Zaharia - 14

picture

1 Iată, vine o zi a Domnului, când prada ta va fi împărţită în mijlocul tău!

2 V oi aduna toate neamurile pentru a lupta împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi cucerită, casele vor fi jefuite, iar femeile vor fi necinstite. Jumătate din cetate va pleca în exil, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită din cetate.

3 A tunci Domnul va ieşi şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum s-a luptat în ziua bătăliei.

4 Î n ziua aceea, picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, în partea dinspre răsărit. Muntele Măslinilor va fi despicat în două părţi, de la răsărit la apus, şi se va forma o vale foarte mare. Jumătate din munte se va deplasa astfel înspre nord, iar cealaltă jumătate înspre sud.

5 V eţi fugi atunci prin valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel. Veţi fugi la fel cum aţi fugit de cutremurul din zilele lui Uzia, regele lui Iuda. Atunci va veni Domnul, Dumnezeul Meu, şi toţi cei sfinţi împreună cu Tine.

6 Î n ziua aceea, nu va mai fi lumină; cei strălucitori vor fi cuprinşi de îngheţ.

7 V a fi o zi unică, cunoscută de Domnul! Nu va fi nici zi, nici noapte, iar seara va fi lumină.

8 Î n ziua aceea, vor ţâşni ape vii din Ierusalim, jumătate înspre Marea de Răsărit şi jumătate înspre Marea de Apus, atât vara, cât şi iarna.

9 D omnul va fi Împărat peste tot pământul! În ziua aceea, va fi un singur Domn, iar Numele Lui va fi singurul Nume!

10 Î ntreaga ţară, de la Gheva până la Rimon, în sudul Ierusalimului, va ajunge ca Araba. Ierusalimul însă va fi înălţat şi va rămâne pe locul lui, de la Poarta lui Beniamin până la locul Primei Porţi, până la Poarta Unghiului şi de la Turnul lui Hananel până la teascurile regelui.

11 P oporul va locui în el şi niciodată nu va mai fi sortit nimicirii. Ierusalimul va fi locuit în siguranţă!

12 I ată care este molima cu care va lovi Domnul toate popoarele care au luptat împotriva Ierusalimului: le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în orbite şi le va putrezi limba în gură!

13 Î n ziua aceea, Domnul va provoca o mare panică printre ei. Fiecare va apuca mâna semenului său şi va ridica mâna împotriva semenului său.

14 I uda va lupta şi el în Ierusalim şi bogăţia tuturor neamurilor din jur va fi strânsă: o mare cantitate de aur, argint şi haine.

15 A ceeaşi molimă va lovi şi caii, catârii, cămilele, măgarii şi toate animalele care vor fi în acele tabere.

16 T oţi cei rămaşi, din toate neamurile care au atacat Ierusalimul, se vor duce an de an să se închine Împăratului, Domnul Oştirilor, şi să celebreze Sărbătoarea Corturilor.

17 I ar dacă vreuna din neamurile pământului nu se va duce la Ierusalim să se închine Împăratului, Domnul Oştirilor, atunci peste ei nu va cădea ploaie.

18 D acă clanul Egiptului nu se va duce şi nu va intra în Ierusalim, atunci nu va mai cădea ploaia peste el, ci va fi lovit de molima cu care va lovi Domnul toate neamurile care nu vor veni să celebreze Sărbătoarea Corturilor.

19 A ceasta va fi pedeapsa Egiptului şi a tuturor neamurilor care nu vor veni să celebreze Sărbătoarea Corturilor!

20 Î n ziua aceea, inscripţia «Sfânt pentru Domnul » va fi până şi pe clopoţeii cailor, iar oalele din Casa Domnului vor fi asemenea cupelor din faţa altarului.

21 O rice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi sfântă pentru Domnul Oştirilor şi toţi cei care vor veni să aducă jertfe vor lua unele din aceste oale şi vor găti în ele. Şi nu va mai fi nici un canaanit în Casa Domnului Oştirilor, în ziua aceea!“