Isaia 30 ~ Isaia 30

picture

1 Vai de copiii răzvrătiţi, zice Domnul, care fac planuri ce nu sunt de la Mine şi alianţe ce nu vin din Duhul Meu, adăugând astfel păcat peste păcat!

Vai, -zice Domnul-de copiii răzvrătiţi, cari iau hotărîri fără Mine, fac legăminte cari nu vin din Duhul Meu, şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat!

2 E i se duc în Egipt, fără să-Mi ceară sfatul, ca să caute adăpost în ocrotirea lui Faraon şi protecţie la umbra Egiptului!

Ei se pogoară în Egipt, fără să Mă întrebe, ca să fugă supt ocrotirea lui Faraon, şi să caute un adăpost supt umbra Egiptenilor!

3 D e aceea ocrotirea lui Faraon va fi pentru voi o ruşine, iar protecţia la umbra Egiptului, o ocară.

Dar, ocrotirea lui Faraon vă va da de ruşine, şi adăpostul supt umbra Egiptului vă va da de ocară.

4 P entru că, deşi are prinţi în Ţoan şi trimişii săi au ajuns până la Hanes,

Căci voivozii lui au şi ajuns la Ţoan, şi trimeşii lui au şi atins Hanesul.

5 f iecare va fi făcut de ruşine de către un popor care nu le este de nici un folos, care nu aduce nici ajutor, nici câştig, ci doar ruşine şi ocară.“

Dar toţi vor rămînea de ruşine, din pricina unui popor, care nu le va fi de folos, nici nu -i va ajuta, nici nu le va folosi, ci va fi spre ruşinea şi ocara lor.``

6 O profeţie cu privire la animalele din Neghev. „Printr-un ţinut al necazului şi al strâmtorării, al leoaicei şi al leului ce rage, al viperei şi al dragonului, ei îşi cară bogăţiile pe spinarea măgarilor şi averile pe cocoaşa cămilelor, către acel popor ce nu poate ajuta,

Proorocie asupra unor dobitoace dela miazăzi: printr'un ţinut strîmtorat şi necăjit, de unde vine leoaica şi leul, năpîrca şi şarpele sburător, îşi duc ei bogăţiile în spinarea măgarilor, şi vistieriile pe cocoaşa cămilelor, către un popor care nu le va fi de folos.

7 c ătre Egipt, al cărui ajutor este doar deşertăciune şi nimic. De aceea Îl numesc: « Rahab cel ce nu face nimic.»“

Căci ajutorul Egiptului nu este decît deşertăciune şi nimic; de aceea eu numesc lucrul acesta:,, zarvă fără nici o ispravă.``

8 Acum, du-te şi scrie aceste lucruri pentru ei pe o tăbliţă, scrie-le pe un sul, ca să fie o mărturie veşnică pentru vremea care vine!

Du-te acum-zice Domnul-de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă, şi sapă-le într'o carte, ca să rămînă pînă în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci.

9 C ăci ei sunt un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, copii care nu vor să asculte Legea Domnului,

Scrie că:, Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii cari nu vor să asculte Legea Domnului,

10 c are zic văzătorilor: «Să nu mai aveţi vedenii!» şi profeţilor: «Nu ne mai profeţiţi ce este drept! Spuneţi-ne lucruri măgulitoare, profeţiţi-ne iluzii!

cari zic văzătorilor:, Să nu vedeţi!` şi proorocilor:, Să nu proorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne lucruri închipuite!

11 P ărăsiţi calea! Îndepărtaţi-vă de pe cărare şi nu ne mai confruntaţi cu Sfântul lui Israel!»

Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfîntul lui Israel!``

12 D e aceea aşa vorbeşte Sfântul lui Israel: «Pentru că respingeţi acest mesaj, pentru că vă puneţi încrederea în asuprire şi-n înşelăciune şi vă bazaţi pe ele,

De aceea aşa vorbeşte Sfîntul lui Israel:,, Fiindcă lepădaţi cuvîntul acesta, şi vă încredeţi în sîlnicie şi vicleşuguri, şi vă sprijiniţi pe ele,

13 d e aceea, această nelegiuire va fi pentru voi asemenea unei spărturi într-un zid înalt, care se lărgeşte şi-i provoacă prăbuşirea, prăbuşire care va veni deodată, într-o clipă.

de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgîndu-se, ameninţă să cadă, şi a cărui prăbuşire vine deodată, într'o clipă:

14 Î l va sparge ca pe un vas de lut, zdrobit atât de neîndurător, încât printre cioburile lui nu se va mai afla nici măcar unul pentru luat cărbuni din vatră sau pentru scos apă din fântână.»

îl sfărîmă cum se sfărîmă un vas de pămînt, care se sfărîmă fără nicio milă, şi din ale cărui sfărîmături nu mai rămîne nici un ciob măcar, cu care să iei foc din vatră, sau să scoţi apă din fîntînă.``

15 S tăpânul Domn, Sfântul lui Israel, vorbeşte astfel: «În pocăinţă şi aşteptare va fi izbăvirea voastră, în calm şi încredere va fi tăria voastră.» Dar n-aţi vrut!

Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfîntul lui Israel:,,În linişte şi odihnă va fi mîntuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.`` Dar n'aţi voit!

16 A ţi zis: «Nu! Ci vom fugi pe cai!» – tocmai de aceea veţi fi nevoiţi să fugiţi! Şi: «Vom călări pe cai iuţi!» – tocmai de aceea urmăritorii voştri vor fi şi ei iuţi!

Ci aţi zis:,, Nu! Ci vom fugi pe cai!`` -,, De aceea veţi şi fugi!`` -,, Vom călări pe cai iuţi!`` -,, De aceea cei ce vă vor urmări vor fi şi mai iuţi!

17 L a ameninţarea unuia vor fugi o mie şi la ameninţarea a cinci veţi fugi cu toţii până veţi fi lăsaţi ca un stâlp pe vârful unui munte, ca un steag pe creştetul unui deal.

O mie vor fugi la ameninţarea unuia singur; şi cînd vă vor ameninţa cinci, toţi veţi fugi, pînă veţi rămînea ca un stîlp pe vîrful unui munte, şi ca un steag pe creştetul unui deal.``

18 T otuşi Domnul aşteaptă să vă arate îndurare. Totuşi El Se ridică să vă arate milă. Căci Domnul este un Dumnezeu al dreptăţii! Binecuvântaţi sunt toţi cei ce nădăjduiesc în El!

Totuş Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi ceice nădăjduiesc în El!

19 D a, popor al Sionului, care locuieşti în Ierusalim, nu vei mai plânge! El se va îndura de tine când îţi va auzi strigătul de ajutor; imediat ce te va auzi, îţi va răspunde.

Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plînge! El Se va îndura de tine, cînd vei striga; cum va auzi, te va asculta.

20 D eşi Stăpânul vă va da pâinea necazului şi apa suferinţei, învăţătorii voştri nu se vor mai ascunde, ci ochii voştri îi vor vedea.

Domnul vă va da pîne în necaz, şi apă în strîmtorare. Învăţătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi.

21 I ar dacă vă veţi întoarce fie spre dreapta, fie spre stânga, veţi auzi înapoia voastră o voce, spunând: «Aceasta este calea! Mergeţi pe ea!»

Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice:, Iată drumul, mergeţi pe el!` Cînd veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stînga.

22 A tunci vă veţi pângări idolii placaţi cu argint şi imaginile acoperite cu aur; le veţi împrăştia ca pe nişte zdrenţe murdare, zicându-le: «Afară cu voi!»

Veţi socoti ca spurcate argintul care vă acopere idolii şi aurul cu care sînt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăţie le vei arunca, şi le vei zice:, Afară cu voi de aici!`

23 E l va da ploaie seminţei pe care o semeni în pământ, iar rodul pământului va fi gustos şi din abundenţă. În ziua aceea turmele voastre vor paşte pe păşuni întinse;

Atunci El va da ploaie peste sămînţa pe care o vei pune în pămînt, şi pînea, pe care o va da pămîntul, va fi gustoasă şi hrănitoare; în acelaş timp, turmele tale vor paşte în păşuni întinse.

24 b oii şi măgarii care lucrează pământul vor mânca nutreţ sărat, care a fost vânturat cu lopata şi cu furca.

Boii şi măgarii, cari ară pămîntul, vor mînca un nutreţ sărat, vînturat cu lopata şi cu ciurul.

25 P e fiecare munte semeţ şi pe orice deal înalt vor curge pârâuri, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea.

Pe orice munte înalt şi pe orice deal înalt, vor izvorî rîuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, cînd turnurile vor cădea.

26 L una va străluci ca soarele, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai puternică, aşa cum este lumina a şapte zile, în ziua când Domnul va tămădui pe poporul Său zdrobit, tămăduindu-i rănile făcute de loviturile Lui.

Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile), cînd va lega Domnul vînătăile poporului Său, şi va tămădui rana loviturilor lui.``

27 P riviţi! Numele Domnului vine de departe; vine arzând de mânie şi înconjurat de un nor gros de fum. Buzele Sale sunt pline de indignare, iar limba Sa este ca un foc mistuitor.

Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mînia Lui este aprinsă, şi un pîrjol puternic; buzele Lui sînt pline de urgie, şi limba Lui este ca un foc mistuitor;

28 S uflarea Lui este ca un potop de apă ce ajunge până la gât. Vine să cearnă neamurile prin sita nimicirii şi să pună o zăbală în fălcile popoarelor, care să-i ducă în rătăcire.

suflarea Lui este ca un şivoi ieşit din albie, care ajunge pînă la gît ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii, şi să pună o zăbală înşelătoare în fălcile popoarelor.

29 V eţi cânta ca în noaptea unei sărbători sfinte. Vi se va bucura inima ca şi când aţi merge, în sunetul flautului, la muntele Domnului, la Stânca lui Israel.

Voi însă veţi cînta ca în noaptea cînd se prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă, ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stînca lui Israel.

30 D omnul va face să se audă glasul Său măreţ şi să fie văzut braţul Său coborând să lovească, într-o mânie aprinsă şi cu flacără de foc mistuitor, cu rupere de nori, furtună şi grindină.

Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mînia Lui aprinsă, în mijlocul flacării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină.

31 C ăci glasul Domnului va zdrobi Asiria. El o va lovi cu un toiag;

Atunci, Asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa.

32 l a fiecare lovitură cu nuiaua pedepsei, pe care Domnul o va îndrepta asupra ei, se va auzi sunetul tamburinelor şi al lirelor. Cu loviturile braţului Său, El se va război cu ea.

La fiecare lovitură de nuia hotărîtă, pe care i -o va da Domnul, se vor auzi timpanele şi arfele, Domnul va lupta împotriva lui cu mîna ridicată.

33 C ăci Tofetul este de mult timp pregătit, este gata chiar şi pentru împărat. Groapa lui este săpată adânc şi larg, având foc şi lemn din belşug. Suflarea Domnului, ca un şuvoi de pucioasă, îl aprinde.

Căci de multă vreme este pregătit un rug, gătit şi pentru împărat: adînc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şivoi de pucioasă.``