1 C ât de plăcute sunt Lăcaşurile Tale, Doamne al Oştirilor!
(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe Ghitit. Un psalm al fiilor lui Core.) Cît de plăcute sînt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!
2 S ufletul meu tânjeşte şi suspină după curţile Domnului. Inima şi trupul meu strigă de bucurie către Dumnezeul cel Viu.
Sufletul meu suspină şi tînjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!
3 C hiar şi pasărea îşi găseşte o casă, chiar şi rândunica îşi găseşte un cuib pentru ea, un loc unde să-şi pună puii, un loc la altarele Tale, Doamne al Oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
Pînă şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rîndunica un cuib unde îşi pune puii... Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
4 F erice de cei ce locuiesc în Casa Ta, căci ei Te laudă mereu! Sela
Ferice de ceice locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. -
5 F erice de oamenii a căror tărie este în Tine şi a căror inimă se îndreaptă spre înălţimile Sionului.
Ferice de ceice-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.
6 C ând străbat aceştia valea Plângerii, ei o prefac într-un loc cu izvoare, pe care ploaia timpurie îl acoperă cu iazuri.
Cînd străbat aceştia Valea Plîngerii, o prefac într'un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvîntări.
7 E i merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu, în Sion.
Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.
8 D oamne, Dumnezeul Oştirilor, ascultă-mi rugăciunea! Pleacă-Ţi urechea, Dumnezeule al lui Iacov! Sela
Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! -(Oprire).
9 S cut al nostru, ia aminte, Dumnezeule! Priveşte cu bunăvoinţă la faţa unsului Tău!
Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău!
10 M ai bine o zi în curţile Tale, decât o mie în altă parte. Mai bine stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii.
Căci mai mult face o zi în curţile Tale de cît o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decît să locuiesc în corturile răutăţii!
11 C ăci Domnul Dumnezeu este soare şi scut; El dă îndurare şi slavă. Nu lipseşte de bine pe cei ce umblă în integritate.
Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
12 D oamne al Oştirilor, ferice de omul care-şi pune încrederea în Tine!
Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!