1 T e rog solemn înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, Care urmează să judece viii şi morţii, şi având în vedere arătarea Lui şi Împărăţia Lui:
2 p redică Cuvântul; fii pregătit la timp potrivit sau nepotrivit; mustră, corectează, încurajează cu toată răbdarea şi învăţătura!
3 C ăci va veni vremea când oamenii nu vor mai suporta învăţătura sănătoasă, ci îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor, ca să audă doar lucruri ce le gâdilă urechile.
4 Î şi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor duce după mituri.
5 Î nsă tu fii treaz în toate lucrurile, îndură suferinţele, fă lucrarea unui evanghelist, împlineşte-ţi bine slujba!
6 C ăci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi timpul plecării mele este aproape.
7 M -am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa.
8 D e acum mă aşteaptă cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, şi nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit arătarea Lui. Instrucţiuni personale
9 S trăduieşte-te să vii la mine cât de repede!
10 D emas, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi s-a dus la Tesalonic; Crescens s-a dus în Galatia, Titus în Dalmaţia.
11 N umai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine, pentru că îmi este de folos în slujire!
12 P e Tihicus l-am trimis la Efes.
13 C ând vii, adu şi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, precum şi sulurile, mai ales pe cele din piele.
14 A lexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îl va răsplăti după faptele lui.
15 P ăzeşte-te de el, pentru că el s-a împotrivit foarte tare cuvintelor noastre.
16 L a primul meu răspuns de apărare, nimeni n-a stat alături de mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu le fie ţinut în seamă lucrul acesta!
17 Î nsă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, mesajul să fie pe deplin vestit şi toate neamurile să-l audă. Şi am fost izbăvit din gura leului.
18 D omnul mă va scăpa de orice lucru rău şi mă va mântui pentru Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava, în vecii vecilor! Amin.
19 S alută-i pe Prisca şi Aquila şi pe cei din casa lui Onisiforus!
20 E rastus a rămas în Corint, iar pe Trofimus l-am lăsat bolnav în Milet.
21 S trăduieşte-te să vii înainte de iarnă! Eubulus, Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii te salută.
22 D omnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! (Amin.)