1 D avid a plecat de acolo şi a fugit în peştera Adulam. Când au auzit lucrul acesta, fraţii săi şi întreaga familie a tatălui său au venit acolo la el.
2 T oţi cei care erau strâmtoraţi, datori şi nemulţumiţi s-au adunat la el, iar el a devenit conducătorul lor. Erau cu el în jur de patru sute de bărbaţi.
3 D avid a plecat de acolo la Miţpa, în Moab. I-a spus regelui Moabului: – Dă-le voie, te rog, tatălui meu şi mamei mele să vină la voi, până voi şti ce va face Dumnezeu cu mine.
4 D avid i-a lăsat cu regele Moabului, iar ei au locuit cu acesta pe toată perioada cât David s-a aflat în fortăreaţă.
5 Î nsă profetul Gad i-a spus lui David: – Să nu rămâi în fortăreaţă, ci du-te în teritoriul lui Iuda! Astfel, David a plecat şi a ajuns în pădurea Heret. Represaliile lui Saul asupra cetăţii Nob
6 S aul a auzit că David, împreună cu oamenii care se aflau cu el, a fost descoperit. Saul, având în mână o suliţă, şedea sub tamariscul de pe înălţimea din Ghiva şi toţi slujitorii săi se aflau în jurul său.
7 S aul le-a zis acestora: – Ascultaţi, beniamiţi! Vă va da fiul lui Işai vouă, tuturor, ogoare şi vii? Vă va face el pe voi, pe toţi, căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute?
8 T otuşi voi toţi aţi uneltit împotriva mea şi nimeni nu m-a înştiinţat când fiul meu a încheiat un legământ cu fiul lui Işai. Nici unuia dintre voi nu i-a păsat de mine şi nu m-a înştiinţat că fiul meu l-a răsculat pe slujitorul meu împotriva mea, ca să mă pândească aşa cum o face astăzi.
9 E domitul Doeg, care stătea lângă slujitorii lui Saul, a zis: – Eu l-am văzut pe fiul lui Işai venind la Nob, la Ahimelek, fiul lui Ahitub.
10 A cesta a întrebat pe Domnul pentru David, i-a dat provizii şi i-a dat şi sabia filisteanului Goliat.
11 A tunci regele a trimis să cheme pe preotul Ahimelek, fiul lui Ahitub, şi pe tot neamul său, preoţii care se aflau în Nob. Aceştia au venit cu toţii la rege.
12 S aul a zis: – Ascultă, fiul lui Ahitub! – Porunceşte, stăpânul meu! i-a răspuns acesta.
13 S aul i-a spus: – De ce ai uneltit împotriva mea, împreună cu fiul lui Işai, dându-i pâine şi o sabie şi întrebând pe Dumnezeu pentru el? Ca să se răscoale împotriva mea şi să mă pândească aşa cum o face astăzi?
14 A himelek i-a răspuns regelui: – Care dintre toţi supuşii tăi este atât de credincios ca David? El este ginerele regelui, conducătorul gărzii tale şi cu mare vază în casa ta.
15 O are de astăzi am început să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine aşa ceva! Să nu arunce regele nici o vină asupra slujitorului său, nici asupra vreunuia din familia tatălui meu, pentru că slujitorul tău n-a ştiut nimic de toate acestea, nici lucru mic şi nici lucru mare.
16 D ar regele a zis: – Trebuie să mori, Ahimelek, tu şi toată familia tatălui tău.
17 A poi le-a zis gărzilor care stăteau lângă el: – Ucideţi-i pe preoţii Domnului căci şi ei sunt de partea lui David. Au ştiut că este un fugar şi nu mi-au dat de ştire. Însă slujitorii regelui n-au vrut să-şi întindă mâna şi să lovească preoţii Domnului.
18 A tunci regele i-a spus lui Doeg: – Loveşte-i tu pe preoţi! Edomitul Doeg i-a lovit el pe preoţi. A ucis în acea zi optzeci şi cinci de bărbaţi care purtau efodul de in.
19 A trecut chiar şi cetatea preoţească Nob prin ascuţişul sabiei: bărbaţi şi femei, copii şi sugari, boi, măgari şi oi; pe toţi i-a trecut prin ascuţişul sabiei.
20 U n fiu de-al lui Ahimelek, fiul lui Ahitub, pe nume Abiatar, a reuşit să scape şi a fugit după David.
21 A cesta i-a spus lui David că Saul i-a ucis pe preoţii Domnului.
22 A tunci David i-a spus lui Abiatar: – Am ştiut în ziua aceea că edomitul Doeg, fiind acolo, sigur îi va da de ştire lui Saul. Eu sunt vinovat de moartea tuturor celor din familia tatălui tău.
23 R ămâi cu mine şi nu te teme, pentru că cel care caută să-mi ia mie viaţa caută să ţi-o ia şi ţie. Cu mine vei fi în siguranţă.