1 Î n aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi S-a aşezat lângă mare.
În aceeaş zi, Isus a ieşit din casă, şi şedea lîngă mare.
2 M ari mulţimi de oameni s-au adunat în jurul Lui, astfel că El S-a suit într-o barcă şi S-a aşezat acolo; întreaga mulţime stătea pe ţărm.
O mulţime de noroade s'au strîns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într'o corabie; iar tot norodul stătea pe ţărm.
3 E l le-a vorbit despre multe lucruri în pilde şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene!
El le -a vorbit despre multe lucruri în pilde, şi le -a zis:,, Iată, sămănătorul a ieşit să samene.
4 Î n timp ce semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o.
Pe cînd sămăna el, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum, şi au venit păsările şi au mîncat -o.
5 O altă parte a căzut în locuri stâncoase, unde nu avea pământ mult. A răsărit repede, pentru că nu avea pământ adânc,
O altă parte a căzut pe locuri stîncoase, unde n'avea pămînt mult: a răsărit îndată, pentrucă n'a găsit un pămînt adînc.
6 d ar când a răsărit soarele, s-a ofilit şi, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat.
Dar, cînd a răsărit soarele, s'a pălit; şi, pentrucă n'avea rădăcini, s'a uscat.
7 O altă parte a căzut între spini, iar spinii au crescut şi au sufocat-o.
O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, şi au înecat -o.
8 A lta însă a căzut pe un pământ bun şi a dat rod: un grăunte a rodit o sută, altul – şaizeci, altul – treizeci.
O altă parte a căzut în pămînt bun, şi a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci, şi altul treizeci.
9 C ine are urechi, să audă!“
Cine are urechi de auzit, să audă.``
10 U cenicii au venit la El şi L-au întrebat: – De ce le vorbeşti în pilde?
Ucenicii s'au apropiat de El, şi I-au zis:,, De ce le vorbeşti în pilde?``
11 I sus le-a răspuns: – Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei Cerurilor, dar lor nu le-a fost dat.
Isus le -a răspuns:,, Pentrucă vouă v'a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le -a fost dat.
12 C ăci celui ce are i se va da şi va avea din abundenţă, dar de la cel ce nu are se va lua chiar şi ce are.
Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar dela cel ce n'are, se va lua chiar şi ce are.
13 D e aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.
De aceea le vorbesc în pilde, pentrucă ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.
14 Ş i cu privire la ei se împlineşte profeţia lui Isaia, care zice: „Veţi asculta întruna, dar nu veţi înţelege şi veţi privi mereu, dar nu veţi pricepe.
Şi cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia, care zice:, Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea.
15 C ăci inima celor din acest popor s-a împietrit. Urechile lor aud greu şi ochii li s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să-i vindec“.
Căci inima acestui popor s'a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să -i vindec.`
16 D ar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud!
Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud!
17 A devărat vă spun că mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, dar n-au auzit!
Adevărat vă spun că, mulţi prooroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe cari le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe cari le auziţi voi, şi nu le-au auzit.
18 A scultaţi deci ce înseamnă pilda semănătorului.
Ascultaţi dar ce însemnează pilda sămăntorului.
19 C ând cineva aude Cuvântul Împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa care a fost semănată lângă drum.
Cînd un om aude Cuvîntul privitor la Împărăţie, şi nu -l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost sămănat în inima lui. Acesta este sămînţa căzută lîngă drum.
20 S ămânţa care a fost semănată în locuri stâncoase este cel care aude Cuvântul şi-l primeşte imediat cu bucurie,
Sămînţa căzută în locuri stîncoase, este cel ce aude Cuvîntul, şi -l primeşte îndată cu bucurie;
21 d ar nu are rădăcină în el, ci durează doar pentru o vreme. Şi când vine necazul sau persecuţia din pricina Cuvântului, el se poticneşte imediat.
dar n'are rădăcină în el, ci ţine pînă la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el.
22 S ămânţa care a fost semănată între spini este cel care aude Cuvântul, dar îngrijorările vieţii şi înşelăciunea bogăţiei sufocă Cuvântul şi acesta devine neroditor.
Sămînţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvîntul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvînt, şi ajunge neroditor.
23 S ămânţa care a fost semănată în pământ bun este cel care aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce într-adevăr rod: un grăunte dă o sută, altul – şaizeci, altul – treizeci. Pilda neghinei
Iar sămînţa căzută în pămînt bun, este cel ce aude Cuvîntul şi -l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.``
24 I sus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia Cerurilor poate fi asemănată cu un om care a semănat o sămânţă bună în ogorul lui.
Isus le -a pus înainte o altă pildă, şi le -a zis:,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a sămănat o sămînţă bună în ţarina lui.
25 D ar, în timp ce oamenii dormeau, a venit duşmanul lui, a semănat neghină printre grâu şi apoi a plecat.
Dar, pe cînd dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a sămănat neghină între grîu, şi a plecat.
26 C ând plantele au răsărit şi au făcut rod, a apărut şi neghina.
Cînd au răsărit firele de grîu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.
27 S clavii stăpânului casei au venit şi i-au zis: – Stăpâne, oare n-ai semănat tu sămânţă bună în ogorul tău? De unde are atunci neghină?
Robii stăpînului casei au venit, şi i-au zis:, Doamne, n'ai sămănat sămînţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?`
28 E l le-a răspuns: – Un duşman a făcut lucrul acesta. Sclavii l-au întrebat: – Vrei să mergem s-o strângem?
El le -a răspuns:, Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.` Şi robii i-au zis:, Vrei dar să mergem s'o smulgem?`
29 D ar el le-a răspuns: – Nu, ca nu cumva, atunci când strângeţi neghina, să dezrădăcinaţi şi grâul împreună cu ea.
Nu`, le -a zis el,, ca nu cumva, smulgînd neghina, să smulgeţi şi grîul împreună cu ea.
30 L ăsaţi-le pe amândouă să crească împreună până la seceriş, iar la vremea secerişului le voi spune secerătorilor: «Strângeţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi pentru a fi arsă, iar grâul adunaţi-l în hambarul meu!»“ Pilda bobului de muştar şi a drojdiei
Lăsaţi-le să crească amîndouă împreună pînă la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor:, Smulgeţi întîi neghina, şi legaţi -o în snopi, ca s'o ardem, iar grîul strîngeţi -l în grînarul meu.`
31 I sus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia Cerurilor este ca un bob de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ogorul său:
Isus le -a pus înainte o altă pildă, şi le -a zis:,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l -a luat un om şi l -a sămănat în ţarina sa.
32 e l este într-adevăr cel mai mic dintre toate seminţele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi devine un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuibul între ramurile lui“.
Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decît zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.``
33 L e-a mai pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia Cerurilor este ca drojdia pe care o ia o femeie şi o pune în trei măsuri de făină şi care, până la urmă, face să dospească tot aluatul.“
Le -a spus o altă pildă, şi anume:,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat, pe care l -a luat o femeie şi l -a pus în trei măsuri de făină de grîu, pînă s'a dospit toată plămădeala.``
34 I sus le-a spus mulţimilor toate aceste lucruri în pilde. Nu le vorbea deloc fără să folosească pilde,
Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea de loc fără pildă,
35 c a să se împlinească astfel ce a fost spus prin profetul care zice: „Îmi voi deschide gura cu pilde, voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii“. Pilda neghinei explicată
ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice:,, Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse dela facerea lumii.``
36 A poi Isus le-a dat drumul mulţimilor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui au venit la El şi I-au zis: – Explică-ne pilda cu neghina din ogor!
Atunci Isus a dat drumul noroadelor, şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s'au apropiat de El, şi I-au zis:,, Tîlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.``
37 I sus le-a răspuns: – Cel Ce seamănă sămânţa bună este Fiul Omului.
El le -a răspuns:,, Cel ce samănă sămînţa bună, este Fiul omului.
38 O gorul este lumea. Sămânţa bună îi reprezintă pe fiii Împărăţiei, iar neghina îi reprezintă pe fiii celui rău.
Ţarina, este lumea; sămînţa bună sînt fiii Împărăţiei; neghina, sînt fiii Celui rău.
39 D uşmanul care a semănat-o este diavolul. Secerişul este sfârşitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii.
Vrăjmaşul, care a sămănat -o, este Diavolul; secerişul, este sfîrşitul veacului; secerătorii, sînt îngerii.
40 D eci, aşa cum este strânsă neghina şi arsă în foc, tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului:
Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfîrşitul veacului.
41 F iul Omului Îşi va trimite îngerii, care vor strânge din Împărăţia Lui toate pricinile de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea
Fiul omului va trimete pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, cari sînt pricină de păcătuire şi pe ceice săvîrşesc fărădelegea,
42 ş i îi vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!
şi -i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor
43 A tunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi, să audă! Pilda comorii ascunse şi a mărgăritarului
Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.
44 Î mpărăţia Cerurilor este ca o comoară ascunsă într-un ogor. Omul care o găseşte, o ascunde şi, de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi apoi cumpără ogorul acela.
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într -o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea.
45 D e asemenea, Împărăţia Cerurilor este ca un negustor care caută mărgăritare frumoase.
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase.
46 C ând găseşte un mărgăritar foarte preţios, se duce şi vinde tot ce are, iar apoi îl cumpără. Pilda năvodului
Şi, cînd găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi -l cumpără.
47 S au Împărăţia Cerurilor este ca un năvod care a fost aruncat în mare şi în care au fost prinşi tot felul de peşti.
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti.
48 C ând este plin, pescarii îl scot pe ţărm, se aşază şi adună peştii buni în vase, iar pe cei răi îi aruncă afară.
Dupăce s'a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun, şi aruncă afară ce este rău.
49 T ot aşa va fi şi la sfârşitul veacului: îngerii vor ieşi, îi vor separa pe cei răi din mijlocul celor drepţi
Tot aşa va fi şi la sfîrşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni,
50 ş i-i vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!
şi -i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.``
51 A ţi înţeles voi toate aceste lucruri? – Da, i-au răspuns ei.
Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?`` i -a întrebat Isus. -,, Da, Doamne``, I-au răspuns ei.
52 E l le-a zis: – De aceea, orice cărturar care a fost instruit cu privire la Împărăţia Cerurilor este ca stăpânul unei case, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi. Necredinţa celor din Nazaret
Şi El le -a zis:,, De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.``
53 D upă ce a terminat de spus aceste pilde, Isus a plecat de acolo
După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo.
54 ş i a venit în patria Lui. El a început să le dea învăţătură oamenilor în sinagoga lor, în aşa fel încât aceştia erau uimiţi şi se întrebau: „De unde are Acest Om înţelepciunea aceasta şi puterea de a face minuni?
A venit în patria Sa, şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce -L auzeau, se mirau şi ziceau:,, De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea?
55 O are nu este Acesta fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui, iar Iacov, Iosif, Simon şi Iuda nu sunt oare fraţii Lui?
Oare nu este El fiul tîmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sînt ei fraţii Lui?
56 Ş i surorile Lui, nu sunt oare toate printre noi? Atunci de unde are Acest Om toate aceste lucruri?“
Şi surorile Lui nu sînt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?``
57 Ş i astfel ei se poticneau în El. Isus însă le-a zis: „Un profet nu este fără onoare decât în patria şi în casa lui“.
Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le -a zis:,, Nicăieri nu este preţuit un prooroc mai puţin decît în patria şi în casa Lui.``
58 Ş i n-a făcut multe minuni acolo din cauza necredinţei lor.
Şi n'a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.