1 H iram, regele Tirului, şi-a trimis slujitorii la Solomon, întrucât auzise că a fost uns ca rege în locul tatălui său, iar el îl iubise pe David toată viaţa lui.
Hiram, împăratul Tirului, a trimes pe slujitorii săi la Solomon; căci auzise că fusese uns împărat în locul tatălui său, şi el iubise totdeauna pe David.
2 A poi Solomon i-a trimis un mesaj lui Hiram, spunându-i:
Solomon a trimes vorbă lui Hiram:
3 „ Tu ştii că tatăl meu, David, n-a putut zidi o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul său, datorită războaielor cu care duşmanii lui l-au înconjurat din toate părţile, până ce Domnul i-a pus sub picioarele lui.
că tatăl meu David n'a putut să zidească o casă Domnului, Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu cari l-au înconjurat vrăjmaşii lui, pînă ce Domnul i -a pus subt talpa picioarelor lui.
4 A cum Domnul, Dumnezeul meu, mi-a dat odihnă din toate părţile; nu mai am nici un duşman, nici o nenorocire.
Acum Domnul, Dumnezeul meu, mi -a dat odihnă din toate părţile; nu mai am nici protivnic, nici nenorociri!
5 P rin urmare, am de gând să zidesc o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul meu, după cuvântul pe care Domnul i-l rostise tatălui meu, David, când a zis: «Fiul tău, pe care-l voi pune pe tronul tău, în locul tău, va zidi o Casă pentru Numele Meu.»
Iată că am de gînd să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu, cum a spus Domnul tatălui meu David, zicînd:, Fiul tău, pe care -l voi pune în locul tău, pe scaunul tău de domnie, el va zidi o casă Numelui Meu.`
6 P orunceşte deci să se taie cedri din Liban pentru mine. Slujitorii mei vor lucra împreună cu slujitorii tăi, iar eu îţi voi plăti pentru munca slujitorilor tăi ceea ce-mi vei cere, căci ştii că nimeni dintre noi nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii.“
Porunceşte acum să se taie pentru mine cedri din Liban. Slujitorii mei vor fi cu ai tăi, şi-ţi voi plăti simbria slujitorilor tăi aşa cum o vei hotărî tu; căci ştii că dintre noi nimeni nu se pricepe să taie lemne ca Sidonienii.``
7 C ând Hiram a auzit cuvintele lui Solomon, s-a bucurat foarte mult şi a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul pentru că i-a dat lui David un fiu înţelept, care să domnească peste acest popor numeros!“
Cînd a auzit Hiram cuvintele lui Solomon, a avut o mare bucurie, şi a zis:,, Binecuvîntat să fie astăzi Domnul, care a dat lui David un fiu înţelept, drept căpetenie a acestui mare popor!``
8 H iram i-a trimis vorbă lui Solomon, spunându-i: „Am primit mesajul pe care mi l-ai trimis. Voi face tot ceea ce doreşti cu lemnele de cedru şi de chiparos.
Şi Hiram a trimes răspuns lui Solomon:,, Am auzit ce ai trimes să mi se spună. Voi face tot ce vei vrea în ce priveşte lemnele de cedru şi lemnele de chiparos.
9 S lujitorii mei le vor aduce din Liban la mare şi le voi trimite pe plute, pe mare, până la locul pe care mi-l vei arăta. Le voi descărca acolo, iar tu le vei putea duce mai departe. Cer în schimb să trimiţi hrană familiei mele.“
Slujitorii mei le vor pogorî din Liban la mare, şi le voi trimete pe mare în plute pînă la locul pe care mi -l vei arăta: acolo, voi pune să le deslege, şi le vei lua. Ceea ce cer în schimb, este să trimeţi merinde casei mele.``
10 A stfel, Hiram i-a dat lui Solomon câte lemne de cedru şi de chiparos a dorit el,
Hiram a dat lui Solomon lemne de cedru şi lemne de chiparos cît a voit.
11 i ar Solomon i-a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori de grâu ca hrană pentru familia lui şi douăzeci de mii de cori de ulei din măsline presate. Atât îi dădea Solomon lui Hiram în fiecare an.
Şi Solomon a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori de grîu pentru hrana casei lui şi douăzeci de cori de untdelemn curat; iată ce a dat Solomon în fiecare an lui Hiram.
12 D omnul îi dăduse înţelepciune lui Solomon, aşa cum promisese. Între Hiram şi Solomon a fost pace, iar ei au încheiat împreună un legământ.
Domnul a dat înţelepciune lui Solomon, cum îi făgăduise. Între Hiram şi Solomon a fost pace, şi au făcut legămînt împreună.
13 R egele Solomon a luat din tot Israelul treizeci de mii de oameni de corvoadă.
Împăratul Solomon a luat din tot Israelul oameni de corvoadă, în număr de treizeci de mii.
14 I -a trimis în Liban cu schimbul, câte zece mii pe lună: o lună erau în Liban, două luni erau acasă. Adoniram era mai mare peste oamenii de corvoadă.
I -a trimes în Liban, cîte zece mii pe lună, cu schimbul; o lună erau în Liban, şi două luni erau acasă. Adoniram era mai mare peste oamenii de corvoadă.
15 S olomon mai avea şaptezeci de mii de cărăuşi şi optzeci de mii de cioplitori în regiunea muntoasă,
Solomon mai avea şaptezeci de mii de oameni cari purtau poverile şi optzeci de mii cari tăiau pietrele în munţi,
16 p e lângă trei mii trei sute de conducători ai lui Solomon care supravegheau lucrarea şi poporul care muncea.
afară de căpeteniile, în număr de trei mii trei sute, puse de Solomon peste lucrări şi însărcinate cu privegherea lucrătorilor.
17 D upă porunca regelui, ei au adus pietre mari şi costisitoare, pietre cioplite pentru temelia Casei.
Împăratul a poruncit să se scoată pietre mari şi măreţe, cioplite pentru temeliile casei.
18 C onstructorii lui Solomon, cei ai lui Hiram şi oamenii din Ghebal au cioplit şi au pregătit lemnele şi pietrele pentru zidirea Casei.
Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram, şi Ghibliţii, le-au cioplit, şi au pregătit lemnele şi pietrele pentru zidirea casei.