Osea 8 ~ Osea 8

picture

1 Du trâmbiţa la gură! Unul ca un vultur vine peste casa Domnului, pentru că au încălcat legământul Meu şi s-au răzvrătit împotriva Legii Mele.

Pune trîmbiţa în gură! Vrăjmaşul vine ca un vultur peste Casa Domnului! Căci au călcat legămîntul Meu, şi au păcătuit împotriva Legii Mele.

2 E i strigă către Mine: «Dumnezeul nostru, noi, Israel, Te cunoaştem!»

Atunci vor striga către Mine:,, Dumnezeule, noi Te cunoaştem, noi, Israel!`` -

3 Î nsă Israel a respins binele; de aceea un duşman îl va urmări.

Israel a lepădat binele cu scîrbă; de aceea vrăjmaşul îi va urmări.

4 E i întronează regi, dar fără Mine, pun căpetenii, fără consimţământul Meu. Din argintul şi din aurul lor îşi fac idoli spre propria lor pierzare.

Au pus împăraţi fără porunca Mea, şi căpetenii fără ştirea Mea; au făcut idoli din argintul şi aurul lor: deaceea vor fi nimiciţi.

5 V iţelul tău este o scârbă, Samario! Mânia Mea este aprinsă împotriva lor. Până când tot nu vor fi în stare să trăiască în curăţie?

Viţelul tău este o scîrbă, Samario! Mînia Mea s'a aprins împotriva lor! Pînă cînd nu vor voi ei să se ţină curaţi?

6 D in Israel este idolul acesta! Un meşteşugar l-a făcut şi acesta nu este Dumnezeu. De aceea viţelul Samariei va fi făcut bucăţi.

Idolul acesta vine din Israel, un lucrător l -a făcut, şi nu este Dumnezeu. Deaceea, viţelul Samariei va fi făcut bucăţi!

7 P entru că au semănat vânt, vor secera furtună! Nu vor avea parte de spic cu boabe; din ce va răsări, nu se va putea face făină; şi chiar dacă s-ar putea face, ar înghiţi-o străinii.

Fiindcă au sămănat vînt, vor secera furtună. Nu le va creşte un spic de grîu; ce va răsări, nu va da făină, şi dacă ar da, ar mînca -o străinii.

8 I sraelul este înghiţit. Acum el a ajuns printre neamuri ca un vas fără valoare.

Israel este nimicit! Acum ei au ajuns printre neamuri ca un vas fără preţ.

9 C ăci s-au dus după ajutor în Asiria ca un măgar sălbatic, rătăcind singuratic. Efraim s-a vândut amanţilor.

Căci s'au dus în Asiria, ca un măgar sălbatic care umblă răsleţ. Efraim a dat daruri ca să aibă prieteni!

10 C hiar dacă s-au vândut printre neamuri, acum Eu îi voi strânge. Curând se vor încovoia sub povara pusă de măreţul împărat.

Chiar dacă ei dau daruri neamurilor, tot îi voi apăsa, ca să înceteze pentru puţină vreme să mai ungă vreun împărat şi domni.

11 D eşi Efraim a înmulţit altarele pentru jertfele pentru păcat, ele au devenit pentru el altare pentru păcat.

Căci Efraim a zidit multe altare ca să păcătuiască, şi altarele acestea l-au făcut să cadă în păcat.

12 E u le-am scris mulţimea de învăţături din Legea Mea, dar ele sunt privite ca ceva străin.

Chiar dacă -i scriu toate poruncile Legii Mele, totuş ele sînt privite ca ceva străin.

13 E i înjunghie jertfele pe care Mi le aduc ca daruri şi mănâncă carnea, însă Domnul nu le acceptă. Acum El Îşi va aduce aminte de fărădelegea lor şi-i va pedepsi pentru păcatele lor: se vor întoarce în Egipt.

Ei junghie vitele pe cari Mi le aduc, şi carnea le -o mînîncă; deaceea Domnul nu le primeşte! Acum Domnul Îşi aduce aminte de nelegiuirea lor, şi le va pedepsi păcatele: se vor întoarce în Egipt!

14 I srael L-a uitat pe Făcătorul lui şi şi-a zidit palate, iar Iuda şi-a înmulţit cetăţile fortificate. Însă Eu voi trimite foc în cetăţile lui, iar acesta îi va mistui fortăreţele.“

Căci Israel a uitat pe Cel ce l -a făcut, şi -a zidit palate, şi Iuda a înmulţit cetăţile întărite; deaceea voi trimete foc în cetăţile lor, şi le va mistui palatele.