Psalmi - 45

picture

1 ( Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cum se cîntă:,, Crinii``. Un psalm al fiilor lui Core. O cîntare. O cîntare de dragoste.) Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, şi zic:,, Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!`` Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!

2 T u eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te -a binecuvîntat Dumnezeu pe vecie.

3 R ăzboinic viteaz, încinge-ţi sabia, -podoaba şi slava,

4 d a, slava Ta! -Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blîndeţa şi neprihănirea, şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate!

5 S ăgeţile tale sînt ascuţite: supt tine vor cădea popoare, şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului.

6 S caunul Tău de domnie, Dumnezeule, este vecinic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate.

7 T u iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie, mai pe sus decît pe tovarăşii Tăi de slujbă.

8 S mirna, aloia şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele; în casele tale împărăteşti de fildeş te înveselesc instrumentele cu coarde.

9 P rintre prea iubitele tale sînt fete de împăraţi; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir.

10 A scultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău!

11 Ş i atunci împăratul îţi va pofti frumuseţa. Şi fiindcă este Domnul tău, adu -i închinăciunile tale.

12 Ş i fiica Tirului, şi cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoinţa ta.

13 F ata împăratului este plină de strălucire înlăuntrul casei împărăteşti; ea poartă o haină ţesută cu aur.

14 E ste adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef, şi urmată de fete, însoţitoarele ei, cari sînt aduse la tine.

15 E le sînt duse în mijlocul bucuriei şi veseliei, şi intră în casa împăratului.

16 C opiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune domni în toată ţara.

17 D in neam în neam îţi voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele.