1 P entruce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată, şi dece nu văd ceice -L cunosc zilele Lui de pedeapsă?

2 S înt unii cari mută hotarele, fură turmele, şi le pasc;

3 i au măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;

4 î mbrîncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.

5 Ş i aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustie trebuie să caute pînea pentru copiii lor.

6 T aie nutreţul care a mai rămas pe cîmp, culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.

7 Î i apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.

8 Î i pătrunde ploaia munţilor, şi, neavînd alt adăpost, se ghemuiesc lîngă stînci.

9 A ceia smulg pe orfan dela ţîţă, iau zălog tot ce are săracul.

10 Ş i săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strîng snopii şi -s flămînzi;

11 î n grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, şi le este sete;

12 î n cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă... Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!

13 A lţii sînt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.

14 U cigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.

15 O chiul preacurvarului pîndeşte amurgul:, Nimeni nu mă va vedea,` zice el, şi îşi pune o măhramă pe faţă.

16 N oaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.

17 P entru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi cînd o văd, simt toate spaimele morţii.

18 D ar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pămînt n'are decît o parte blestemată, şi niciodată n'apucă pe drumul celor vii!

19 C um sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.

20 P întecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac,

21 e l, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face nici un bine văduvei!...

22 Ş i totuş, Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor sîlnici, şi iată -i în picioare cînd nu mai trăgeau nădejde de viaţă;

23 E l le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.

24 S 'au ridicat; şi într'o clipă nu mai sînt, cad, mor ca toţi oamenii, sînt tăiaţi ca spicele coapte.

25 N u este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?``