Exodul 12 ~ Exod 12

picture

1 D omnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului:

Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului:

2 Această lună va marca începutul lunilor; ea va fi pentru voi prima lună din an.

Luna aceasta va fi pentru voi cea dintîi lună; ea va fi pentru voi cea dintîi lună a anului.

3 S pune întregii adunări a lui Israel ca, în ziua a zecea a acestei luni, să ia un miel pentru fiecare familie, un miel pentru fiecare casă.

Vorbiţi întregei adunări a lui Israel, şi spuneţi -i:,În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă.

4 D acă o familie este prea mică pentru un miel, ei vor trebui să-l împartă cu vecinul lor cel mai apropiat, după numărul persoanelor, iar mielul să fie împărţit după cât mănâncă fiecare om.

Dacă sînt prea puţini în casă pentru un miel, să -l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cît poate mînca fiecare din mielul acesta.

5 M ielul vostru să aibă un an şi să nu aibă meteahnă. Puteţi lua un miel sau un ied.

Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied.

6 S ă-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii, apoi întreaga adunare să-l înjunghie între cele două seri.

Să -l păstraţi pînă în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să -l junghie seara.

7 S ă ia din sângele lui şi să ungă cei doi uşori şi pragul de sus al caselor în care vor mânca.

Să ia din sîngele lui, şi să ungă amîndoi stîlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mînca.

8 S ă mănânce mielul în aceeaşi noapte; să-l mănânce fript la foc, cu azime şi cu ierburi amare.

Carnea s'o mănînce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s'o mănînce cu azimi şi cu verdeţuri amare.

9 S ă nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă, ci fript la foc – capul, picioarele şi măruntaiele.

Să nu -l mîncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atît capul, cît şi picioarele şi măruntaiele.

10 S ă nu lăsaţi nimic din el până dimineaţă; orice va rămâne din el până dimineaţa să fie ars.

Să nu lăsaţi nimic din el pînă a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămînea ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să -l ardeţi în foc.

11 C ând îl veţi mânca să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână. Să-l mâncaţi în grabă căci este mielul de Paşte al Domnului.

Cînd îl veţi mînca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare, şi toiagul în mînă; şi să -l mîncaţi în grabă; căci sînt Paştele Domnului.

12 P entru că în noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lua viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, atât ai oamenilor, cât şi ai animalelor şi îi voi judeca pe toţi zeii Egiptului. Eu sunt Domnul.

În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului, şi voi lovi pe toţi întîii-născuţi din ţara Egiptului, dela oameni pînă la dobitoace; şi voi face judecată împrotiva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul.

13 S ângele de pe casele în care locuiţi va fi un semn pentru voi: când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi şi urgia nu vă va distruge atunci când voi lovi ţara Egiptului.

Sîngele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sîngele, şi voi trece pe lîngă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci cînd voi lovi ţara Egiptului.

14 A ceastă zi va fi pentru voi o zi de aducere-aminte: să o comemoraţi ca pe o sărbătoare pentru Domnul; să o comemoraţi de-a lungul generaţiilor ca pe o sărbătoare dată printr- o poruncă veşnică.

Şi pomenirea acestei zile s'o păstraţi, şi s'o prăznuiţi printr'o sărbătoare în cinstea Domnului; s'o prăznuiţi ca o lege vecinică pentru urmaşii voştri.

15 T imp de şapte zile să mâncaţi azime. Chiar din prima zi să scoateţi aluatul din casele voastre, pentru că oricine mănâncă pâine dospită din prima până în a şaptea zi va fi nimicit din Israel.

Timp de şapte zile, veţi mînca azimi. Din cea dintîi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mînca pîne dospită, din ziua întîi pînă în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel.

16 Î n prima zi să aveţi o adunare sfântă; în ziua a şaptea să aveţi, de asemenea, o adunare sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; doar ceea ce trebuie să mănânce fiecare, aceea să fie pregătit de voi.

În ziua dintîi veţi avea o adunare de sărbătoare sfîntă; şi în ziua a şaptea, veţi avea o adunare de sărbătoare sfîntă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mîncarea fiecărui ins.

17 S ă ţineţi Sărbătoarea Azimelor, pentru că în aceeaşi zi am scos oştirile voastre din ţara Egiptului. Să ţineţi această zi în toate generaţiile, ca o poruncă veşnică.

Să ţineţi sărbătoarea azimilor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege vecinică pentru urmaşii voştri.

18 Î n prima lună, din seara celei de-a paisprezecea zi până în seara celei de-a douăzeci şi una zi, să mâncaţi azime.

În luna întîi, din a patrusprezecea zi a lunii, seara, să mîncaţi azimi, pînă în seara zilei a douăzeci şi una a lunii.

19 T imp de şapte zile să nu fie aluat în casele voastre, pentru că oricine mănâncă ce este dospit va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie că este străin, fie că este băştinaş.

Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mînca pîne dospită, va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş.

20 S ă nu mâncaţi nimic dospit; numai azime să se mănânce în toate locuinţele voastre.“

Să nu mîncaţi pîne dospită; ci, în toate locuinţele voastre, să mîncaţi azimi.``

21 M oise a convocat sfatul bătrânilor lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă să vă alegeţi miei pentru clanurile voastre şi înjunghiaţi mielul de Paşte.

Moise a chemat pe toţi bătrînii lui Israel, şi le -a zis:,, Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre, şi junghiaţi Paştele.

22 L uaţi un mănunchi de isop, înmuiaţi-l în sângele dintr-un vas şi ungeţi cu el pragul de sus şi cei doi uşori ai casei voastre. Nimeni să nu iasă în afara uşii casei până dimineaţa,

Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să -l muiaţi în sîngele din strachină, şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stîlpi ai uşii cu sîngele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă pînă dimineaţa.

23 p entru că Domnul va trece să-i lovească pe egipteni. Când va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă acea uşă şi nu va lăsa pe nimicitorul să intre în casele voastre şi să vă ia viaţa.

Cînd va trece Domnul ca să lovească Egiptul, şi va vedea sîngele pe pragul de sus şi pe cei doi stîlpi ai uşii, Domnul va trece pe lîngă uşă, şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească.

24 S ă ţineţi acest lucru ca pe o poruncă veşnică pentru voi şi pentru copiii voştri.

Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac.

25 C ând veţi ajunge în ţara pe care Domnul v-o va da, aşa cum a promis, să păziţi această poruncă.

Cînd veţi intra în ţara, pe care v'o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfînt.

26 C ând copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă acest lucru?»,

Şi cînd vă vor întreba copiii voştri:, Ce însemnează obiceiul acesta?`

27 v oi să le răspundeţi: «Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, pentru că El a trecut pe lângă casele noastre în Egipt, atunci când i-a lovit pe egipteni şi a scăpat familiile noastre.»“ Poporul s-a plecat la pământ şi s-a închinat.

să răspundeţi:, Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lîngă casele copiilor lui Israel în Egipt, cînd a lovit Egiptul, şi ne -a scăpat casele noastre.`` Poporul s'a plecat, şi s'a închinat pînă la pămînt.

28 A poi israeliţii au plecat şi au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul lui Moise şi lui Aaron. Moartea întâilor născuţi şi ieşirea din Egipt

Şi copiii lui Israel au plecat, şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.

29 L a miezul nopţii Domnul a lovit toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al prizonierului, care era în temniţă, şi întâiul născut al tuturor vitelor.

La miezul-nopţii, Domnul a lovit pe toţi întîii născuţi din ţara Egiptului, dela întîiul-născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, pînă la întîiul-născut al celui închis în temniţă, şi pînă la toţi întîii-născuţi ai dobitoacelor.

30 C ând Faraon, slujitorii săi şi toţi egiptenii s-au sculat noaptea, au fost mari ţipete în Egipt, pentru că nu era casă unde să nu fie cineva mort.

Faraon s'a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui, şi toţi Egiptenii; şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort.

31 Î n aceeaşi noapte, el i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le­a zis: „Plecaţi! Ieşiţi în grabă din mijlocul poporului meu, voi şi toţi israeliţii. Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, aşa cum aţi zis.

În aceeaş noapte Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron, şi le -a zis:,, Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi Domnului, cum aţi zis.

32 L uaţi-vă turmele şi cirezile, aşa cum aţi cerut, plecaţi şi binecuvântaţi­mă.“

Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă, şi binecuvîntaţi-mă.``

33 E giptenii zoreau poporul ca să-l scoată cât mai repede afară din ţară, căci îşi ziceau: „Vom muri cu toţii!“

Egiptenii zoreau poporul, şi se grăbeau să -i scoată din ţară, căci ziceau:,, Altfel, toţi vom pieri.``

34 P oporul şi-a luat aluatul înainte ca el să dospească, împreună cu vasele de frământat. Le-au înfăşurat în haine şi le-au pus pe umeri.

Poporul şi -a luat plămădeala (coca), înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine, şi le-au pus pe umeri.

35 I sraeliţii au făcut aşa cum le-a spus Moise; au cerut egiptenilor lucruri de argint şi de aur, precum şi îmbrăcăminte.

Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise, şi au cerut Egiptenilor vase de argint, vase de aur şi haine.

36 D omnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni şi aceştia le-au dat ce-au cerut. Şi astfel i-au prădat pe egipteni.

Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea Egiptenilor, cari le-au împlinit cererea. Şi astfel au jăfuit pe Egipteni.

37 I sraeliţii au călătorit pe jos, din Ramses spre Sucot; ei erau în jur de şase sute de mii de bărbaţi care mergeau pe jos, în afară de copii.

Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute de mii de oameni cari mergeau pe jos, afară de copii.

38 O mulţime amestecată de oameni a plecat împreună cu ei, precum şi foarte multe cirezi de vite şi turme de oi.

O mulţime de oameni de tot soiul s'au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi.

39 A u făcut turte din aluatul nedospit pe care l-au adus din Egipt; aluatul nu era dospit, pentru că atunci când au fost izgoniţi n-au mai avut timp să-şi ia provizii.

Cu plămădeala, pe care o luaseră din Egipt şi care nu se dospise încă, au făcut turte fără aluat; căci fuseseră izgoniţi de Egipteni, fără să mai poată zăbovi, şi fără să-şi ia merinde cu ei.

40 I sraeliţii au stat în Egipt patru sute treizeci de ani.

Şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani.

41 L a sfârşitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate oştirile Domnului au ieşit din ţara Egiptului.

Şi, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oştile Domnului au ieşit din ţara Egiptului.

42 P entru că, în noaptea aceea, Domnul a vegheat ca să-i scoată din ţara Egiptului, toţi israeliţii şi toţi urmaşii lor trebuie să ţină aceeaşi noapte de veghe în cinstea Domnului. Porunci privind Paştele

Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentrucă atunci i -a scos din ţara Egiptului; noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului de toţi copiii lui Israel şi de urmaşii lor.

43 D omnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Aceasta este porunca cu privire la Paşte: nici un străin să nu mănânce mielul de Paşte,

Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron:,, Iată porunca privitoare la Paşte: niciun străin să nu mănînce din ele.

44 d ar orice sclav cumpărat poate mânca din el după ce a fost circumcis;

Să tai împrejur pe orice rob cumpărat cu bani, şi apoi să mănînce din ele.

45 p eregrinul sau slujitorul plătit să nu mănânce.

Veneticul şi simbriaşul să nu mănînce.

46 S ă fie mâncat într-o singură casă; să nu scoateţi carnea afară din casă şi să nu-i zdrobiţi nici unul din oase.

Să nu le mănînce decît într'o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă, şi să nu zdrobiţi niciun os.

47 P aştele să fie ţinut de întreaga adunare a lui Israel.

Toată adunarea lui Israel să facă Paştele.

48 D acă vreun străin care locuieşte la tine va dori să sărbătorească Paştele Domnului, toţi bărbaţii din familia lui să fie circumcişi; doar după aceea se poate apropia să sărbătorească. El va fi privit ca un băştinaş. Nici unul care este necircumcis să nu mănânce.

Dacă un străin, care va locui la tine, va vrea să facă Paştele Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă, şi va fi ca şi băştinaşul; dar niciun netăiat împrejur să nu mănînce din ele.

49 V a fi o singură lege atât pentru băştinaş, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul vostru.“

Aceeaş lege va fi pentru băştinaş ca şi pentru străinul, care va locui în mijlocul vostru.``

50 T oţi israeliţii au făcut aşa cum le poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron.

Toţi copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.

51 Î n ziua aceea Domnul i-a scos pe israeliţi din ţara Egiptului, după oştirile lor.

Şi chiar în ziua aceea, Domnul a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştile lor.