1 P roorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoţ.
2 R idicaţi un steag pe un munte gol, înălţaţi glasul spre ei, faceţi semne cu mîna, ca să vină la porţile asupritorilor!
3 A m dat poruncă sfintei Mele oştiri-zice Domnul-am chemat pe vitejii Mei la judecata mîniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.``
4 U n vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărăţii, de neamuri adunate. Domnul oştirilor Îşi cercetează oastea care va da lupta.
5 E i vin dintr'o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mîniei Lui vor nimici tot pămîntul.
6 G emeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic!
7 D e aceea toate mînile slăbesc, şi orice inimă omenească se topeşte.
8 E i sînt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile; se zvîrcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sînt roşi ca focul.
9 I ată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mînie şi urgie aprinsă, care va preface tot pămîntul în pustiu, şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.
10 C ăci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina.
11 V oi pedepsi-zice Domnul-lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mîndria celor trufaşi, şi voi doborî semeţia celor asupritori.
12 V oi face pe oameni mai rari decît aurul curat, şi mai scumpi decît aurul din Ofir.
13 P entru aceasta voi clătina cerurile, şi pămîntul se va zgudui din temelia lui, de mînia Domnului oştirilor, în ziua mîniei Lui aprinse.
14 A tunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui.
15 T oţi ceice vor fi prinşi, vor fi străpunşi, şi toţi cei ce vor fi apucaţi, vor cădea ucişi de sabie.
16 C opiii lor vor fi zdrobiţi supt ochii lor, casele le vor fi jăfuite, şi nevestele lor vor fi necinstite.
17 I ată, aţîţ împotriva lor pe Mezi, cari nu se uită la argint, şi nu poftesc aurul.
18 C u arcurile lor vor doborî pe tineri, şi vor fi fără milă pentru rodul pîntecelor: ochiul lor nu va cruţa pe copii.
19 Ş i astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mîndrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe cari le -a nimicit Dumnezeu.
20 E l nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo, şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo,
21 c i fiarele pustiei îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umplea casele, struţii vor locui acolo, şi stafiile se vor juca acolo.
22 Ş acalii vor urla în casele lui împărăteşti pustii, şi cînii sălbatici în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, şi zilele nu i se vor lungi.``