1 Samuel 18 ~ 1 Samuel 18

picture

1 D upă ce David a terminat de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s-a ataşat de sufletul lui David şi l-a iubit ca pe sine însuşi.

David sfîrşise de vorbit cu Saul. Şi de atunci sufletul lui Ionatan s'a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l -a iubit ca pe sufletul din el.

2 D in acea zi Saul l-a ţinut pe David la el şi nu l-a mai lăsat să se întoarcă acasă.

În aceeaş zi, Saul a oprit pe David, şi nu l -a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său.

3 I onatan a încheiat un legământ cu David pentru că îl iubea ca pe sine însuşi.

Ionatan a făcut legămînt cu David, pentrucă -l iubea ca pe sufletul lui.

4 E l şi-a scos mantaua pe care o purta şi i-a dăruit-o lui David; i-a dat, de asemenea, îmbrăcămintea sa de război şi chiar sabia, arcul şi cingătoarea sa.

A scos mantaua pe care o purta, ca s'o dea lui David; şi i -a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi încingătoarea lui.

5 O riunde îl trimitea Saul, David se ducea şi avea izbândă. De aceea Saul l-a pus în fruntea ostaşilor, lucru ce a fost bine văzut de întregul popor şi chiar şi de slujitorii lui Saul.

David se ducea şi izbutea ori unde -l trimetea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de răboi, şi era plăcut întregului popor, chiar şi slujitorilor lui Saul.

6 Î n timp ce oştirea se întorcea acasă, după ce David l-a ucis pe filistean, femeile din toate cetăţile lui Israel au ieşit în întâmpinarea regelui Saul. Ele cântau cântece de bucurie şi dansau în sunetul tamburinelor şi al lăutelor.

Pe cînd veneau ei, la întoarcerea lui David dela omorîrea Filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cîntînd şi jucînd, în sunetul timpanelor şi alăutelor, şi scoţînd strigăte de bucurie.

7 F emeile cântau în veselia lor, spunând: „Saul a ucis miile lui, iar David zecile lui de mii.“

Femeile cari cîntau îşi răspundeau unele altora, şi ziceau:,, Saul a bătut miile lui, -iar David zecile lui de mii.``

8 L ui Saul nu i-au plăcut aceste cuvinte şi s-a înfuriat foarte tare, spunând: „I-au dat lui David zecile de mii, iar mie doar miile. Acum nu-i mai lipseşte decât regatul.“

Saul s'a mîniat foarte tare, şi nu i -a plăcut vorba aceasta. El a zis:,, Lui David îi dau zece mii şi mie-mi dau mii! Nu -i mai lipseşte decît împărăţia.``

9 Î ncepând din acea zi, Saul a început să-l privească cu ochi răi pe David.

Şi din ziua aceea Saul a privit cu ochi răi pe David.

10 Î n ziua următoare, duhul cel rău trimis de Dumnezeu a venit cu putere peste Saul, care profeţea înăuntrul casei sale. David cânta la liră aşa cum făcea în fiecare zi, iar Saul avea în mână o suliţă.

A doua zi, duhul cel rău, trimes de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s'a înfuriat în mijlocul casei. David cînta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa... în mînă.

11 S aul a aruncat suliţa, gândindu-se: „Îl voi ţintui pe David de zid.“ Însă David s-a ferit de el de două ori.

Saul a ridicat suliţa, zicîndu-şi în sine:,, Voi pironi pe David de perete``. Dar David s'a ferit de el de două ori.

12 L ui Saul i-a fost teamă de David pentru că Domnul era cu acesta, iar pe el îl părăsise.

Saul se teamea de David, pentrucă Domnul era cu David şi Se depărtase... dela el.

13 D e aceea l-a îndepărtat de lângă el şi l-a pus căpetenie peste o mie de oameni. David conducea trupele în războaie

L -a îndepărtat de lîngă el, şi l -a pus mai mare peste o mie de oameni. David ieşea şi intra în fruntea poporului;

14 ş i în tot ceea ce făcea avea izbândă pentru că Domnul era cu el.

izbutea în tot ce făcea, şi Domnul era cu el.

15 S aul, văzând că David izbândea întotdeauna, se temea de el,

Saul, văzînd că izbutea totdeauna, se temea de el;

16 î nsă întreg Israelul şi Iuda îl iubeau pe David pentru că acesta îi conducea în războaie.

dar tot Israelul şi Iuda iubeau pe David, pentrucă ieşea şi intra în fruntea lor.

17 A tunci Saul i-a zis lui David: – Îţi voi da de soţie pe Merab, fiica mea cea mare, cu condiţia să mă slujeşti cu vitejie şi să porţi războaiele Domnului. Saul însă se gândea: „Să nu piară lovit de mâna mea, ci de mâna filistenilor.“

Saul a zis lui David:,, Iată, îţi voi da de nevastă pe fiică-mea cea mai mare Merab: numai să-mi slujeşti cu vitejie, şi să porţi războaiele Domnului``. Dar Saul îşi zicea:,, Nu vreau să-mi pun mîna... mea pe el, ci mîna Filistenilor să fie asupra lui``.

18 D avid i-a răspuns: – Cine sunt eu şi cine este familia mea sau neamul meu în Israel pentru a fi ginerele regelui?

David a răspuns lui Saul:,, Cine sînt eu, şi ce este viaţa mea, ce este familia tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele împăratului?``

19 Î nsă atunci când a sosit timpul ca Merab, fiica lui Saul, să-i fie dată lui David de soţie, ea a fost dată lui Adriel din Mehola. David, ginerele lui Saul

Venind vremea cînd Merab, fata lui Saul, avea să fie dată lui David, ea a fost dată de nevastă lui Adriel, din Mehola.

20 M ihal, o altă fiică a lui Saul, îl iubea pe David. I s-a spus lui Saul acest lucru, fapt care i-a plăcut.

Mical, fata lui Saul, iubea pe David. Au spus lui Saul, şi lucrul i -a plăcut.

21 A tunci Saul şi-a zis: „I-o voi da ca să-i fie o cursă şi astfel mâna filistenilor va fi împotriva lui.“ I-a spus lui David pentru a doua oară: – Astăzi vei fi ginerele meu!

El îşi zicea:,, I -o voi da ca să -i fie o cursă, şi să cadă subt mîna Filistenilor``. Şi Saul a zis lui David pentru a doua oară:,, Astăzi îmi vei fi... ginere``.

22 A poi le-a zis slujitorilor săi: – Vorbiţi-i lui David în taină şi spuneţi-i: „Regelui îi place de tine şi toţi slujitorii săi te iubesc. Acceptă, aşadar, să fii ginerele regelui.“

Saul a dat slujitorilor săi următoarea poruncă:,, Vorbiţi în taină lui David, şi spuneţi -i:, Iată că împăratul e binevoitor faţă de tine, şi toţi slujitorii lui te iubesc; fii acum ginerele împăratului.``

23 S lujitorii lui Saul i-au spus aceste cuvinte lui David, iar acesta a răspuns: – Credeţi că este un lucru neînsemnat să fii ginerele regelui? Eu sunt un om sărac şi de puţină însemnătate.

Slujitorii lui Saul au spus aceste lucruri la urechile lui David. Şi David a răspuns:,, Credeţi că este uşor să fii ginerele împăratului? Eu sînt un om sărac şi de puţină însemnătate.``

24 C ând slujitorii i-au spus lui Saul ce răspunsese David,

Slujitorii lui Saul i-au spus ce răspunsese David.

25 a cesta le-a zis: „Aşa să-i vorbiţi lui David: «Regele nu doreşte alt preţ pentru mireasă, decât o sută de prepuţuri de-ale filistenilor, astfel încât regele să fie răzbunat pe duşmanii lui.»“ Saul însă dorea să-l facă pe David să cadă în mâinile filistenilor.

Saul a zis:,, Aşa să vorbiţi lui David:,Împăratul nu cere nicio zestre; ci doreşte o sută de prepuţuri de ale Filistenilor, ca să-şi răzbune pe vrăjmaşii lui.`` Saul avea de gînd... să facă pe David să cadă în mînile Filistenilor.

26 S lujitorii lui Saul i-au spus aceste cuvinte lui David, iar lui i-a plăcut ideea de a fi ginerele regelui. Înainte să se împlinească vremea hotărâtă,

Slujitorii lui Saul au spus aceste cuvinte lui David, şi David a primit ce i se ceruse, pentru ca să fie ginerele împăratului. Înainte de vremea hotărîtă,

27 D avid a plecat împreună cu oamenii săi şi a ucis două sute de filisteni. Le-a adus prepuţurile şi le-a dat în număr întreg regelui pentru a putea deveni ginerele lui. Atunci Saul i-a dat-o de soţie pe fiica sa Mihal.

David s'a sculat, a plecat cu oamenii lui, şi a ucis două sute de oameni dintre Filisteni; le -a adus prepuţurile, şi a dat împăratului numărul întreg, ca să fie ginerele împăratului. Atunci Saul i -a dat de nevastă pe fiică-sa Mical.

28 C ând Saul a văzut şi a înţeles că Domnul era cu David şi că Mihal, fiica lui, îl iubea,

Saul a văzut şi a înţeles că Domnul era cu David; şi fiică-sa, Mical, iubea pe David.

29 s -a temut şi mai tare de David şi i-a fost duşman tot restul vieţii sale.

Saul s'a temut din ce în ce mai mult de David, şi toată viaţa i -a fost vrăjmaş.

30 D omnitorii filisteni ieşeau la război şi, ori de câte ori ieşeau, David avea mai multă izbândă decât toţi slujitorii lui Saul, astfel încât numele lui a ajuns foarte preţuit.

Domnitorii Filistenilor ieşeau la luptă; şi oridecîteori ieşeau, David avea mai multă izbîndă decît toţi slujitorii lui Saul, şi numele lui a ajuns foarte vestit.