1 O amenii din Chiriat-Iearim au venit şi au luat Chivotul Domnului; l-au adus în casa lui Abinadab, pe deal, iar pe fiul său Elazar l-au sfinţit ca să aibă grijă de Chivotul Domnului. Prima biruinţă a lui Israel sub jurisdicţia lui Samuel
Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit, şi au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, şi au sfinţit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului.
2 T recuse mult timp – douăzeci de ani – de când Chivotul se afla la Chiriat-Iearim şi întregii Case a lui Israel îi părea rău după Domnul.
Trecuse destulă vreme din ziua cînd fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci toată casa lui Israel a plîns după Domnul.
3 A tunci Samuel a vorbit întregii Case a lui Israel: – Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, atunci îndepărtaţi dumnezeii străini şi aştoretele din mijlocul vostru, îndreptaţi-vă inima spre Domnul şi slujiţi-I numai Lui. Şi El vă va elibera de sub puterea filistenilor.
Samuel a zis întregei case a lui Israel:,, Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi Astarteele..., îndreptaţi-vă inima...... spre Domnul, şi slujiţi -I numai... Lui; şi El vă va izbăvi din mîna Filistenilor.``
4 I sraeliţii au îndepărtat baalii şi aştoretele şi au slujit numai Domnului.
Şi copiii lui Israel au scos din mijlocul lor Baalii şi Astarteele, şi au slujit numai Domnului.
5 A poi Samuel a spus: – Adunaţi tot Israelul la Miţpa şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.
Samuel a zis:,, Strîngeţi pe tot Israelul la Miţpa, şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.``
6 S -au adunat deci la Miţpa, au scos apă şi au vărsat-o înaintea Domnului. În ziua aceea, ei au postit şi au recunoscut acolo că au păcătuit împotriva Domnului. Samuel îi judeca pe israeliţi la Miţpa.
Şi s'au strîns la Miţpa. Au scos apă şi au vărsat -o înaintea Domnului, şi au postit în ziua aceea, zicînd:,, Am păcătuit... împotriva Domnului!`` Samuel judeca pe copiii lui Israel la Miţpa.
7 F ilistenii au auzit că israeliţii s-au adunat la Miţpa. Atunci domnitorii filistenilor s-au ridicat împotriva lui Israel. Când au auzit israeliţii lucrul acesta, le-a fost teamă de filisteni
Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Miţpa, şi domnitorii Filistenilor s'au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta copiii lui Israel s'au temut de Filisteni,
8 ş i i-au zis lui Samuel: – Nu înceta să strigi pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne elibereze de sub puterea filistenilor.
şi au zis lui Samuel:,, Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mîna Filistenilor.``
9 S amuel a luat un miel care încă era alăptat şi l-a adus întreg ca ardere de tot Domnului. Apoi a strigat către Domnul pentru Israel, iar Domnul i-a răspuns.
Samuel a luat un miel sugar, şi l -a adus întreg ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, şi Domnul l -a ascultat.
10 Î n timp ce Samuel aducea arderea de tot, filistenii se apropiau ca să se lupte cu Israel. Domnul însă a tunat în ziua aceea cu un vuiet puternic împotriva filistenilor, aducând o aşa groază între ei, încât au fost puşi pe fugă dinaintea lui Israel.
Pe cînd aducea Samuel arderea de tot, Filistenii s'au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva Filistenilor, şi i -a pus pe fugă. Au fost bătuţi dinaintea lui Israel.
11 B ărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, i-au urmărit pe filisteni şi i-au zdrobit până în apropiere de Bet-Car.
Bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, au urmărit pe Filisteni, şi i-au bătut pînă subt Bet-car.
12 S amuel a luat atunci o piatră, a aşezat-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer, spunând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.“
Samuel a luat o piatră pe care a pus -o între Miţpa şi Şen, şi i -a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicînd:,, Pînă aici Domnul ne -a ajutat.``
13 A stfel, filistenii au fost supuşi şi n-au mai invadat din nou teritoriul Israelului, iar mâna Domnului a fost împotriva filistenilor cât timp a trăit Samuel.
Astfel au fost smeriţi Filistenii, şi n'au mai venit pe ţinutul lui Israel. Mîna Domnului a fost împotriva Filistenilor în tot timpul vieţii lui Samuel.
14 C etăţile pe care filistenii le-au capturat de la Israel, cele de la Ekron şi până la Gat, au fost luate înapoi. Israel şi-a eliberat teritoriile de sub stăpânirea filistenilor. În acelaşi timp, a fost pace şi între Israel şi amoriţi.
Cetăţile pe cari le luaseră Filistenii dela Israel, s'au întors la Israel, dela Ecron pînă la Gat, cu ţinutul lor; Israel le -a smuls din mîna Filistenilor. Şi a fost pace între Israel şi Amoriţi.
15 S amuel a continuat să judece pe Israel în toate zilele vieţii lui.
Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieţii lui.
16 E l mergea an de an, făcând înconjurul Betelului, Ghilgalului şi Miţpei şi judeca pe Israel în toate aceste locuri.
El se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului şi Miţpei, şi judeca pe Israel în toate locurile acestea.
17 A poi se întorcea la Rama – deoarece acolo era casa lui – judecând şi acolo pe Israel. Tot acolo a construit un altar Domnului.
Apoi se întorcea la Rama, unde era casa lui; şi acolo judeca pe Israel. Şi a zidit acolo un altar Domnului.