Deuteronom - 18

picture

1 P reoţii leviţi – întreaga seminţie a lui Levi – să nu aibă teritoriu sau moştenire împreună cu Israel. Ei vor trăi din jertfele mistuite de foc în cinstea Domnului, pentru că acestea sunt moştenirea lor.

2 S ă nu moştenească nimic în mijlocul poporului lor, căci Domnul este moştenirea lor, după cum le-a promis.

3 I ată care este partea cuvenită preoţilor, când poporul jertfeşte un bou sau o oaie: să le daţi preoţilor spata, fălcile şi viscerele.

4 D e asemenea, să le daţi cele dintâi roade din grânele, mustul şi uleiul vostru, precum şi prima lână de la tunsul turmelor voastre,

5 f iindcă Domnul, Dumnezeul vostru, i-a ales pe ei şi pe urmaşii lor, dintre toate seminţiile, ca să stea şi să slujească în Numele Domnului în toate zilele vieţii lor.

6 D acă un levit se va muta din cetatea în care el trăieşte în Israel şi se va duce după propria-i dorinţă într-un alt loc pe care Domnul îl va alege,

7 i ar acolo va sluji în Numele Domnului, Dumnezeul lui, asemenea fraţilor lui leviţi, care slujesc acolo în prezenţa Domnului,

8 e l va trebui să primească ca hrană o parte egală cu a lor, pe lângă ceea ce vinde din moştenirea familiei. Practici detestate de Domnul

9 D upă ce veţi intra în ţara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-o dă, să nu învăţaţi să vă îndeletniciţi cu practicile scârboase ale acelor neamuri.

10 S ă nu existe nimeni care să-şi treacă fiul sau fiica prin foc, care să se îndeletnicească cu ghicirea, prezicerea, tălmăcirea semnelor, vrăjitoria,

11 c are să arunce vrăji, care să cheme duhurile şi să descânte sau care să caute pe cei morţi,

12 p entru că oricine se îndeletniceşte cu toate aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului. Căci din cauza acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul vostru, dinaintea voastră aceste neamuri.

13 V oi să fiţi pe deplin ai Domnului, Dumnezeul vostru.

14 N eamurile acestea, pe care voi le veţi cuceri, ascultă de cei ce se îndeletnicesc cu prezicerea şi ghicirea; vouă însă Domnul, Dumnezeul vostru, nu vă dă voie să vă îndeletniciţi cu aşa ceva. Un Profet asemenea lui Moise

15 D omnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea mie. De El să ascultaţi!

16 C ăci aceasta este ceea ce aţi cerut de la Domnul, Dumnezeul vostru, la Horeb în ziua adunării, când ziceaţi: «Să nu mai auzim glasul Domnului, Dumnezeul nostru, şi să nu mai vedem focul acesta mare ca să nu murim!»

17 C u acel prilej Domnul mi-a vorbit astfel: «Ceea ce au spus ei este bine.

18 L e voi ridica, din mijlocul poporului lor, un Profet asemenea ţie. Voi pune cuvintele Mele în gura Lui, iar El le va vorbi tot ceea ce-I voi porunci.

19 D acă cineva nu va asculta de cuvintele pe care le va spune în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.

20 Î nsă profetul care va îndrăzni să vorbească în Numele Meu un cuvânt pe care Eu nu i l-am poruncit să-l spună sau care va vorbi în numele altor dumnezei, acel profet va trebui să moară.»

21 P oate vă veţi întreba: «Cum vom recunoaşte cuvântul pe care nu l-a rostit Domnul ?»

22 D acă cuvântul pe care-l va rosti profetul în Numele Domnului nu se va adeveri sau nu se va împlini, acel cuvânt nu a fost rostit de Domnul. Profetul a vorbit din îngâmfare; să nu vă fie teamă de el.