1 O are nu are omul o viaţă plină de trudă pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale unui ziler ?

Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

2 C a un sclav care tânjeşte după umbra serii sau ca un lucrător ce îşi aşteaptă plata,

Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

3 a şa am avut şi eu parte de luni de deşertăciune şi nopţi de necaz mi s-au dat.

aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

4 C ând mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea e aşa de lungă şi mă frământ până în zori.

Mă culc, şi zic:, Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

5 T rupul îmi este acoperit de viermi şi de coji pământii; pielea îmi crapă şi supurează,

Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

6 z ilele mele sunt mai iuţi decât suveica ţesătorului şi se sfârşesc fără nădejde.

Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

7 A du-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea.

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

8 O chiul care mă priveşte nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.

Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

9 C a norul care se risipeşte şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor.

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

10 N u se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai cunoaşte.

Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

11 D e aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!

De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

12 S unt eu Marea sau monstrul Tanin, de ai pus o strajă în jurul meu?

Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

13 C ând zic: «Patul meu mă va mângâia şi aşternutul îmi va alina plângerea!»,

Cînd zic:, Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

14 a tunci Tu mă înspăimânţi cu visuri şi mă îngrozeşti cu vedenii.

atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

15 A şa că aş alege mai bine sugrumarea, mai bine moartea, decât aceste oase.

Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

16 L e dispreţuiesc …! Nu voi trăi în veci! Lasă-mă singur, căci doar o suflare îmi este viaţa.

Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

17 C e este omul ca să-ţi pese atât de mult de el şi să-i dai aşa multă atenţie,

Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

18 s ă-l cercetezi în fiecare dimineaţă şi să-l încerci în orice clipă?

să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

19 N u vei înceta oare să te mai uiţi la mine şi să mă laşi astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?

Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

20 D acă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat drept ţintă? Am devenit o povară pentru Tine?

Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

21 D e ce nu-mi ierţi păcatul şi nu-mi dai la o parte nelegiuirea? Curând voi fi zăcând în ţărână, mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“

Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``