul în ţărână,

Si se envejeciere en la tierra su raíz, Y su tronco fuere muerto en el polvo,

9 l a mireasma apei va înmuguri şi va da ramuri ca o plantă.

Al percibir el agua reverdecerá, Y hará copa como planta.

10 F iinţa umană, însă, când moare, îşi pierde toată vlaga; omul, după ce îşi dă ultima suflare, nu mai este.

Mas el hombre morirá, y será cortado; Y perecerá el hombre, ¿y dónde estará él?

11 D upă cum apele pier din mare, iar râul seacă şi se usucă,

Las aguas de la mar se fueron, Y agotóse el río, secóse.

12 t ot aşa omul se culcă şi nu se mai ridică, cât vor fi cerurile nu se mai trezeşte, nici nu se mai scoală din somnul lui.

Así el hombre yace, y no se tornará á levantar: Hasta que no haya cielo no despertarán, Ni se levantarán de su sueño.

13 O ! de m-ai ascunde în Locuinţa Morţilor, de m-ai acoperi până Îţi trece mânia şi de mi-ai hotărî o vreme când să-Ţi aminteşti de mine!

Oh quién me diera que me escondieses en el sepulcro, Que me encubrieras hasta apaciguarse tu ira, Que me pusieses plazo, y de mí te acordaras!

14 D acă un om moare, va trăi el din nou? În toate zilele trudei mele, aş aştepta să-mi vină eliberarea.

Si el hombre muriere, ¿volverá á vivir? Todos los días de mi edad esperaré, Hasta que venga mi mutación.

15 A tunci mă vei chema şi-Ţi voi răspunde; vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.

Aficionado á la obra de tus manos, Llamarás, y yo te responderé.

16 A tunci îmi vei număra paşii şi nu-mi vei mai ţine în seamă păcatul;

Pues ahora me cuentas los pasos, Y no das tregua á mi pecado.

17 v ei pecetlui fărădelegile mele într-un sac şi-mi vei acoperi nedreptatea.

Tienes sellada en saco mi prevaricación, Y coacervas mi iniquidad.

18 D ar aşa cum munţii cad şi se surpă, iar stânca e mutată din locul ei

Y ciertamente el monte que cae se deshace, Y las peñas son traspasadas de su lugar;

19 ş i aşa cum apa sapă în piatră, iar torenţii spală pământul, tot aşa distrugi Tu nădejdea omului.

Las piedras son desgastadas con el agua impetuosa, Que se lleva el polvo de la tierra: de tal manera haces tú perecer la esperanza del hombre.

20 Î l învingi pentru totdeauna şi el se duce; îi schimbi înfăţişarea şi apoi îl izgoneşti.

Para siempre serás más fuerte que él, y él se va; Demudarás su rostro, y enviaráslo.

21 D acă fiii lui sunt onoraţi, el nu ştie, dacă sunt înjosiţi, el nu vede.

Sus hijos serán honrados, y él no lo sabrá; O serán humillados, y no entenderá de ellos.

22 E l simte doar durerea trupului său şi suferă doar pentru sine.“

Mas su carne sobre él se dolerá, Y entristecerse ha en él su alma.