1 D e ce nu hotărăşte Cel Atotputernic vremuri pentru judecată? De ce aşteaptă în zadar astfel de zile cei ce Îl cunosc?

Pentruce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată, şi dece nu văd ceice -L cunosc zilele Lui de pedeapsă?

2 O amenii mută pietrele de hotar, pasc turme pe care le-au furat.

Sînt unii cari mută hotarele, fură turmele, şi le pasc;

3 I au măgarul orfanului, iau ca zălog boul văduvei.

iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;

4 Î mbrâncesc de pe cale pe cei în nevoie şi silesc pe toţi săracii din ţară să se ascundă.

îmbrîncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.

5 A semenea măgarilor sălbatici din deşert, aşa ies cei săraci la lucru ca să caute hrană, iar pustia le oferă hrană pentru copiii lor.

Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustie trebuie să caute pînea pentru copiii lor.

6 E i îşi adună nutreţul de pe câmp şi culeg struguri în via celui rău.

Taie nutreţul care a mai rămas pe cîmp, culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.

7 Î şi petrec noaptea goi, lipsiţi de îmbrăcăminte şi fără învelitoare împotriva frigului.

Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.

8 S unt pătrunşi de ploaia munţilor şi se ghemuiesc lângă stânci pentru adăpost.

Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavînd alt adăpost, se ghemuiesc lîngă stînci.

9 O rfanul este smuls de la sân, iar copilul săracului este luat drept zălog.

Aceia smulg pe orfan dela ţîţă, iau zălog tot ce are săracul.

10 N eavând haine, umblă goi; strâng snopi, dar sunt flămânzi.

Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strîng snopii şi -s flămînzi;

11 Z drobesc măsline între pietre, calcă struguri, dar suferă de sete.

în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, şi le este sete;

12 D in cetate se aud gemete de moarte şi sufletele celor răniţi strigă după ajutor … Totuşi Dumnezeu nu condamnă pe nimeni.

în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă... Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!

13 S unt alţii care se răscoală împotriva luminii, care nu cunosc căile ei şi nu rămân pe cărările ei.

Alţii sînt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.

14 U cigaşul se scoală în amurgul zilei şi omoară pe cel sărac şi nevoiaş, iar noaptea fură.

Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.

15 O chii celui adulter pândeşte amurgul; el îşi zice: «Nimeni nu mă va vedea!» şi îşi acoperă faţa.

Ochiul preacurvarului pîndeşte amurgul:, Nimeni nu mă va vedea,` zice el, şi îşi pune o măhramă pe faţă.

16 N oaptea sparg case, iar în timpul zilei stau închişi. Ei nu cunosc lumina.

Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.

17 P entru toţi aceştia dimineaţa este o beznă adâncă, sunt prieteni cu spaimele întunecimilor.

Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi cînd o văd, simt toate spaimele morţii.

18 E i sunt iuţi ca spuma apelor, partea lor de pământ este blestemată. Nimeni nu trece pe drumul spre viile lor.

Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pămînt n'are decît o parte blestemată, şi niciodată n'apucă pe drumul celor vii!

19 A şa cum seceta şi căldura sorb apele zăpezii, tot aşa înghite Locuinţa Morţilor pe cei ce-au păcătuit.

Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.

20 P ântecele mamei îi uită şi viermele îi găseşte gustoşi. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ei. Astfel răutatea e zdrobită ca un copac.

Pîntecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac,

21 E i pradă femeia fără copii şi nu fac nici un bine văduvei.

el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face nici un bine văduvei!...

22 T otuşi, prin puterea Sa, El îi dă la o parte pe cei măreţi; când Dumnezeu Se ridică împotriva lor, ei nu mai au speranţă de viaţă.

Şi totuş, Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor sîlnici, şi iată -i în picioare cînd nu mai trăgeau nădejde de viaţă;

23 E l le dă siguranţă şi sunt sprijiniţi; ochii Lui sunt asupra căilor lor.

El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.

24 S unt înălţaţi pentru puţină vreme, dar apoi trec. Cad şi sunt adunaţi ca toţi ceilalţi, sunt tăiaţi ca spicele de grâu.

S'au ridicat; şi într'o clipă nu mai sînt, cad, mor ca toţi oamenii, sînt tăiaţi ca spicele coapte.

25 D acă nu este aşa, cine poate dovedi că mint şi cine-mi poate nimici vorbele?“

Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?``