1 Timotei 6 ~ 1 Timotei 6

picture

1 T oţi cei ce sunt sub jugul sclaviei, să-şi considere stăpânii vrednici de toată onoarea, pentru ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura noastră să nu fie batjocorite.

Toţi cei ce sînt supt jugul robiei, să socotească pe stăpînii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău.

2 C ei care au stăpâni credincioşi să nu-i desconsidere sub motiv că sunt fraţi, ci să le slujească şi mai mult, pentru că cei ce beneficiază de lucrarea lor bună sunt credincioşi şi preaiubiţi. Învaţă -i pe alţii şi îndeamnă-i cu privire la aceste lucruri! Iubirea de bani

Iar cei ce au stăpîni credincioşi, să nu -i dispreţuiască, supt cuvînt că sînt,, fraţi``, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor, sînt credincioşi şi prea iubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri, şi spune-le apăsat.

3 D acă cineva învaţă pe alţii o altă doctrină şi nu este de acord cu cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos şi cu învăţătura care duce la evlavie,

Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie,

4 e ste plin de mândrie şi nu înţelege nimic, ci are boala controverselor şi a certurilor de cuvinte, din care apar invidia, cearta, blasfemiile, bănuielile rele

este plin de mîndrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele,

5 ş i ciorovăielile permanente dintre oamenii cu mintea pervertită, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un mijloc de îmbogăţire.

zădarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi cari cred că evlavia este un izvor de cîştig. Fereşte-te de astfel de oameni.

6 E vlavia este, într-adevăr, un mare câştig, dacă este însoţită de mulţumire.

Negreşit, evlavia însoţită de mulţămire este un mare cîştig.

7 C ăci noi n-am adus nimic în lume, astfel că nu putem lua nimic din ea.

Căci noi n'am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

8 D acă avem mâncare şi îmbrăcăminte, acestea ne vor fi de ajuns.

Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.

9 C ei care vor să se îmbogăţească vor cădea în ispită, în capcană şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi pierzare.

Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, cari cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare.

10 C ăci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii, care au tânjit după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri. Îndemnuri pentru Timotei

Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, cari au umblat după ea, au rătăcit dela credinţă, şi s'au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.

11 Î nsă tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri! Urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea!

Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blîndeţa.

12 L uptă-te lupta cea bună a credinţei! Apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai depus o bună mărturie înaintea multor martori!

Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa vecinică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor marturi.

13 Î ţi poruncesc, înaintea lui Dumnezeu, Care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Cristos Isus, Care a depus o bună mărturie înaintea lui Ponţiu Pilat,

Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont,

14 s ă păzeşti fără pată şi fără reproş această poruncă până la arătarea Domnului nostru Isus Cristos,

să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină pînă la arătarea Domnului nostru Isus Hristos,

15 p e care binecuvântatul şi singurul Suveran, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, o va descoperi la timpul potrivit,

care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpînitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,

16 E l, singurul Care are nemurirea, Care locuieşte într-o lumină de care nimeni nu se poate apropia şi pe Care nici un om nu L-a văzut şi nici nu-L poate vedea. A Lui să fie onoarea şi puterea veşnică! Amin.

singurul care are nemurirea, care locuieşte într'o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L -a văzut, nici nu -L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea vecinică! Amin.

17 P orunceşte-le bogaţilor din veacul de acum să nu se îngâmfe, să nu-şi pună nădejdea în bogăţiile nesigure, ci în Dumnezeu, Care ne oferă din belşug toate lucrurile, ca să ne bucurăm.

Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngîmfe, şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.

18 S pune-le să facă binele, să fie bogaţi în fapte bune, să fie generoşi, gata să împartă cu alţii,

Îndeamnă -i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,

19 a dunându-şi astfel drept comoară o bună temelie pentru viitor, ca să apuce adevărata viaţă.

aşa ca să-şi strîngă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă.

20 T imotei, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat! Evită flecărelile lumeşti şi contradicţiile în legătură cu ceea ce, în mod fals, este numit „cunoaştere“,

Timotee, păzeşte ce ţi s'a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel,

21 p e care unii au împărtăşit-o şi astfel au rătăcit de la credinţă. Harul să fie cu voi! (Amin).

pe care au mărturisit -o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin