Evrei 9 ~ Evrei 9

picture

1 P rimul legământ a avut reguli pentru închinare şi pentru un Loc Sfânt pe pământ.

Legămîntul dintîi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pămîntesc de închinare.

2 A fost construit primul cort, în care erau sfeşnicele, masa şi pâinea prezentării; acesta a fost numit „Locul Sfânt“.

În adevăr, s'a făcut un cort. În partea dinainte, numită,, Locul Sfînt``, era sfeşnicul, masa şi pînile pentru punerea înaintea Domnului;

3 Î nsă dincolo de a doua draperie era cortul numit „Locul Preasfânt“,

după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema,, Locul prea sfînt``.

4 î n care se aflau altarul de aur pentru tămâie şi Chivotul Legământului, tot acoperit cu aur, în care erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aron care înmugurise şi Tablele Legământului.

El avea un altar de aur pentru tămîie, şi chivotul legămîntului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legămîntului.

5 D easupra erau heruvimii Slavei, umbrind locul ispăşirii. Nu putem vorbi acum în detaliu despre aceste lucruri.

Deasupra erau heruvimii slavei, cari acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamăruntul despre aceste lucruri.

6 D upă ce au fost făcute astfel de pregătiri, preoţii intrau periodic în primul cort pentru a-şi îndeplini sarcinile,

Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii cari fac slujbele, intră totdeauna în partea dintîi a cortului.

7 î nsă numai marele preot intra în al doilea, şi chiar şi el numai o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aducea pentru el însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale poporului.

Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuş şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.

8 D uhul Sfânt a arătat prin aceasta că încă nu era deschisă calea către Locul Preasfânt atâta timp cât primul cort încă exista.

Prin aceasta, Duhul Sfînt arăta că drumul în Locul prea sfînt, nu era încă deschis cîtă vreme sta în picioare cortul dintîi.

9 A ceasta este o ilustraţie a timpului prezent, arătând că atât darurile, cât şi jertfele care erau aduse nu puteau să ducă la desăvârşire conştiinţa celui care se închina.

Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, cînd se aduc daruri şi jertfe, cari nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvîrşirea cerută de cugetul lui.

10 A cestea sunt în legătură numai cu mâncarea, cu băutura şi cu diferite ceremonii de purificare; sunt reguli exterioare, care există până la vremea stabilirii noii ordini. Sângele lui Cristos

Ele sînt doar nişte porunci pămînteşti, date, ca toate cele privitoare la mîncări, băuturi şi felurite spălături, pînă la o vreme de îndreptare.

11 Î nsă atunci când Cristos, ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit, a intrat în cortul mai mare şi perfect care nu este făcut de mâini – adică nu este parte a acestei creaţii –

Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvîrşit, care nu este făcut de mîni, adică nu este din zidirea aceasta;

12 n u cu sânge de capre şi de viţei, ci cu propriul Lui sânge, a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, obţinând astfel o răscumpărare veşnică.

şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfînt, nu cu sînge de ţapi şi de viţei, ci cu însuş sîngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare vecinică.

13 D acă sângele caprelor şi al boilor şi stropirea cu cenuşa unei juninci îi sfinţeşte pe cei pângăriţi (având în vedere curăţirea trupului),

Căci dacă sîngele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului,

14 c u cât mai mult sângele lui Cristos – Care, prin Duhul veşnic, S-a dat pe Sine, fără pată, lui Dumnezeu – va curăţi conştiinţa noastră de faptele moarte, pentru a ne închina Dumnezeului celui Viu!

cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S'a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!

15 D e aceea, El este mijlocitorul unui nou legământ, pentru ca aceia care sunt chemaţi să poată primi moştenirea veşnică promisă, întrucât a avut loc o moarte care-i răscumpără din neascultările comise sub primul legământ.

Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintîi, cei ce au fost chemaţi, să capete vecinica moştenire, care le -a fost făgăduită.

16 U nde este un legământ, trebuie să se dovedească faptul că cel care l-a făcut a murit.

În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l -a făcut.

17 C ăci un legământ intră în vigoare numai când cineva moare, pentru că un legământ nu este în vigoare atâta timp cât cel care l-a făcut este încă viu.

Pentrucă un testament nu capătă putere decît după moarte. N'are nici o putere cîtă vreme trăieşte cel ce l -a făcut.

18 D e aceea, nici chiar primul legământ n-a intrat în vigoare fără sânge,

De aceea şi întîiul legămînt n'a fost sfinţit fără sînge.

19 p entru că, atunci când fiecare poruncă le-a fost spusă de Moise tuturor celor din popor, el a luat sânge de viţei şi de capre, cu apă, lână cărămizie şi isop, şi a stropit sulul însuşi şi tot poporul,

Şi într'adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sînge de viţei şi de ţapi, cu apă, lînă stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul,

20 s punând: „Acesta este sângele legământului pe care vi l-a poruncit Dumnezeu.“

şi a zis:,, Acesta este sîngele legămîntului, care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.``

21 Î n acelaşi fel a stropit cortul şi obiectele folosite la închinare.

De asemenea, a stropit cu sînge cortul şi toate vasele pentru slujbă.

22 P otrivit Legii, aproape totul este curăţit cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare.

Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sînge; şi fără vărsare de sînge, nu este iertare.

23 A şadar, a fost necesar să fie curăţite cu aceste jertfe copiile lucrurilor cereşti, dar lucrurile cereşti înseşi aveau nevoie de jertfe mai bune decât acestea.

Dar, deoarece chipurile lucrurilor cari sînt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decît acestea.

24 N u este ca şi cum Cristos ar fi intrat într-un loc sfânt făcut de om, o imagine a celui adevărat, ci El a intrat chiar în ceruri, ca să Se înfăţişeze acum pentru noi în prezenţa lui Dumnezeu.

Căci Hristos n'a intrat într'un locaş de închinare făcut de mînă omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.

25 N u că El trebuia să Se jertfească din nou şi din nou, aşa cum marele preot intră în Locul Preasfânt în fiecare an cu sânge care nu este al lui,

Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuş, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul prea sfînt cu un sînge, care nu este al lui;

26 p entru că atunci El ar fi trebuit să sufere din nou şi din nou de la crearea lumii. Însă El S-a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârşitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui.

fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori dela întemeierea lumii; pe cînd acum, la sfîrşitul veacurilor, S'a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.

27 A şa cum fiecare dintre oameni trebuie să moară o dată, iar după aceea urmează judecata,

Şi, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

28 l a fel şi Cristos, fiind jertfit o dată pentru totdeauna pentru a purta păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în legătură cu păcatul, ci pentru a-i mântui pe cei care-L aşteaptă cu nerăbdare.

tot aşa, Hristos, după ce S'a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce -L aşteaptă.