1 O profeţie: „Cuvântul Domnului este împotriva ţării Hadrak, iar Damascul este locul lui de odihnă – căci înspre Domnul se îndreaptă privirea oamenilor, precum şi cea a seminţiilor lui Israel.
Iată proorocia, Cuvîntul Domnului despre ţara Hadrac; şi va începe din Damasc. Căci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor şi peste toate seminţiile lui Israel.
2 E l este şi împotriva Hamatului, care se învecinează cu acesta, precum şi împotriva Tirului şi a Sidonului, chiar dacă sunt foarte înţelepte!
El se opreşte şi peste Hamat, care se mărgineşte cu Damascul, peste Tir şi Sidon, cu toată înţelepciunea lor!
3 T irul şi-a zidit o cetăţuie; a strâns argint – ca praful, şi aur – ca noroiul de pe străzi.
Tirul şi -a zidit o întăritură; a îngrămădit argint ca pulberea, şi aur ca noroiul de pe uliţe.
4 I ată însă că Stăpânul îl va lua în stăpânire, îi va prăbuşi puterea în mare şi va fi mistuit de foc!
Iată că Domnul va pune mîna pe el, îi va năpusti puterea în mare, şi el însuş va fi ars cu foc.
5 A şchelonul va privi şi se va teme, Gaza se va zvârcoli de durere, iar Ekronul va face la fel, căci nădejdea lor va fi dată de ruşine. Regele din Gaza va pieri, iar Aşchelonul nu va mai fi locuit.
Ascalonul va vedea lucrul acesta, şi se va teme; Gaza de asemenea, şi o va apuca un puternic cutremur; Ecronul deasemenea, căci nădejdea lui va fi dată de ruşine; va pieri împăratul din Gaza, şi Ascalonul nu va mai fi locuit.
6 U n bastard va locui în Aşdod şi voi reteza mândria filistenilor.
Străinul se va aşeza în Asdod, şi voi frînge mîndria Filistenilor.
7 L e voi scoate sângele din gură şi necurăţiile dintre dinţi! Totuşi le va fi lăsată o rămăşiţă pentru Dumnezeul nostru şi ea va fi ca un clan în Iuda, iar Ekronul va fi ca iebusiţii.
Îi voi scoate sîngele din gură, şi urîciunile idoleşti dintre dinţi, ca să fie şi el o rămăşiţă pentru Dumnezeul nostru, şi să fie ca o căpetenie din Iuda, şi Ecronul ca Iebusiţii.
8 Î mi voi aşeza tabăra în jurul Casei Mele, ca s-o apăr de invadatori, şi niciodată nu va mai trece asupritorul peste ei, fiindcă acum Eu Însumi veghez cu ochii Mei!“ Venirea Împăratului Sionului
Voi tăbărî în jurul Casei Mele, ca s'o apăr împotriva unei oştiri, împotriva celor ce se duc şi vin, şi nu va mai trece asupritorul peste ei, căci acum Mă uit cu ochii Mei.
9 „ Saltă de veselie, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, pe mânzul unei măgăriţe!
Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mînz, pe mînzul unei măgăriţe.
10 V oi distruge carele din Efraim şi caii din Ierusalim, iar arcurile de luptă vor fi distruse. El va vesti neamurilor pacea, iar stăpânirea Lui se va întinde de la o mare la cealaltă şi de la râu până la marginile pământului.
Voi nimici carăle de război din Efraim, şi caii din Ierusalim, şi arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti nemurilor pacea, şi va stăpîni dela o mare la cealaltă, şi dela rîu pînă la marginile pămîntului.
11 C ât despre tine, din pricina sângelui legământului Meu cu tine, îţi voi elibera captivii din groapa fără apă!
Însă, cît pentru tine, Sioane, din pricina legămîntului tău pecetluit cu sînge, voi scoate pe prinşii tăi de război din groapa în care nu este apă.
12 Î ntoarceţi-vă în fortăreaţă, prizonieri ai nădejdii! O spun chiar astăzi că îţi voi întoarce îndoit!
Întoarceţi-vă la cetăţuie, prinşi de război plini de nădejde! O spun şi astăzi, că îţi voi întoarce îndoit!
13 C ăci Mi-l încordez pe Iuda ca pe un arc, iar pe Efraim îl potrivesc ca pe o săgeată! Îi voi ridica pe fiii tăi, Sioane, împotriva fiilor tăi, ţară a Greciei, şi te voi face ca sabia unui viteaz!
Căci Îmi încordez pe Iuda ca arc, şi iau pe Efraim ca săgeată şi voi scula pe copiii tăi, Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecio! Te voi face ca sabia unui viteaz!
14 D omnul se va ivi deasupra lor şi săgeata Lui va porni ca un fulger! Stăpânul Domn va suna din corn şi va înainta prin furtuna din sud!
Dar Domnul Se va arăta deaspura lor, şi săgeata Lui va porni ca fulgerul; Domnul Dumnezeu va suna din trîmbiţă, şi va înainta vijelia dela miază-zi.
15 D omnul Oştirilor îi va ocroti, iar ei vor devora, vor zdrobi pietrele de praştie! Ei vor bea şi vor striga ca ameţiţi de vin! Vor fi plini ca o cupă, asemenea colţurilor altarului!
Domnul oştirilor îi va ocroti, şi vor mînca, şi vor zdrobi pietrele de praştie, vor bea, vor face gălăgie ca ameţiţi de vin; vor fi plini ca un pahar de jertfă, ca şi colţurile altarului.
16 D omnul, Dumnezeul lor, îi va izbăvi în ziua aceea, căci ei sunt turma poporului Său! Asemenea pietrelor unei coroane, aşa vor străluci deasupra ţării Sale!
Domnul, Dumnezeul lor, îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporului Său; căci ei sînt pietrele cununii împărăteşti, cari vor străluci în ţara Sa!
17 C ât de minunaţi şi cât de frumoşi vor fi! Grânele îi vor face înfloritori pe tineri iar mustul – pe fecioare.“
O! Cît sînt de înfloritori! Cît sînt de frumoşi! Grîul va veseli pe tineri, şi mustul pe fete.